Arhive categorie: Events

[Recomandare] Documentarul The Hunt

Si am fost joi, 5 noiembrie, la lansarea documentarului The Hunt pentru BBC Earth. Evenimentul a avut loc unde altundeva decat la Muzeul National de Istorie Naturala „Grigore Antipa”.

Trebuie sa va spun ca m-am dus cu asteptari foarte mari avand in vedere ca documentarul The Hunt este produs  de echipa din spatele seriilor de succes Planet Earth sau Frozen Planet si pentru ca il are ca narator pe Sir David Attenborough. Ei bine, asteptarile mi-au fost depasite! Cu mult!

Documentarul The Hunt este unul de exceptie!

In primul rand datorita imaginilor uluitoare! You know me, mai intai ma fura imaginea! Asa cum aveam sa aflam la sfarsitul proiectiei chiar de la producatorul Jonnie Hughes prezent si el la lansare, echipa a fost ajutata de o serie de tehnologii inovatoare. S-au facut in premiera filmari 4K si 6K, iar majoritatea cadrelor nu ar fi fost posibile fara utilizarea sistemului Cineflex. O camera foarte jmechera care are la baza un sistem foarte inteligent de stabilizare a imaginii, de unde rezulta o serie de imagini la calitate de studio de Hollywood, desi ele sunt filmate dintr-un jeep in miscare pe teren accidentat!

Picture Shows: A last second leap saves a Thomson’s gazelle from a cheetah’s trip. Cheetahs are the fastest land animals on the planet, reaching top speeds of almost 60mph when chasing their prey. However, the success or failure of a hunt is determined both by the cheetah's speed, and also by how well it can match the twists and turns of its prey; this one has been out maneuvered.
Picture Shows: A last second leap saves a Thomson’s gazelle from a cheetah’s trip. Cheetahs are the fastest land animals on the planet, reaching top speeds of almost 60mph when chasing their prey. However, the success or failure of a hunt is determined both by the cheetah’s speed, and also by how well it can match the twists and turns of its prey; this one has been out maneuvered.

Ca sa poata intra si mai mult in habitat fara sa ii deranjeze cursul firesc, echipa a venit cu ideea sclipitoare de a monta acest sistem pe un elefant, rezultand astfel, ceea ce ei au numit, Eleflex! „Tigrii sunt bine familiarizați cu elefanții și viceversa – domesticirea elefanților e o practică foarte veche în India. A fi călare pe un elefant înseamnă că mirosul lui e mai puternic decât al tău. E un mod bun de-a fi sub acoperire. Acest sistem ne-a permis să urmărim felinele în zone unde n-ai fi ajuns cu niciun vehicul”, ne-a dezvaluit Jonnie Hughes.

Asadar, asteptati-va la imagini incredibil de frumoase, cadre cu pradatorii foarte de aproape si detalii incredibile!

Un lucru de care m-am temut foarte mult cand am auzit care este tema acestui documentar au fost acele cadre  care ma fac sa schimb canalul si de obicei ma indeamna sa nu urmaresc acest gen de documentar. Am apreciat foarte mult sa vad ca se poate prezenta „scena vanatorii” fara partea cu „the kill” si mi-a placut modul in care a fost redat in acest documentar, ca un amplu si elaborat proces.

Seria documentarului The Hunt se concentreaza in detaliu pe strategiile pe care pradatorii le folosesc pentru a prinde prada, dar si pe strategiile pe care prada le foloseste pentru a supravietui, fiecare episod urmarind cate un habitat al planetei. De la pasunile deschise la padurile dense, de la Arctic pana in mijlocul oceanelor, documentarul dezvaluie provocarile pe care pradatorul si prada le intalnesc in aceste lumi atat de diferite.

Producatorul Jonnie Hughes
Producatorul Jonnie Hughes

In plus de asta, multe din povestile prezentate in documentar nu au mai fost vazute atat de in detaliu poate chiar nici de cercetatori, iar unele dintre animale pe care le putem vedea in acest documentar au fost filmate foarte rar de-a lungul anilor sau chiar in premiera, cum este cazul unei specii de caracatita descoperita in 2011 si care inca nu are nume. Imi amintesc ca la finalul proiectiei producatorul ne-a povestit ca atunci cand au filmat furnicile soldat aveau cu ei un cercetator, expert in astfel de insecte, care a fost impresionat de cate lucruri a aflat in urma vizualizarii filmarii in slow-motion a acestor furnici.

