Arhive categorie: Recomandari

Gulia si „all you can eat” – Deschiderea oficiala a celui mai mare restaurant asiatic

LE: daca cititi in continuare s-ar putea sa va fac o mare pofta de mancare asiatica, iar restaurantul despre care scriam acum cativa ani (2016) pare sa se fi inchis intre timp!

Prima mea experienta de genul „all you can eat” a fost in Canada. Nu mai iesisem pana atunci din tara si nici nu explorasem alte bucatarii decat cea romaneasca. Bine, hai fie, mai mancasem paste si pizza, dar nu e ca si cum nu ar fi fost romanizate. Nu incercasem niciodata ceva exotic, ceva de pe un alt continent, mancare asiatica…balisem la fructe de mare, dar ramasesem cu balitul.

Si iata-ma pe mine intr-un restaurant all you can eat. Nu stiam ce sa imi pun, mergeam pe chestii safe pentru ca nu stiam cum sunt celelalte. Noroc cu Viorel, el m-a facut sa inteleg ca tocmai asta e ideea, sa incerci, sa descoperi mancaruri noi si sa vezi ce iti place. Asa ca am cazut in extrema cealalta, mi-am pus din toate! Farfurie dupa farfurie, fel dupa fel, de la cele mai safe chestii si pana la cele mai dubioase, toate au fost degustate si halite de Gulia in acea dupa amiaza. Asa am ajuns sa mananc si o ureche de porc, bine, eu nu am aflat ce era decat dupa ce am halit-o…

Si uite-ma pe mine la 10 mai tarziu mergand la deschiderea oficiala a celui mai mare restaurant asiatic de tipul „all you can eat” din Romania. La Asiatic Restaurant & Bufet au multe feluri de mancare din care poti sa alegi, parca simti calatoria in jurul continentului asiatic intr-o singura farfurie (sau doua, sau trei…). Trebuie doar sa vii cu apetitul la tine (I got plenty of that), pentru ca fiind un bufet, restaurantul iti da posibilitatea sa mananci cat vrei si de cate ori vrei din toate felurile pe care le preferi. Printre preparate se numără: Sushi Japonez, Baby Caracatiţă, Salată Surimi, Cozze, Creveţi Tiger şi nu în ultimul rând surprize dulci precum Îngheţată, Ananas Prăjit sau Desertul Zilei.

Asiatic Restaurant & Bufet

Dar ce, ca am enumerat doar cateva chestii. Oamenii astia au peste 30 de preparate din care iti poti alege! Iar eu nu m-am lasat pana nu le-am incercat pe toate! Nu as putea sa aleg un fel preferat, toate sunt foarte gustoase! Imi place mult calamarul, iar oamenii astia se pare ca chiar stiu sa il prepare! Nu era nici foarte tare, dar nici moale, era fix cum trebuie si il folosesc in vreo trei feluri, daca am identificat eu bine. Sushi foarte bun! Merg pe principiul simplu si bun! Nu are artificii si nici 1000 de ingrediente care nici macar nu dau bine impreuna, la Asiatic Restaurant gasesti sushi-ul ala clasic! And did I mention I love, love, love noodles? Au si vreo 3 feluri de noodles, unii mai buni ca altii! Yum!

Sushi Japonez

Facand o coparatie cu alte locuri pe unde am mai mancat mancare chinezeasca prin Bucuresti, as zice ca Asiatic Restaurant & Bufet este clar printre cele mai bune. De altfel se ridica si la nivelul la care imi amintesc ca era acel restaurant din Canada.
Nu imi mai ramane decat sa va recomand sa mergeti sa mancati la acest restaurant!

Eu zic ca fie ca esti la birou si cauti un loc unde sa iei pranzul, fie ca vrei sa petreci o seara interesanta cu familia in oras, Restaurant & Bufet Asiatic iti sta la dispozitie. Vei avea parte de o masa copioasa in orice moment al zilei te-ai afla, pentru ca aici mananci in regim „All You Can Eat”, pentru 29 de lei la pranz si 69 de lei la cina.

Da! Exact! Adica daca te duci la pranz dai 29 de lei si poti sa bagi mancare like there’s no tomorrow…sau ca spartu’, cum preferi! Poti sa iti faci o farfurie cu aperitive, una cu fel principal si una cu desert sau poti sa ingramadesti pe o farfurie tot ce-ti face cu ochiul si apoi sa faci o farfurie cu experimente sau un munte de noodles….who’s counting, anyway?!
Eu, recunosc, am puterea sa recunosc, mi-am umplut 3 farfurii. Prima data am amestecat efectiv tot ce imi facea cu ochiul, a iesit un munte cu de toate! A doua oara am fost mai pe preferinte, mi-am pus un munte de noodles cu pui si legume, un preparat cu creveti, nu ma intrebati exact cum il cheama (recunosc, am pus mai multi creveti decat legume), niste vita in sosul ala inchis la culoare pentru ca mergea bine cu noodles, inca un muntisor de inele de calamar si vreo doua bucati de sushi. A treia farfurie a fost pentru desert si recunosc ca m-a cam dat gata!
As mai fi mancat niste noodles totusi! 🙂

No, acum nu-mi ramane decat sa va intreb „voi cat reusiti sa mancati?”.

