Eu, Iulia, trebuie sa va marturisesc ceva: a fost pentru prima data!

Luni, 19 octombrie 2015 am vazut pentru prima oara un film indian! Mai vazusem pana acum secvente pe tv la vreo 5 minute asa (ca mai mult nu am rezistat), dar un film cap-coada si pe marele ecran, never!

Am fost la ”Bajrangi Bhaijaan”, tradus in romana ca „Puterea Credintei”.

Si, va zic de pe acum, desi m-am dus pregatita sa adorm sau sa fac caterinca tooot filmu’ (sau pana vom fi dati afara din sala), am ramas chiar placut impresionata de acest film! Mi se pare ca a avut tot ce ii trebuie sa fie un film bun: poveste, personaje bine conturate si interpretate, imagine, momente tensionate si momente amuzante.

Sa nu exagerez, au fost si cateva momente d-alea penale tipice filmelor indiene (cum si-a sters el Salman Khan lacrimile cu maneca de la tricou, tricou cu maneca scurta sa ne intelegem), dar mi se pare absolut normal sa fie, la urma urmei fiecare sa isi pastreze identitatea proprie, Hollywoodu’ ca Hollywoodu’, francezii ca francezi, romanii ca romanii si indienii ca indienii.

Am apreciat mult imaginile! Da, India e frumoasa (din anumite unghiuri), insa oamenii astia au tras niste cadre SU-PER-BE! Si nu-s atat faine pentru ca i-a ajutat peisajul, ci pentru ca le-au facut ei sa fie misto! Pai am vazut chestii pe care nu le-am vazut in filmele cu ditai bugete si nici in filmele cu mari directori de imagine! Pai e un cadru cand pleaca un tren si e noapte si un personaj ramane in urma trenului…TABLOU! Nu, nu personajul ramane tablou! Chiar si nelipsitul dans e filmat misto rau de tot! Nu o sa ma apuc sa descriu ca sa nu dau spoilere, dar si daca as vrea nu prea as avea cum sa redau in cuvinte imaginile faine din filmu’ asta! Deci trebuie vazut!

Mie, Diana, cel mai mult din filmul asta mi-a placut copilul. Alegerea unei fetite de o frumusete si o expresivitate deosebite ptr rolul lui Munni a fost geniala. Apoi, alaturarea celor doua caractere, el, Salman, barbatul frumos si puternic (da doamnelor, avem si ceva cadre cu muschi si patratele) caruia nimic nu-i sta in cale si copila fragila, neajutorata face ca impactul emotional sa fie foarte puternic…adica „sa plangi la filme indiene” isi pierde orice urma de bascalie. Avem parte si de nelipsita poveste de dragoste pura, in care banii nu conteaza ci doar sufletul lui mare si dorinta de a face bine cu orice pret.

Un alt aspect emotionant al filmului este toleranta religioasa. Pawan ( Salman) este un brahman autentic,  nu acepta obiceiurile vecinilor musulmani ceea ce da nastere unor scene amuzante. Insa, aflat la ananghie, tocmai la ei gaseste ajutor. Actiunea se desfasoara in cadrul plin de culoare al pietelor indiene, avem parte si de un dans stil Bollywood, apoi ne poarta prin desertul Rajasthanului, iar la final, in Kashmirul inzapezit, intr-un peisaj a carui frumusete iti taie respiratia.

Pentru mine, Vali, prima data cand am vazut un film indian a fost prin ’86-’87, cand, plictisit de obisnuitele pelicule cu Margelatu’, comisarul Moldovan sau Piedone, am decis sa experimentez altceva si dupa cateva crancene dar absolut delicioase productii nord-coreene si nord-vietnameze, avand ca leitmotiv eroica lupta a popoarelor cu imperialismul putred, american, colindand bulevardul in cautare de altceva, am dat peste o coada imensa si imbarligata, ce se indrepta catre intrarea in cinema Capitol. Rula ” O floare si doi gradinari”. Stupefiat de fantastica cerere, mai ales ca pana atunci fusesem doar prin sali aproape goale, am stat vreo doua ore la coada si-am reusit sa prind bilet in picioare. Sala gemea de oameni si cred ca eram printre putinii care n-au inteles nimic din film, in afara de faptul ca un individ neatent a cazut pe niste scari si pe urma, la spital, doctorii i-au comunicat, pamantii, ca nu va mai putea avea urmasi pe cale naturala. Am concluzionat ca, in rostogolire, s-o fi lovit de vreun tarus, ceva, altfel nu-mi explic.

De atunci am mai vazut cateva productii marca Bollywood, mai ales prin autobuzele indiene sau prin diverse alte locuri. Desi am apreciat ca orice film indian, in afara de trairi si sentimente, are si mesaj educativ, in general avand legatura cu diferentele dintre caste sau cu casatoriile aranjate, nu pot spune c’am fost vreodata un fan. Pana azi :).

Recunosc ca nu ma asteptam la nimic deosebit, ba chiar ma incurajam ca macar o sa ma distrez pe seama scenelor in care actorii se straduiesc atat de mult sa transmita trairile personajului incat devin, pentru ochiul nostru obisnuit cu subtilitatile productiilor occidentale, oarecum caraghioase.

Ei bine, nu. Trecand peste calitatea exceptionala a cadrelor, peisajele spectaculoase, amestecul ametitor de culori, dansurile fabuloase si ritmurile delicioase, filmul asta m’a lasat mut.

Initial, cand am vazut ca Salman Khan, in afara de a fi actorul principal e si producator, mi-am zis ” aualeu, altu’ care’a baut dupa Sergiu Nicolaescu”. Ei bine, la sfarsitul filmului am plecat cu impresia ca Salman asta, abia acum cand a trecut si de partea cealalta a camerei de filmat si-a putut exprima adevaratele intentii, ca sa zic asa. Filmul ataca, in stil indian, unul dintre cele mai mari tabu-uri din regiune, relatiile indo-pakistaneze. Trebuie spus ca relatiile dintre India si Pakistan sunt cam la fel de cordiale ca relatiile dintre Coreea de Nord si cea de Sud, Israel si Palestina sau Irlanda Catolica si cea Protestanta, adica orice film al uneia din parti trebuie, conditie absolut obligatorie, sa infiereze regimul crud si nedemocratic al celeilalte. Salman Khan, in rolul unui tampitel cu inima mare, ataca cu tupeu toate tabu-urile, se lupta cu extremismul religios, denunta niste granite nascute din interese politice si geo-strategice.

Cum sa zic, e ca si cum in filmele alea ale lui Sergiulica, comisarul Moldovan, in loc sa-l pupe-n cur pe muncitorul comunist mustind de intelepciune ( tovarasu’ ala care-i dadea sfaturi, imi scapa numele) i-ar fi tras un sut in dos si i-ar fi spus sa-si vada de drum si sa nu se mai bage unde nu-i fierbe oala. Pur si simplu de neconceput.

Sincer, nu credeam ca o sa spun asa ceva dar uite ca o spun. Mi-a placut 🙂

Pentru toate astea, ma alatur Iuliei Vantur si spun „we love you Salman„.

Filmul „Puterea Credintei” este deja in cinematografe, iar noi va spunem ca e musai sa mergeti sa il vedeti!

Asteptam parerile voastre 🙂