Documentarul are pana si o secventa cu un paianjen. Cand l-am vazut am inlemnit (Gulia arahnofoaba)! Dar cumva vocea calma a lui Sir David Attenborough m-a convins sa ma uit in continuare iar imaginile absolut ireale m-au fascinat! Ganditi-va ca oamenii astia au reusit sa filmeze un paienjenas (Păianjenului de scoarță a lui Darwin, imagine in premiera apropo) de la sute de metri departare pentru a nu-l perturba! Si (ok, spoiler!) in imaginile alea vezi cum „scuipa” el panza aia de parca ai fi langa el si te-ai uita cu lupa! Incredibil de detaliat! Si dupa ce isi intinde o panza de 25 de metri (!!!) il vezi cum isi tese o plasa de 8 metri (!!!) in diametru.

„Prezența ca narator a lui Sir David Attenborough nu face decât să adauge greutate acestei producții care ne aduce mai aproape de lumea naturii și a animalelor pe care mulți dintre noi nu au șansa să le vadă vreodată față în față”- a declarat Directorul Adjunct al Muzeului Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, dr. Costică Adam. Si chiar asa este! Ne-a obisnuit cu documetare „comentate” de o voce plictisita si plictisitoare care nu face altceva decat sa enumere ce se vede in imagine. Foarte putine documentare sunt narate atat de frumos si captivant ca The Hunt.

Si tot legat suspans si atmosfera trebuie mentionat ca de coloana sonora a The Hunt s-a ocupat compozitorul Steven Price, castigatorul premiului Oscar in 2014 pentru muzica din filmul Gravity.

Aici ni se lungisera gaturile! Look in the back for Gulia :)
Aici ni se lungisera gaturile! Look in the back for Gulia 🙂

Incredibil de multa munca a fost depusa pentru ca acest documentar sa existe! E vorba de ani de zile de cercetare, 2 ani de asteptare pentru a surprinde o orca care vaneaza puii de balena cu cocoasa, sute de ore de filmare pentru a face o secventa din documentar si tot asa!

Toate aprecirile si respectele mele pentru echipa The Hunt!

Asa ca va recomand tuturor ca pe 8 noiembrie sa nu va faceti planuri seara pentru ca de la ora 18.10 pe canalul BBC Earth va fi difuzat primul episod din seria The Hunt.

De asemenea, Muzeul National de Istorie Naturala „Grigore Antipa” si BBC Earth  ii anunta pe cei interesati ca vor relua proiectia gratuita a documentarului ”The Hunt” in fiecare weekend, incepand cu data de 14 si 15 noiembrie 2015, de la ora 13:00, in Sala Multimedia a muzeului.

Gulia, intr-adevar se simte privilegiata ca a putut asista la proiectia The Hunt alaturi de atatia oameni frumosi si pasionati de ceea ce fac, dar mai ales pentru ca a putut sa afle direct de la producatorul Jonnie Hughes atatea informatii. Sunt foarte captivata de zona asta „behind the scenes”, always have and always will be! Asa ca tin sa multumesc lui Emil si lui Bogdan!

The Hunt este produs de Silverback Films pentru BBC, coprodus de BBC Worldwide, BBC America si NDR Naturfilm. Producatorul executiv este Alastair Fothergill, iar producator este Huw Cordey. Tom McDonald este editorul de productie BBC. BBC Worldwide are drepturile globale de difuzare.

Hai cu Gulia la uniFEST

Toooata facultatea, dar absolut toti cei 5 ani de facultate nu am calcat la acest festival al studentilor. De ce? Sincer, cred ca de fraiera. Dar sa trecem peste pentru ca imediat cum am terminat studiile, m-a lovit…nostalgia sau …ceva. Realismul!

Asa ca anul trecut am fost pentru prima data la uniFEST, a cantat Vunk ^_^

Asa a fost anul trecut la concertul VUNK din cadrul uniFEST
Asa a fost anul trecut la concertul VUNK din cadrul uniFEST

Si sincer mi-ar fi placut sa merg in anii de studentie si sa ma pot bucura de toate chestiile faine pe care le ofera uniFEST. In fiecare an organizatorii pregatesc si mai multe activitati misto, evenimente culturale si sportive, workshop-uri si concerte, toate sub deviza „Distractie gratis, nu degeaba”!

Voi, cei care inca sunteti studenti, intrati pe site-ul uniFEST si vedeti ce au pus in program organizatorii pentru voi! Tot de pe site puteti afla si cum sa intrati in posesia invitatiilor la concert!

Pentru ca acest concert, va fi un mega concert sustinut de Directia 5! Ne adunam cu totii in Beraria H, pe 17 noiembrie, incepand cu ora 22.

Iar voi, cei nostalgici asa ca mine, care ati incheiat-o cu ale facultatii, nu va intristati! There is still hope, cum ar zice poetul!