Restaurantul Asiatic este pe Calea Vitan la numarul 11.
Detalii puteti gasi pe site-ul lor sau pe pagina de facebook.

Hai cu Gulia la concertul Blame Hofmann – tribut Tool

Sambata asta, 9 ianuarie adica, incepand cu ora 21.30 sau p’acolo, baietii care au infiintat de curand trupa Blame Hofmann vor mai sustine inca un concert tribute Tool.

Pentru ca anul acesta se implinesc 10 ani de cand Tool a lansat albumul 10,000 days si pentru ca baietii s-au saturat sa astepte un nou album, s-au hotarat sa strige adunarea catre toti toolheads autohtoni.

Stefan, Alex, Vlad si Vije, adica trupa Blame Hofmann, vor face tot ce le sta in putinta pentru a ne aduce cat mai aproape de experienta unui concert Tool.

Asa ca haideti sambata, 9 ianuarie, in Open Pub!

Join, detalii, poze si alte alea direct in event.

Blame Hofmann – tribut Tool

 

Totul despre Brave Cut

Care este cel mai de preţ lucru pe care îl purtaţi în permanenţă şi îl îngrijiţi zilnic? Dacă şi voi v-aţi gândit la păr, atunci ar trebui să aflaţi că aproximativ 40.000 de femei sunt depistate anual cu o formă de cancer. Un studiu din 2012 al Agenţiei Internaţionale de Cercetare a Cancerului preciza că din totalul celor 11.017.000 de femei din România, 35.600 reprezentau cazuri noi de boli oncologice. Fundaţia Renaşterea ne prezintă o situaţie şi mai sumbră: în România din femei este diagnosticată cu cancer de san în fiecare an.

După cum probabil ştiţi, tratamentele împotriva cancerului determină pierderea părului.

Nu e nevoie să contribuim cu averi importante pentru a ajuta aceste femei, contează foarte mult şi gesturile mici! Important e să vrem să ajutăm.

Dacă e să mă pricep la un lucru, acela e să cresc păr! Aşa că imediat ce Fundaţia Renaşterea a lansat campania Vieţi impletite am vrut să mă implic!

VIEŢI ÎMPLETITE. Donează frumuseţe!

Fundaţia Renaşterea a lansat această campanie pe 1 octombrie 2015, în cadrul evenimentului anual de Iluminare în Roz (în acest an, a fost iluminată clădirea Facultăţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”), ca simbol al luptei împotriva cancerului de sân.

S-au stabilit parteneriate cu saloane de hairstyling din Bucureşti, unde se pot găsi kiturile de recoltare a părului donat ce va fi folosit pentru perucile oferite persoanelor cu cancer de sân.

Noul trend în tunsoare şi hairstyling este BRAVE CUT!

„Tunde-ţi fricile şi pune în pungă dovada ta de curaj” – acesta este unul din mesajele care te întâmpină pe cărticica din kit.

Costul unei peruci din par natural depăşeşte posibilităţile financiare ale multora dintre femeile cu cancer de sân. Astfel, doar manopera pentru o perucă cu păr scurt ajunge la 900 de lei, iar pentru una cu păr lung la 1500 lei. Pentru realizarea unei peruci este nevoie de 5 codite în cazul părului bogat şi de 7 codiţe pentru cel subţire. Lungimea minimă a unei codiţe este 15 cm.

Gulia şi-a luat astăzi inima cea verde în dinţi şi s-a dus la Beauty District, unul din saloanele care s-au alăturat campaniei. Acolo am fost întâmpinată de Andrei care m-a lăsat fără o bună bucată din a mea podoabă capilară.

Mai exact am doborât un record! Nu numai că am donat mai mult de 15cm (care este lungimea minimă care se poate dona), dar am donat aşa de mult păr că nu a mai încăput pe scală! Să zicem numa 20cm şi să nu punem şi vârfurile la socoteală.

Brave cut de Gulia
Gulia a bătut recordurile donând 20cm de păr

M-am bucurat să aud că numai la Beauty District din Piaţa Victoriei au venit peste 120 de femei de când s-a lansat campania şi până acum. Din păcate, niciun barbat nu s-a prezentat cu această iniţiativă, aşa că nu îmi rămâne decât să spun: Dragii mei pletoşi, hai şi voi să faceţi un gest frumos! Orgoliul rămane intact, iar părul oricum creşte la loc!

Cam atatea femei au ales sa isi doneze parul la acest salon in ultima saptamana! Bravo ladies!
Cam atâtea femei au ales să îşi doneze părul la acest salon în ultima săptămână! Bravo ladies!

