[Cronică de film] Bublebee

Aseară am avut o întâlnire specială cu Gălbenel, pe-al său nume de scenă Bumblebee.

Ce am făcut?

Pai, ca orice om în 2018, am început cu 15784395 de poze, apoi am refăcut o scenă din film, mi-a câștigat un ursuletz de plush (just kidding, era un transformer) și m-a invitat să îi văd noul film…

Cum e filmul, you might ask

Foarte tare! Pentru fanii seriei Transformers siiigur filmul Bumblebee va fi un adevărat… festin (what? vocabularul meu în această perioadă se învârtește în jurul sarmalelor)! Daaar, mai mult decât atât, acest nou film cred că reușește să atragă foarte mulți noi fani.

Fiind vorba de începuturile lui Bumblebee, poți merge liniștit la film chiar dacă nu ai văzut celelalte părți, dar dacă le-ai văzut, vei avea parte de câteva aha moments.

Povestea e simplă: o civilizație de roboți de pe planeta Cybertron este în mijlocul unui război brutal. Optimus Prime (cu vocea lui Peter Cullen, ca de obicei) anunță o retragere bruscă a Autoboților pe care îi conduce și îi dă ordine lui B-127 (Dylan O’Brien) să fugă pe Pământ pentru a pregăti planeta să devină noua bază operațională a Autoboților. Ajuns pe Pământ, se întâmplă niște chestii și înainte să își dea shut down se transformă într-un VW Beetle. Așa îl găsește Charlie Watson (Hailee Steinfeld), nu neapărat mașina preferată, dar cu siguranță cel mai bun prieten al ei. Reușește Bublebee să își îndeplinească misiunea? Evident, asta nu veți afla de la mine!

Eu vă spun doar că filmul ăsta e probabil una dintre cele mai bune comedii pe care le puteți vedea iarna asta (Marius aproape s-a sufocat de râs)! E o scenă absolut genială, și când zic genială mă refer și la talentul și pricepera oamenilor care au realizat-o pentru că au reușit să facă o ditai grămada de metal să fie expresivă și suuuper funny, iar o scenă simplă să provoace crize de râs celor care o urmăresc. You will see!

Dar cel mai mult mi-a plăcut la filmul Bumblebee că nu mai e doar o continuă bătaie între mașinării, ci chiar conturează frumos povestea unui personaj simpatic, iar momentele în care binele se luptă cu răul sunt pline de suspans și sunt echilibrate.

Mă opresc aici până nu-mi iese un spoiler din taste!
Have fun!

PS. Filmul intră din 28 decembrie în cinematografe și este distribuit de Ro Image.

Lasă un răspuns