Gulia are special pentru voi cateva invitatii duble la acest concert!

Tot ce trebuie sa faceti este sa ridicati o mana in sus si sa strigati „eeeeuuuu”! Nu uitati sa va anuntati si in sectiunea de comentarii de mai jos, ca poate nu v-am auzit!

Acest lucru nu ar fi fost posibil fara mister Sorin Chineata!!! (sa speram ca de data asta nu se mai descalta)

Ne vedem acolo!

~~~

Programul uniFest il puteti consulta aici.

Ultimile noutati legate de festival le veti afla de pe facebook.

N-as fi crezut ca voi spune asa vreodata! Mergeti sa vedeti ”Bajrangi Bhaijaan”

Eu, Iulia, trebuie sa va marturisesc ceva: a fost pentru prima data!

Luni, 19 octombrie 2015 am vazut pentru prima oara un film indian! Mai vazusem pana acum secvente pe tv la vreo 5 minute asa (ca mai mult nu am rezistat), dar un film cap-coada si pe marele ecran, never!

Am fost la ”Bajrangi Bhaijaan”, tradus in romana ca „Puterea Credintei”.

Inainte de film o domnisoara talentata ne-a tatuat cu hena :)
Inainte de film o domnisoara talentata ne-a tatuat cu hena 🙂

Si, va zic de pe acum, desi m-am dus pregatita sa adorm sau sa fac caterinca tooot filmu’ (sau pana vom fi dati afara din sala), am ramas chiar placut impresionata de acest film! Mi se pare ca a avut tot ce ii trebuie sa fie un film bun: poveste, personaje bine conturate si interpretate, imagine, momente tensionate si momente amuzante.

Sa nu exagerez, au fost si cateva momente d-alea penale tipice filmelor indiene (cum si-a sters el Salman Khan lacrimile cu maneca de la tricou, tricou cu maneca scurta sa ne intelegem), dar mi se pare absolut normal sa fie, la urma urmei fiecare sa isi pastreze identitatea proprie, Hollywoodu’ ca Hollywoodu’, francezii ca francezi, romanii ca romanii si indienii ca indienii.

Am apreciat mult imaginile! Da, India e frumoasa (din anumite unghiuri), insa oamenii astia au tras niste cadre SU-PER-BE! Si nu-s atat faine pentru ca i-a ajutat peisajul, ci pentru ca le-au facut ei sa fie misto! Pai am vazut chestii pe care nu le-am vazut in filmele cu ditai bugete si nici in filmele cu mari directori de imagine! Pai e un cadru cand pleaca un tren si e noapte si un personaj ramane in urma trenului…TABLOU! Nu, nu personajul ramane tablou! Chiar si nelipsitul dans e filmat misto rau de tot! Nu o sa ma apuc sa descriu ca sa nu dau spoilere, dar si daca as vrea nu prea as avea cum sa redau in cuvinte imaginile faine din filmu’ asta! Deci trebuie vazut!

O fotografie realizata de Vali, in India, 2014
O fotografie realizata de Vali, in India, 2014

Mie, Diana, cel mai mult din filmul asta mi-a placut copilul. Alegerea unei fetite de o frumusete si o expresivitate deosebite ptr rolul lui Munni a fost geniala. Apoi, alaturarea celor doua caractere, el, Salman, barbatul frumos si puternic (da doamnelor, avem si ceva cadre cu muschi si patratele) caruia nimic nu-i sta in cale si copila fragila, neajutorata face ca impactul emotional sa fie foarte puternic…adica „sa plangi la filme indiene” isi pierde orice urma de bascalie. Avem parte si de nelipsita poveste de dragoste pura, in care banii nu conteaza ci doar sufletul lui mare si dorinta de a face bine cu orice pret.

Micuta Shahida/Munni din ”Bajrangi Bhaijaan” Sursa foto: Indian Expres
Micuta Shahida/Munni din ”Bajrangi Bhaijaan”
Sursa foto: Indian Expres

Un alt aspect emotionant al filmului este toleranta religioasa. Pawan ( Salman) este un brahman autentic,  nu acepta obiceiurile vecinilor musulmani ceea ce da nastere unor scene amuzante. Insa, aflat la ananghie, tocmai la ei gaseste ajutor. Actiunea se desfasoara in cadrul plin de culoare al pietelor indiene, avem parte si de un dans stil Bollywood, apoi ne poarta prin desertul Rajasthanului, iar la final, in Kashmirul inzapezit, intr-un peisaj a carui frumusete iti taie respiratia.

 