Cred că nu am mai fost tunsă aşa scurt din şcoala generală, dar mă simt bine! Andrei a avut grijă ca părul care mi-a rămas să aibă o formă frumoasă şi potrivită mie! Jos pălăria, domnule!

And we had fun!
And we had fun!

Aşa că dragele mele şi, sper, dragi pletoşi, m-aş bucura să îmi urmaţi exemplul! Este un gest atât de mic şi atât de simplu dar care contează enorm de mult pentru cineva care nu se mai poate bucura de un lucru pe care noi îl luăm de bun. Eu vă garantez că vă veţi simţi bine. Şi în plus veţi avea parte de atenţia şi experienţa unui hairstylist!

Vă recomand câteva saloane partenere Fundaţiei Renaşterea la care puteţi merge pentru un Brave Cut:

Lista completă a saloanelor partenere o puteţi găsi pe site-ul Fundatiei Renasterea.

Gulia dupa Brave Cut
Gulia după Brave Cut
In poza asta de la Future of Media se vede foarte bine cam cata claia de par aveam.
În poza asta de la Future of Media se vede foarte bine cam câta claia de păr aveam.
This is me now :)
This is me now 🙂

[Recomandare] Bucuresti Non Stop

Stiti cum sunt filmele alea romanesti? Alea cu secvente interminabile? Cu incercari de suspans maxim cand personaju…isi leaga sireturile? Cu imagini mult prea intunecate ca te chiorasti incercand sa vezi ceva? Alea cu sunet de zici ca mai bine inregistrau cu telefonul? Si depui un efort enorm numa sa vezi si sa auzi ce se intampla si din cand in cand zici „ce a zis ma ala?”! Filmele alea care repeta practic aceeasi poveste? Filmele alea care se termina la doua ore dupa ce ai adormit?

Ei bine, filmul despre care o sa va povestim acum nu este unul din ele!

Nu am mai vazut de mult un film cu un scenariu atat de autentic romaneasc, cu povesti rupte din realitatea pe care o traim si colorate de un umor pur romanesc!

Bucuresti non stop

Bucuresti Non Stop a reusit sa „bifeze” toate cele mentionate mai sus si multe altele pe langa astea!

Sa le luam in ordine:

In primul rand, un rand mare mare de aplauze pentru Dan Chisu, care nu numai ca a regizat acest film absolut bestial, dar i-a si scris scenariul! Bestial! Jos palaria!

Filmul Bucuresti Non Stop spune povestea unui cartier bucurestean, mai exact, prezinta o noapte din multele nopti albe ale unui magazin non-stop. Patru personaje aparent fara nicio legatura una cu cealalta care traiesc patru povesti total diferite, dar legate intre ele de un personaj cheie. Nu stiu cum se numeste aceasta tehnica cinematografica sau daca chiar are un nume, dar imi place la nebunie.

Personajele extrem de autentice si bine conturate se bucura si de o interpretare de milioane! Am apreciat enorm atentia la detalii: taximetristul Marian (Tudor Smoleanu) arata si se poarta chiar ca cel care te-a dus acasa din centru vechi asta vara, are maieul ala pe care nu il mai vezi pe alti oameni, are gesturile, are limbajul! Achim, adica baiatul de la non-stop (Gheorghe Ifrim), este exact acel vanzator din cartier care stie pe toata lumea si pe care te poti baza. Are si ceva totusi atipic unui astfel de personaj, este mare fan Iris si este foarte generos! Nu ai sa ii dai 3 sau 5 lei, nu-i nimic, „las’ asa!”.

Sursa: Apropo TV
Sursa: Apropo TV

Episoadele de umor, in care razi cu gura pan la urechi, se impletesc cu cele tragice in aceasta radiografie a cartierului bucurestean.

Cum se intrepatrund povestile personajelor si cum se incheie noaptea veti descoperi mergand sa vedeti filmul!

Si, sa nu uitam de cel care sustinut financiar acest proiect, Codin Maticiuc…da, chiar el, cel despre care nu auzeam decat povesti legate de viata de noapte si cluburile de fite.         Daca mai e nevoie de un motiv in plus pentru a merge la acest film aflati ca toate incasarile vor fi donate victimelor din Colectiv.

Filmul va rula in cinematografe incepand cu 13 septembrie, iar Gulia nu numai ca va recomanda, dar daca ar putea chiar v-ar obliga sa mergeti sa il vedeti! Merita!

S-au lansat si cateva teasere pentru Bucuresti Non Stop, preferatul Guliei este acesta:

-un articol de Gulia si Diana-

O altfel de cafenea, 4+ Social Caffe

De miercuri, 4 noiembrie, o noua cafenea este gata sa-si spuna povestea in mijlocul orasului Bucuresti. Desi initial am fost surprinse de invitatia de a participa la o lansare in aceste momente, am avut parte de un eveniment discret si in deplina concordanta cu atmosfera acestor zile.