Pentru mine, Vali, prima data cand am vazut un film indian a fost prin ’86-’87, cand, plictisit de obisnuitele pelicule cu Margelatu’, comisarul Moldovan sau Piedone, am decis sa experimentez altceva si dupa cateva crancene dar absolut delicioase productii nord-coreene si nord-vietnameze, avand ca leitmotiv eroica lupta a popoarelor cu imperialismul putred, american, colindand bulevardul in cautare de altceva, am dat peste o coada imensa si imbarligata, ce se indrepta catre intrarea in cinema Capitol. Rula ” O floare si doi gradinari”. Stupefiat de fantastica cerere, mai ales ca pana atunci fusesem doar prin sali aproape goale, am stat vreo doua ore la coada si-am reusit sa prind bilet in picioare. Sala gemea de oameni si cred ca eram printre putinii care n-au inteles nimic din film, in afara de faptul ca un individ neatent a cazut pe niste scari si pe urma, la spital, doctorii i-au comunicat, pamantii, ca nu va mai putea avea urmasi pe cale naturala. Am concluzionat ca, in rostogolire, s-o fi lovit de vreun tarus, ceva, altfel nu-mi explic.

De atunci am mai vazut cateva productii marca Bollywood, mai ales prin autobuzele indiene sau prin diverse alte locuri. Desi am apreciat ca orice film indian, in afara de trairi si sentimente, are si mesaj educativ, in general avand legatura cu diferentele dintre caste sau cu casatoriile aranjate, nu pot spune c’am fost vreodata un fan. Pana azi :).

O fotografie realizata de Vali. India. 2014
O fotografie realizata de Vali. India. 2014

Recunosc ca nu ma asteptam la nimic deosebit, ba chiar ma incurajam ca macar o sa ma distrez pe seama scenelor in care actorii se straduiesc atat de mult sa transmita trairile personajului incat devin, pentru ochiul nostru obisnuit cu subtilitatile productiilor occidentale, oarecum caraghioase.

Ei bine, nu. Trecand peste calitatea exceptionala a cadrelor, peisajele spectaculoase, amestecul ametitor de culori, dansurile fabuloase si ritmurile delicioase, filmul asta m’a lasat mut.

Initial, cand am vazut ca Salman Khan, in afara de a fi actorul principal e si producator, mi-am zis ” aualeu, altu’ care’a baut dupa Sergiu Nicolaescu”. Ei bine, la sfarsitul filmului am plecat cu impresia ca Salman asta, abia acum cand a trecut si de partea cealalta a camerei de filmat si-a putut exprima adevaratele intentii, ca sa zic asa. Filmul ataca, in stil indian, unul dintre cele mai mari tabu-uri din regiune, relatiile indo-pakistaneze. Trebuie spus ca relatiile dintre India si Pakistan sunt cam la fel de cordiale ca relatiile dintre Coreea de Nord si cea de Sud, Israel si Palestina sau Irlanda Catolica si cea Protestanta, adica orice film al uneia din parti trebuie, conditie absolut obligatorie, sa infiereze regimul crud si nedemocratic al celeilalte. Salman Khan, in rolul unui tampitel cu inima mare, ataca cu tupeu toate tabu-urile, se lupta cu extremismul religios, denunta niste granite nascute din interese politice si geo-strategice.

Cum sa zic, e ca si cum in filmele alea ale lui Sergiulica, comisarul Moldovan, in loc sa-l pupe-n cur pe muncitorul comunist mustind de intelepciune ( tovarasu’ ala care-i dadea sfaturi, imi scapa numele) i-ar fi tras un sut in dos si i-ar fi spus sa-si vada de drum si sa nu se mai bage unde nu-i fierbe oala. Pur si simplu de neconceput.

Sincer, nu credeam ca o sa spun asa ceva dar uite ca o spun. Mi-a placut 🙂

Pentru toate astea, ma alatur Iuliei Vantur si spun „we love you Salman„.

We love you Salman Khan

Filmul „Puterea Credintei” este deja in cinematografe, iar noi va spunem ca e musai sa mergeti sa il vedeti!

Asteptam parerile voastre 🙂

Ziua Parcului IOR

Zilele acestea Parcul IOR imiplineste 50 de ani. Pentru ca am crescut aproape impreuna o sa incerc sa va povestesc cate ceva din tineretea lui.
Am citit comentarii pe net in care lumea se intreaba de la ce ii vine numele… Ei bine, da, oricat de incredibil ar parea numele lui vine de la Intreprinderea Optica Romana aflata in apropiere. Parcul a luat nastere prin anii 65-70, odata cu cartierul Titan.
Tot atunci s-a impus si construirea unui pod peste lac ( actuala strada Liviu Rebreanu) si prin 72-73 a fost introdus si tramvaiul. Se povesteste ca inaugurarea a fost facuta de ” tovarasul” in persoana, cu un tramvai tras de cai si plin de pionieri. Nu stiu daca e reala informatia. Amintirile ceva mai clare le am de prin anii „80 si se sfarsesc prin 90-91. Parcul IOR era impartit in doua: o parte, actualul Parc Alexandru Ioan Cuza era deja amenajat, cu insule, pomi, alei betonate si aceluia i se spunea Parcul IOR, cealalta, actualul parc Titan se numea simplu „Pe balta” si abia incepusera cateva lucrari. In IOR mergeam rar, uneori chiuleam de la liceu si ne plimbam cu barca pe lac, dar asta se intampla rar pentru ca daca se afla, iesea scandal la scoala (in fine, eram si tocilari si nu prea chiuleam). Pe Balta in schimb mergeam des, adica zilnic in vacante. Erau doar cateva alei amenajate, un inceput de loc de joaca pentru copii, pomii erau mici, umbra deloc. Toata vara ne-o petreceam pe Insula ( posibil sa fie Insula trandafirilor, avea niste boschete pipernicite de trandafiri). Nu stiu cum nu faceam insolatie, umbra nu era, creme cu spf nu erau, palarii nu aveam. Desi ne era strict interzis, faceam baie in lac. Parintii ne spuneau tot felul de povesti infricosatoare despre panza freatica a lacului care comunica cu cea din cimitirele din zona, cum sub apa se ascund bolovani si tot felul de fieratanii periculoase. Cert e ca nimeni n-a patit nimic in toti anii aia. Duminica, tot cartierul venea la plaja. Balta se umplea de familii iesite sa-si petreaca ziua la iarba verde.
Pentru noi, era mai nasol cu baia, sigur se gasea vreun vecin ” binevoitor” sa ne anunte parintii. Seara se transforma in promenada…toata lumea iesea la plimbare, asa neamenajat cum era.  In urma lucrarilor ramasese un deal de pamant. Iarna se transforma in derdelus. Cand era suficient de frig si lacul ingheta zdravan, devenea patinoar in aer liber ( nu cred ca exisa vreunul oficial la vremea aceea). Bine, uneori se mai spargea gheata, dar nu-mi amintesc vreun final tragic. Si, daca vreodata auziti o poveste cu un pusti care a fugit de acasa si a locuit cateva zile intr-o salcie… sa stiti ca e adevarata.:)

Un articol de Diana 🙂

Cat de vesel a fost Otopeniul

In weekend-ul care tocmai a trecut a avut loc Festivalul de Umor „Otopeniul Vesel”.

Gulia evident ca nu a lipsit de la asa eveniment!

Gulia la Otopeniul Vesel

Sa incep prin a va spune cine sunt castigatorii, pentru ca da, a fost un festival-concurs. Nu imi place deloc expresia asta dar da, competitia a fost acerba, iar juriului cu singuranta nu i-a fost usor sa aleaga.

Concursul a fost impartit in 4 sectiuni, iar pentru fiecare a fost decernat cate un loc 1, loc 2 si loc 3, dupa cum urmeaza:

SECTIUNEA MONOLOAGE

Locul 1: Theodor Costache

Locul 2: Ioan Badelita

Locul 3: Dana Marineci

SECTIUNEA STAND-UP COMEDY

Locul 1: Cosmin Bighei

Locul 2: Victor Dragan

Locul 3: Ana-Maria Calita

SECTIUNEA SCENE/SCENETE

Locul 1: Trupa Noi si Ai Nostri

Locul 2: Facem Virale

Locul 3: Trupa Repetentii

SECTIUNEA IMPROVIZATIE

Locul 1: Trupa Freeze

Locul 2: Backstage Boys

Locul 3: Comedy.Show

Felicitari tututor! Meritati din plin aceste premii si tone, tone de aplauze!

Fotografii din timpul momentelor de pe scena dar si din timpul galei, gasiti in albumul Otopeniul Vesel.

Dupa cum spuneam si in articolul in care va invitam la acest eveniment, festivalul a fost mai mult un soi de maraton! De dimineata si pana seara radeam, radeam, aplaudam, radeam, radeam, mai luam o pauza, iar radeam, aplaudam…si a doua zi o luam de la capat! Nici nu stiu cand a trecut weekend-ul asta, dar abdomenul meu se simte ca dupa sala!