4+ Social Caffe
De cum am pasit in cafenea am fost intampinati de mirosul cafelei proaspat preparate. Aveam sa aflam ca e vorba despre cafeaua Guido, si ca, tot cei de la Guido Coffee s-au ocupat si de trainingul personalului astfel incat sa ne bucuram pe deplin de aceasta cafea de calitate. Dupa ce am ascultat istoria cafelei povestita de Liana Stanciu eram cu totii la bar, combinatia a fost practic irezistibila, desi eram hotarata sa nu beau cafea seara. Dar nu mi-a parut rau deloc, cafeaua Guido e intr-adevar deosebita.

4+ Social Caffe

Apoi Cristiana Radu ne-a infrumusetat seara cu cateva melodii de o sensibilitate aparte, in timp ca artista Mariana Pachis „se juca” cu cafeaua transpunand pe ecran povestea cantecelor.

Mariana Pachis la 4+ Social Caffe

Daca totusi nu sunteti bautori de cafea puteti gasi ceaiurile de la Bernschutz&Co si niste deserturi deosebite cum ar fi bomboanele raw-vegan de ciocolata.

Echipa 4+ Social Caffe

Si totusi pana acum nu am spus nimic despre ceea ce face ca aceasta cafenea sa fie unica: personalul. O sa gasiti o echipa de tineri entuziasti, ce provin din medii defavorizate dar care isi doresc foarte tare sa demonstreze ca pot reusi. Indrumati de psiholog Claudia Marta si managerul Corina Ifrim Dragulinescu sunt pe calea cea buna de a asigura succesul acestui proiect. Prin urmare, daca sunteti prin Piata Romana si aveti chef de o cafea buna,intr-un loc in care sa va simtiti ca in propria sufragerie, nu ezitati: 4+Social Caffe, str Mendeleev nr.37.

[Recomandare] Documentarul The Hunt

Si am fost joi, 5 noiembrie, la lansarea documentarului The Hunt pentru BBC Earth. Evenimentul a avut loc unde altundeva decat la Muzeul National de Istorie Naturala „Grigore Antipa”.

Trebuie sa va spun ca m-am dus cu asteptari foarte mari avand in vedere ca documentarul The Hunt este produs  de echipa din spatele seriilor de succes Planet Earth sau Frozen Planet si pentru ca il are ca narator pe Sir David Attenborough. Ei bine, asteptarile mi-au fost depasite! Cu mult!

Documentarul The Hunt este unul de exceptie!

In primul rand datorita imaginilor uluitoare! You know me, mai intai ma fura imaginea! Asa cum aveam sa aflam la sfarsitul proiectiei chiar de la producatorul Jonnie Hughes prezent si el la lansare, echipa a fost ajutata de o serie de tehnologii inovatoare. S-au facut in premiera filmari 4K si 6K, iar majoritatea cadrelor nu ar fi fost posibile fara utilizarea sistemului Cineflex. O camera foarte jmechera care are la baza un sistem foarte inteligent de stabilizare a imaginii, de unde rezulta o serie de imagini la calitate de studio de Hollywood, desi ele sunt filmate dintr-un jeep in miscare pe teren accidentat!

Picture Shows: A last second leap saves a Thomson’s gazelle from a cheetah’s trip. Cheetahs are the fastest land animals on the planet, reaching top speeds of almost 60mph when chasing their prey. However, the success or failure of a hunt is determined both by the cheetah's speed, and also by how well it can match the twists and turns of its prey; this one has been out maneuvered.
Picture Shows: A last second leap saves a Thomson’s gazelle from a cheetah’s trip. Cheetahs are the fastest land animals on the planet, reaching top speeds of almost 60mph when chasing their prey. However, the success or failure of a hunt is determined both by the cheetah’s speed, and also by how well it can match the twists and turns of its prey; this one has been out maneuvered.

Ca sa poata intra si mai mult in habitat fara sa ii deranjeze cursul firesc, echipa a venit cu ideea sclipitoare de a monta acest sistem pe un elefant, rezultand astfel, ceea ce ei au numit, Eleflex! „Tigrii sunt bine familiarizați cu elefanții și viceversa – domesticirea elefanților e o practică foarte veche în India. A fi călare pe un elefant înseamnă că mirosul lui e mai puternic decât al tău. E un mod bun de-a fi sub acoperire. Acest sistem ne-a permis să urmărim felinele în zone unde n-ai fi ajuns cu niciun vehicul”, ne-a dezvaluit Jonnie Hughes.

Asadar, asteptati-va la imagini incredibil de frumoase, cadre cu pradatorii foarte de aproape si detalii incredibile!

Un lucru de care m-am temut foarte mult cand am auzit care este tema acestui documentar au fost acele cadre  care ma fac sa schimb canalul si de obicei ma indeamna sa nu urmaresc acest gen de documentar. Am apreciat foarte mult sa vad ca se poate prezenta „scena vanatorii” fara partea cu „the kill” si mi-a placut modul in care a fost redat in acest documentar, ca un amplu si elaborat proces.

Seria documentarului The Hunt se concentreaza in detaliu pe strategiile pe care pradatorii le folosesc pentru a prinde prada, dar si pe strategiile pe care prada le foloseste pentru a supravietui, fiecare episod urmarind cate un habitat al planetei. De la pasunile deschise la padurile dense, de la Arctic pana in mijlocul oceanelor, documentarul dezvaluie provocarile pe care pradatorul si prada le intalnesc in aceste lumi atat de diferite.

Producatorul Jonnie Hughes
Producatorul Jonnie Hughes

In plus de asta, multe din povestile prezentate in documentar nu au mai fost vazute atat de in detaliu poate chiar nici de cercetatori, iar unele dintre animale pe care le putem vedea in acest documentar au fost filmate foarte rar de-a lungul anilor sau chiar in premiera, cum este cazul unei specii de caracatita descoperita in 2011 si care inca nu are nume. Imi amintesc ca la finalul proiectiei producatorul ne-a povestit ca atunci cand au filmat furnicile soldat aveau cu ei un cercetator, expert in astfel de insecte, care a fost impresionat de cate lucruri a aflat in urma vizualizarii filmarii in slow-motion a acestor furnici.

Documentarul are pana si o secventa cu un paianjen. Cand l-am vazut am inlemnit (Gulia arahnofoaba)! Dar cumva vocea calma a lui Sir David Attenborough m-a convins sa ma uit in continuare iar imaginile absolut ireale m-au fascinat! Ganditi-va ca oamenii astia au reusit sa filmeze un paienjenas (Păianjenului de scoarță a lui Darwin, imagine in premiera apropo) de la sute de metri departare pentru a nu-l perturba! Si (ok, spoiler!) in imaginile alea vezi cum „scuipa” el panza aia de parca ai fi langa el si te-ai uita cu lupa! Incredibil de detaliat! Si dupa ce isi intinde o panza de 25 de metri (!!!) il vezi cum isi tese o plasa de 8 metri (!!!) in diametru.

„Prezența ca narator a lui Sir David Attenborough nu face decât să adauge greutate acestei producții care ne aduce mai aproape de lumea naturii și a animalelor pe care mulți dintre noi nu au șansa să le vadă vreodată față în față”- a declarat Directorul Adjunct al Muzeului Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, dr. Costică Adam. Si chiar asa este! Ne-a obisnuit cu documetare „comentate” de o voce plictisita si plictisitoare care nu face altceva decat sa enumere ce se vede in imagine. Foarte putine documentare sunt narate atat de frumos si captivant ca The Hunt.

Si tot legat suspans si atmosfera trebuie mentionat ca de coloana sonora a The Hunt s-a ocupat compozitorul Steven Price, castigatorul premiului Oscar in 2014 pentru muzica din filmul Gravity.

Aici ni se lungisera gaturile! Look in the back for Gulia :)
Aici ni se lungisera gaturile! Look in the back for Gulia 🙂

Incredibil de multa munca a fost depusa pentru ca acest documentar sa existe! E vorba de ani de zile de cercetare, 2 ani de asteptare pentru a surprinde o orca care vaneaza puii de balena cu cocoasa, sute de ore de filmare pentru a face o secventa din documentar si tot asa!

Toate aprecirile si respectele mele pentru echipa The Hunt!

Asa ca va recomand tuturor ca pe 8 noiembrie sa nu va faceti planuri seara pentru ca de la ora 18.10 pe canalul BBC Earth va fi difuzat primul episod din seria The Hunt.

De asemenea, Muzeul National de Istorie Naturala „Grigore Antipa” si BBC Earth  ii anunta pe cei interesati ca vor relua proiectia gratuita a documentarului ”The Hunt” in fiecare weekend, incepand cu data de 14 si 15 noiembrie 2015, de la ora 13:00, in Sala Multimedia a muzeului.

Gulia, intr-adevar se simte privilegiata ca a putut asista la proiectia The Hunt alaturi de atatia oameni frumosi si pasionati de ceea ce fac, dar mai ales pentru ca a putut sa afle direct de la producatorul Jonnie Hughes atatea informatii. Sunt foarte captivata de zona asta „behind the scenes”, always have and always will be! Asa ca tin sa multumesc lui Emil si lui Bogdan!

The Hunt este produs de Silverback Films pentru BBC, coprodus de BBC Worldwide, BBC America si NDR Naturfilm. Producatorul executiv este Alastair Fothergill, iar producator este Huw Cordey. Tom McDonald este editorul de productie BBC. BBC Worldwide are drepturile globale de difuzare.

N-as fi crezut ca voi spune asa vreodata! Mergeti sa vedeti ”Bajrangi Bhaijaan”

Eu, Iulia, trebuie sa va marturisesc ceva: a fost pentru prima data!

Luni, 19 octombrie 2015 am vazut pentru prima oara un film indian! Mai vazusem pana acum secvente pe tv la vreo 5 minute asa (ca mai mult nu am rezistat), dar un film cap-coada si pe marele ecran, never!