Nici pauzele nu erau chiar momente de respiro, in foaier doi artisti, Marian Avramescu si Nastase Leonte ne-au surprins pe toti in niste caricaturi, una mai frumoasa si mai traznita ca alta! Si pe acestea le puteti vedea tot in albumul Otopeniul Vesel. Cei doi artisti fac parte din echipa celui mai bun caricaturist roman, Stefan Popa-Popa’s, prezent si el in Otopeniul Vesel.

Cel mai important merit al Festivalului Otopeniul Vesel este ca a adus in acelasi loc atatea nume mari si atata talent pe centimetru patrat!

Uitati-va de exemplu la juriu, Viorel Gaita, Ovidiu Ianu, Vasile Moraru, Andreea Gramosteanu, Marian Ghenea.

Pentru ca tot cunosc prea bine domeniu asta si ma invart atata in el, pot spune ca cele mai tari trupe de impro din Bucuresti (si nu numai) s-au inscris in concurs si au evoluat pe scena Centrului Cultural Ion Manu din Otopeni. Si-au demonstrat priceperea, talentul si umorul chiar si in situatii grele. Fiecare trupa a avut la dispozitie un timp limitat si foarte putin de altfel (18 minute) in care sa convinga publicul si mai ales juriu de ce sunt in stare.

Pentru Gulia, Festivalul Otopeniul Vesel a insemnat ocazia ideala sa mai incerce niste chestii noi cu camera foto. Pe langa asta, s-a bucurat mult ca a avut ocazia sa cunoasca atatia oameni noi si faini si sa revada oameni dragi.

A da, Gulia s-a autodesemnat „Favourite Extra of the Year”, pentru ca in cele 3 zile ale festivalului a facut figuratie si a aparut mai mult pe scena decat unii participanti la concurs (haha)! Noroc ca am si cateva poze sa va arat!

Poate daca insist cu asta pana la anu’ o sa apara o sectiune speciala (heheh)!

[Recomandare] Otopeniul Vesel

In weekend-ul care vine, 16-18 octombrie, are loc Festivalul de Umor „Otopeniul vesel”, organizat de Asociatia Culturala “Mileniul III”, pentru Primaria Orasului Otopeni si Centrul Cultural “Ion Manu”.

Otopeniul Vesel

Evenimentul este axat pe concursuri ale artistilor amatori sau profesionisti, grupati in patru
sectiuni: monoloage umoristice din texte clasice si contemporane, stand-up comedy, scene/scenete si improvizatie.

Mai curand un maraton de umor decat un festival, as zice eu judecand dupa program. Sau poate o pastila tare de umor cat sa ne energizam pentru toata iarna!

Gulia va fi acolo si va astepta cu nerabdare sectiunea de improvizatie ( Hai Grupa Mica!!!! ) si lansarea cartii lui Viorel Gaita !

Daca va faceti probleme in prinvinta transportului, ascultati la Gulia, e ca si cum ai merge dintr-un colt in celalalt al Bucurestiului. Sau chiar mai simplu.

harta otopeni

Daca aveti masina, well good for you! Va dati jos pe strada 23 August, nr. 8 din Otopeni.

Pentru cei care se plimba cu Mertzanu’ lu’ ratb, aveti asa: 449, 780 si 783 pana la statia Primaria Otopeni si apoi mai mergeti putin pe jos. Vedeti ca au tarife speciale liniile astea 🙂

Ne vedem in Otopeniul Vesel!

De ce Legal Rock?

Vineri,  6 noiembrie 2015, pe scena Arenelor Romane vor urca Grimus, ZOB, Trooper şi AURA in cadrul concertului Legal Rock.

afis Legal Rock

Eu zic sa ne vedem acolo, in primul rand pentru ca acest concert a fost organizat cu scopul sprijinirii Asociaţiei Stop Autismului, dar si pentru ca aduce pe aceeasi scena asa trupe faine!

Uite, de exemplu eu, inca din liceu, sunt fascinata (si nu exagerez cand zic asta) de melodia Printre nori a celor de la Zob. O ascultam zile intregi pe repeat, ma bucuram sa o vad la tv, iar toate fotografiile mele cu nori erau intitulate „printre nori” (cum altfel?). Dar cumva, nu am reusit niciodata sa o aud live! Ba nu o cantau baietii, ba ajungeam eu fix dupa ce o cantau… Asa ca abia astept concertul Legal Rock, sigur de data asta voi avea noroc!

Biletele se pot comanda aici.

Mai multe detalii direct pe Legal Rock.

Ca sa vezi cine mai participa, vezi Facebook Event.

3 chestii faine de la concertul NightLosers

Joi dupa meciul nationalei, Gulia a fost la concertul baietilor de la NightLosers din cadrul Anim’est.