Am fost la ”Bajrangi Bhaijaan”, tradus in romana ca „Puterea Credintei”.

Inainte de film o domnisoara talentata ne-a tatuat cu hena :)
Inainte de film o domnisoara talentata ne-a tatuat cu hena 🙂

Si, va zic de pe acum, desi m-am dus pregatita sa adorm sau sa fac caterinca tooot filmu’ (sau pana vom fi dati afara din sala), am ramas chiar placut impresionata de acest film! Mi se pare ca a avut tot ce ii trebuie sa fie un film bun: poveste, personaje bine conturate si interpretate, imagine, momente tensionate si momente amuzante.

Sa nu exagerez, au fost si cateva momente d-alea penale tipice filmelor indiene (cum si-a sters el Salman Khan lacrimile cu maneca de la tricou, tricou cu maneca scurta sa ne intelegem), dar mi se pare absolut normal sa fie, la urma urmei fiecare sa isi pastreze identitatea proprie, Hollywoodu’ ca Hollywoodu’, francezii ca francezi, romanii ca romanii si indienii ca indienii.

Am apreciat mult imaginile! Da, India e frumoasa (din anumite unghiuri), insa oamenii astia au tras niste cadre SU-PER-BE! Si nu-s atat faine pentru ca i-a ajutat peisajul, ci pentru ca le-au facut ei sa fie misto! Pai am vazut chestii pe care nu le-am vazut in filmele cu ditai bugete si nici in filmele cu mari directori de imagine! Pai e un cadru cand pleaca un tren si e noapte si un personaj ramane in urma trenului…TABLOU! Nu, nu personajul ramane tablou! Chiar si nelipsitul dans e filmat misto rau de tot! Nu o sa ma apuc sa descriu ca sa nu dau spoilere, dar si daca as vrea nu prea as avea cum sa redau in cuvinte imaginile faine din filmu’ asta! Deci trebuie vazut!

O fotografie realizata de Vali, in India, 2014
O fotografie realizata de Vali, in India, 2014

Mie, Diana, cel mai mult din filmul asta mi-a placut copilul. Alegerea unei fetite de o frumusete si o expresivitate deosebite ptr rolul lui Munni a fost geniala. Apoi, alaturarea celor doua caractere, el, Salman, barbatul frumos si puternic (da doamnelor, avem si ceva cadre cu muschi si patratele) caruia nimic nu-i sta in cale si copila fragila, neajutorata face ca impactul emotional sa fie foarte puternic…adica „sa plangi la filme indiene” isi pierde orice urma de bascalie. Avem parte si de nelipsita poveste de dragoste pura, in care banii nu conteaza ci doar sufletul lui mare si dorinta de a face bine cu orice pret.

Micuta Shahida/Munni din ”Bajrangi Bhaijaan” Sursa foto: Indian Expres
Micuta Shahida/Munni din ”Bajrangi Bhaijaan”
Sursa foto: Indian Expres

Un alt aspect emotionant al filmului este toleranta religioasa. Pawan ( Salman) este un brahman autentic,  nu acepta obiceiurile vecinilor musulmani ceea ce da nastere unor scene amuzante. Insa, aflat la ananghie, tocmai la ei gaseste ajutor. Actiunea se desfasoara in cadrul plin de culoare al pietelor indiene, avem parte si de un dans stil Bollywood, apoi ne poarta prin desertul Rajasthanului, iar la final, in Kashmirul inzapezit, intr-un peisaj a carui frumusete iti taie respiratia.

 

Pentru mine, Vali, prima data cand am vazut un film indian a fost prin ’86-’87, cand, plictisit de obisnuitele pelicule cu Margelatu’, comisarul Moldovan sau Piedone, am decis sa experimentez altceva si dupa cateva crancene dar absolut delicioase productii nord-coreene si nord-vietnameze, avand ca leitmotiv eroica lupta a popoarelor cu imperialismul putred, american, colindand bulevardul in cautare de altceva, am dat peste o coada imensa si imbarligata, ce se indrepta catre intrarea in cinema Capitol. Rula ” O floare si doi gradinari”. Stupefiat de fantastica cerere, mai ales ca pana atunci fusesem doar prin sali aproape goale, am stat vreo doua ore la coada si-am reusit sa prind bilet in picioare. Sala gemea de oameni si cred ca eram printre putinii care n-au inteles nimic din film, in afara de faptul ca un individ neatent a cazut pe niste scari si pe urma, la spital, doctorii i-au comunicat, pamantii, ca nu va mai putea avea urmasi pe cale naturala. Am concluzionat ca, in rostogolire, s-o fi lovit de vreun tarus, ceva, altfel nu-mi explic.

De atunci am mai vazut cateva productii marca Bollywood, mai ales prin autobuzele indiene sau prin diverse alte locuri. Desi am apreciat ca orice film indian, in afara de trairi si sentimente, are si mesaj educativ, in general avand legatura cu diferentele dintre caste sau cu casatoriile aranjate, nu pot spune c’am fost vreodata un fan. Pana azi :).

O fotografie realizata de Vali. India. 2014
O fotografie realizata de Vali. India. 2014

Recunosc ca nu ma asteptam la nimic deosebit, ba chiar ma incurajam ca macar o sa ma distrez pe seama scenelor in care actorii se straduiesc atat de mult sa transmita trairile personajului incat devin, pentru ochiul nostru obisnuit cu subtilitatile productiilor occidentale, oarecum caraghioase.

Ei bine, nu. Trecand peste calitatea exceptionala a cadrelor, peisajele spectaculoase, amestecul ametitor de culori, dansurile fabuloase si ritmurile delicioase, filmul asta m’a lasat mut.

Initial, cand am vazut ca Salman Khan, in afara de a fi actorul principal e si producator, mi-am zis ” aualeu, altu’ care’a baut dupa Sergiu Nicolaescu”. Ei bine, la sfarsitul filmului am plecat cu impresia ca Salman asta, abia acum cand a trecut si de partea cealalta a camerei de filmat si-a putut exprima adevaratele intentii, ca sa zic asa. Filmul ataca, in stil indian, unul dintre cele mai mari tabu-uri din regiune, relatiile indo-pakistaneze. Trebuie spus ca relatiile dintre India si Pakistan sunt cam la fel de cordiale ca relatiile dintre Coreea de Nord si cea de Sud, Israel si Palestina sau Irlanda Catolica si cea Protestanta, adica orice film al uneia din parti trebuie, conditie absolut obligatorie, sa infiereze regimul crud si nedemocratic al celeilalte. Salman Khan, in rolul unui tampitel cu inima mare, ataca cu tupeu toate tabu-urile, se lupta cu extremismul religios, denunta niste granite nascute din interese politice si geo-strategice.

Cum sa zic, e ca si cum in filmele alea ale lui Sergiulica, comisarul Moldovan, in loc sa-l pupe-n cur pe muncitorul comunist mustind de intelepciune ( tovarasu’ ala care-i dadea sfaturi, imi scapa numele) i-ar fi tras un sut in dos si i-ar fi spus sa-si vada de drum si sa nu se mai bage unde nu-i fierbe oala. Pur si simplu de neconceput.

Sincer, nu credeam ca o sa spun asa ceva dar uite ca o spun. Mi-a placut 🙂

Pentru toate astea, ma alatur Iuliei Vantur si spun „we love you Salman„.

We love you Salman Khan

Filmul „Puterea Credintei” este deja in cinematografe, iar noi va spunem ca e musai sa mergeti sa il vedeti!

Asteptam parerile voastre 🙂

[Recomandare] The Walk

Gulia a fost la noul film semnat de Robert Zemeckis, The Walk, si va recomanda sa faceti si voi acelasi lucru.

the walk postersideways

Cred ca de la Gravity si pana acum nu am mai trait asa intens un film.

Bai, esti acolo cu Philippe Petit (personajul principal) inca de la inceput si pana la finalul filmului. Traiesti odata cu el descoperirea facuta in copilarie, primele incercari de a merge pe sarma, primele reusite…iar de cand ajunge in New York nu mai respiri, efectiv nu mai respiri. Pai saracu’ om acolo pe sarma cred ca era mai calm decat oricare dintre noi cand ne uitam la filmul asta!

Chiar daca stii povestea reala tot vei fi super captivat de film. Scenariul este foarte bine constuit si interpretat, iar efectele speciale si 3D-ul te fac sa iti pui uneori intrebarea „oare sufar si eu de rau de inaltime?”. Si desi filmul este catalogat ca o drama, sa stiti ca nu lipsesc momentele de umor care sa umple sala de cinema de rasete puternice (unii dintre noi au scapat pop-cornu’ pe jos…sa ne fie cu pardon 🙂 ).

The Walk este povestea unui nebun, pe bune, cum sa ii spui altfel?! Dar e nebun frumos! E nebunul care si-a descoperit o pasiune, ceva la care chiar se si pricepe, si pe care este dispus sa o si urmeze! Este o poveste despre curaj, muuuult curaj, despre vointa si despre incredere, atat in tine cat si in cei cu care te inconjori. Este o poveste despre „never give up your dreams” (ma scuzati da-mi place cum suna in engleza).

Visele chiar devin realitate (mai stiti ca va spuneam de asta intr-un articol mai vechi?), trebuie numai sa ti le doresti cu adevarat si sa faci muncesti mult!

Asa si Philippe Petit, a avut un vis, acela de a merge pe sarma intre cele doua turnuri gemene, vis pentru care si-a dedicat toata energia si timpul sau.

Deja nu mai stiu cati oameni au pasit pe luna, in schimb, pe o sarma legata intre cele doua turnuri gemene din New York a mers un singur om, Philippe Petit! Nimeni altcineva nu a mai reusit si nimeni altcineva nu va mai avea ocazia!