Si cred ca toti cei afectati de jocul echipei nationale sau de rezultatul meciului ar fi trebuit sa se trateze cu multa voie buna marca NightLosers!

Concertul nici nu putea sa aiba loc intr-o locatie mai faina ca Journey Pub!

NightLosers la Anim'esti si Journey Pub

Hai sa va zic 3 chestii care mi-au placut cel mai tare la concertul asta:

1.Trupa! Bai nene, cata energie si voie buna emana oamenii astia, ceva incredibil! Dar nu e numai asta, e vorba si de cum suna ceea ce canta ei! O chestie pe care eu am catalogat-o drept „cel putin dubioasa in sensul foarte bun” si pe care ei o numesc „Transylvanian Blues – Ethno Blues”. Indiferent de cum se numeste, muzica lor suna super bine, e clar ceva inedit si izvorat din talent si multa pasiune!

2.Atmosfera! Energia aia si voia buna de care va spuneam e receptata de public si cumva aplificata de te molipsesti instant! Indiferent daca publicul a fost format din prietenii membrilor trupei sau din cei mai mari fani ai lor sau pur si simplu din niste oameni care au venit la concert, toata lumea, dar absolut toata lumea dansa (cu mai multa sau mai putina pricepere), se distra si nu vroia sa mai plece acasa! M-am simtit chiar ca intr-o gasca mare de prieteni faini!

3.Instrumentele! Si intra baietii cuminti pe scena cu instrumente pe care le vezi mai pe la toate concertele: mai o toba, mai o chiatara, mai un bass. Apoi scot o vioara. Si cum esti prins asa de atmosfera incepi sa auzi un sunet si nu poti sa il identifici, nu poti sa ii atribui un instrument. Si te uiti pe scena si-ti cam pica faţa! Ce e chestia aia nici acum nu stiu! Stiu numai ca suna incredibil de bine si ca schimba total sound-ul si ritmul melodiilor! Chestia dubioasa o puteti privi in poza de mai jos! Va felicit daca stiti ce e, dar sper numai sa imi spuneti si mie!

Cea mai tare chestie de la concertul VUNK

Aseara, 7 octombrie, a avut loc la Sala Polivalenta inca un spectacol (ca deja nu poti sa ii mai spui doar concert) marca Vunk.

Da, a fost super tare! Un spectacol adevarat, o selectie misto de piese (inca nu mi-am regasit vocea) si atmosfera misto rau!

Da, s-a intarziat putin. Dar acum pe bune, voi ati ajuns la timp? Hai sa o luam asa, eu una am ajuns fix dupa Robin and the Backstabbers. La ora la care lumea deja incepuse sa comenteze ca baietii de la Vunk nu’s punctuali, alti oamenii abia intrau in sala (si erau multi!), iar trupa deja se instalase pe scena (avantajul de a sta in fatza e ca vedeam picioarele pe sub ecranul ala mare). Deci, pana la urma, cine nu e punctual?

Concert Vunk, Un nou univers, Sala Polivalenta

Oricum, nu despre asta vreau sa scriu. Probabil deja ati citit sau veti citi prin alte parti despre concertul in sine.

Haideti sa va povestesc eu cea mai tare faza de aseara. Faza care intra clar in categoria „Gulio, numa’ tie ti se putea intampla asa ceva!”.

O sa descoperiti cu timpul, asa cum au descoperit deja cei care ma cunosc, ca uneori vad sau aud niste lucruri pe care altii nu le observa (de aici deja celebra vorba „numa’ tu puteai sa dai peste asa ceva”). Alteori traiesc niste momente incredibile (zau, uneori cred ca pentru mine s-a inventat expresia „numa’ tie ti se putea intampla asa ceva!”). Bai ai putea zice ca toate fazele astea sunt inventate, dar zau daca am atata imaginatie!

Revenind la poveste.

Si cantau baietii de la Vunk pe scena mai spre sfarsitul concertului. Cand deodata, Cornel si Maga incep sa cante din partea opusa scenei! Adica pe acolo pe unde intri in sala. Wow! Deschidem o discutie lunga, ne imaginam scenarii, pe unde or fi luat-o, dar ce au facut? Mai cantam un vers. Una alta. Cand deodata cei doi dispar, „ah, sigur o iau prin exteriorul scenei, pana in backstage”. Aproape ca ne intoarcem cu fatza din nou spre scena.

Panorama Concert Vunk, Un nou univers, Sala polivalenta

Cand, ne trezim cu ei langa noi! Luasera drumul cel mai scurt din spatele salii si pana la scena, care al naibii cel mai scurt drum dadea fix printre noi!

Si mergeau cei doi good lookin’ fellas ţanţoşi, cu privirea in sus, mandri, voiosi, voinici, etc. Si ajung in dreptul nostru. Noi cantam, priveam cu admiratie, eram cumva pierduti in alt univers (drept dovada ca n-am facut nicio poza…filmulet…ceva!). Cand, deodata, realizam! Bai astia daca mai fac inca un pas, vor cadea in bot!

Asa ca il apucam delicat pe Cornel de mana, iar eu ii spun „Aici facem un pas MAAAAREEE!!!”

Omu’ putin perplex, se uita la mine, se uita in fatza, apoi se uita in jos si face pasul maaaaareeee.

Vine si Maga, la fel, mandru, drept, privirea inainte. Eu, din nou, il apuc de mana, „Acum facem pasul MAAAREEEE!”.

Asa ca, dragi fani Vunk care ati fost aseara la concert, daca ati observat un mic spatiu dubios in melodia aia, a fost pentru ca cei doi s-au blocat in faţa muntelui de haine si in faţa adidasilor lui Sorin!!!

Daca nu ar fi venit ajutorul nepretuit din partea Guliei, cu siguranta Cornel si Maga mi-ar fi cazut la picioare, literally!

Cu mormanu’ de haine banuiesc ca va e clar ce era. Dar ce cauta o pereche de adidasi? Pai, dupa cum fetele se vaita de picioare dupa o zi petrecuta pe tocuri, ma gandesc ca ceva asemanator se intampla si dupa ce alergi la maraton! Pentru ca da, Sorin a alergat duminica la maraton, iar miercuri a ţopăit in picioarele goale la concertul Vunk!

Hello Adidas & Adidas! Sorin barefoot @Un Nou Univers
Hello Adidas & Adidas!
Sorin barefoot @Un Nou Univers

Pentru ca Gulia a fost la concertul Vunk sa se distreze si nu sa fotografieze, nu are cu ce sa va incante ochii.

Noroc ca mai tanarul decat mine, Dragos, este ceva mai multi-tasking. Asa ca priviti aici cam primele fotografii aparute dupa spectacol!

Later edit: niste super fotografii de la concert chiar aici!

5 lucruri faine de in Instameet

It was a week of firsts!

Duminica Gulia a participat pentru prima data la un Instameet, #wwim12ro !!!

Si a fost suuuuper tare! Iata 5 motive:

1. Mi-a placut mult ca in sfarsit am reusit sa cunosc fatza si personalitatea din spatele insta-personna. Oameni faini, amuzanti, super friendly si pasionati! Sa tot faci parte din asa comunitate!!!

https://instagram.com/p/8bBkAqQmF9/

2. Toata lumea butona, dar nimeni nu era „autist”. Sunt convinsa ca nu sunt singura care pateste asta, ies cu prietenii undeva, vad ceva demn de postat pe Instagram si pentru cateva minute stau cu nasul in telefon (dar stiu foarte bine ce se intampla in jur). Pana editez, pana postez deja incep sa aud „ia uite, am iesit cu autista!”. Sau poate la Instameet eram un grup mare de „autisti” :))

3. Bai ce poze faine au iesit!!! Pai cred ca oamenii aia de la Nod Maker Space nu-si recunosc spatiu de lucru, asa fain l-am surprins noi in poze!!!

https://instagram.com/p/8bK9vzJHfr/?taken-by=guliaproduction

4. Fuga de a-ti gasi partenerul! Fiecare din noi am luat un sticker care avea pe spate un numar, apoi a trebuit sa gasim persoana care avea acelasi numar ca noi. Pentru unii a fost super usor…pentru altii super mega complicat. Am fost ca-n filme…am luat oamenii random „Esti 13 cumva?”, am mers pe zvonuri „Am auzit ca tu ai fi 13!”, am primit hint-uri…degeaba! Apoi, un megafon imi trece prin fatza! Cum mai nou nu mai las oportunitatile sa treaca pe langa mine, m-am apucat sa zbier in megafon…si-am zbierat fix in urechea lui 13! A naibii intamplare!

https://instagram.com/p/8aj3TMJHRC/?taken-by=guliaproduction

5.Spatiul! Super ofertant, as fi facut si acum poze daca nu s-ar fi incheiat instameet-ul!

It’s complicated #latergram #wwim12ro #todayimetmoleculef #todayimetcoolpad #todayimetintel

A photo posted by ? Robert Cadar | romanticu (@romanticu) on Oct 5, 2015 at 12:10am PDT

//platform.instagram.com/en_US/embeds.js

Can’t wait for the next Instameet!