Asa ca mergeti la cinema sa vedeti The Walk! Merita!

Si daca dupa aceea va indoiti ca a existat acel om si acea reusita, va rog, priviti aceste fotografii realizate in 1974!

[Recomandare] Otopeniul Vesel

In weekend-ul care vine, 16-18 octombrie, are loc Festivalul de Umor „Otopeniul vesel”, organizat de Asociatia Culturala “Mileniul III”, pentru Primaria Orasului Otopeni si Centrul Cultural “Ion Manu”.

Otopeniul Vesel

Evenimentul este axat pe concursuri ale artistilor amatori sau profesionisti, grupati in patru
sectiuni: monoloage umoristice din texte clasice si contemporane, stand-up comedy, scene/scenete si improvizatie.

Mai curand un maraton de umor decat un festival, as zice eu judecand dupa program. Sau poate o pastila tare de umor cat sa ne energizam pentru toata iarna!

Gulia va fi acolo si va astepta cu nerabdare sectiunea de improvizatie ( Hai Grupa Mica!!!! ) si lansarea cartii lui Viorel Gaita !

Daca va faceti probleme in prinvinta transportului, ascultati la Gulia, e ca si cum ai merge dintr-un colt in celalalt al Bucurestiului. Sau chiar mai simplu.

harta otopeni

Daca aveti masina, well good for you! Va dati jos pe strada 23 August, nr. 8 din Otopeni.

Pentru cei care se plimba cu Mertzanu’ lu’ ratb, aveti asa: 449, 780 si 783 pana la statia Primaria Otopeni si apoi mai mergeti putin pe jos. Vedeti ca au tarife speciale liniile astea 🙂

Ne vedem in Otopeniul Vesel!

[Recomandare] Casa Costa-Foru

Gulia a fost in weekendul ce tocmai a trecut in vizita la Casa Costa-Foru.

Pentru cei care nu stiu, Casa Costa-Foru este o cladire boiereasca construita undeva la 1800 de catre Maria si Constantin G. Costa-Foru. O casa impunatoare prin arhitectura sa deosebita si inedita in special datorita inglobarii (sa zic asa) casei in deal. Astfel constructia are trei niveluri pe Aleea Dealul Mitropoliei si cinci pe strada Ienachita Vacarescu.

Initial casa avea doar doua niveluri vizibile dinspre Dealul Mitropoliei, insa coborarea nivelului strazii realizata in secolul trecut a facut ca usa principala de acces in casa sa devina ceea ce acum pare doar usa balconului de la etajul intai. Interesant este faptul ca usa este si acum aceeasi dupa toti acesti ani. Are o fanta pentru scrisori si „Salve” inca sta scris pe podea la intrare.

Salve Casa Costa-Foru

Un lucru care mi-a atras atentia in instoria familiei Costa-Foru este ca ce-a dea doua fata a Mariei si a lui Constantin, Xenia Costa-Foru, a fost membra in Scoala Sociologia de la Bucuresti. Acesta scoala a fost condusa de Dimitrie Gusti si a fost recunoscuta la nivel international in perioada interbelica pentru abordarea multidisciplinara in studierea vietii satului si a culturii populare romanesti. Xenia a fost singura femeie din echipa de patru cercetatori condusi de Dimitrie Gusti in cercetarile monografice (alaturi de Mircea Vulcanescu, Henri H. Stahl si Mitu Georgescu).

Cumva in toti cei 5 ani de studiu la Facultatea de Sociologie si Asistenta Sociala, eu nu am auzit niciodata de Xenia! Si sunt convinsa ca daca auzeam mi-as fi amintit acest nume deloc comun!

Casa Costa-Foru

Povestea familiei dar si a casei Costa-Foru este una intr-adevar frumoasa, dar si tumultoasa.

Si pe aceasta cale trebuie sa multumim echipei Dincolo de Fatade ca a scos la lumina o bucata faina de istorie!

Pacat insa ca asa monument istoric se afla intr-o stare destul de avansata de degradare. Din cele cinci niveluri cate va spuneam ca are acesta casa, echipa Dincolo de Fatade a reusit sa deschida spre vizitare numai doua si nici acelea complet, ramanand unele spatii inca neaccesibile publicului larg!

Scari Casa Costa-Foru

Si din nou zic, pacat! Pacat ca cei care ar putea sa ii readuca farmecul acestei case sunt mult mai interesati de valoarea terenului de sub ea! Cand, de fapt, tot ceea ce inseamna Casa Costa-Foru este de nepretuit!

Va recomand cu caldura sa vizitati aceasta casa si sa ii aflati istoria chiar din locul unde aceasta s-a intamplat! Asa ca stati cu ochii pe pagina sa de Facebook pentru a vedea cand este urmatorul tur ghidat al casei Costa-Foru!

Mai multe fotografii by Gulia in acest album.