Toate articolele scrise de Gulia

[Cronică de film] Darkest Hour. Ziua decisivă

Probabil cea mai mare surpriză a începutului de an vine de la filmul Darkest Hour.
Bine, dacă te uiți atent la ingredientele filmului (Gary Oldman, Joe Wright, Kristin Scott Thomas și subiectul în sine) s-ar putea să te prinzi că e vorba de un film bun. Dar dacă faci ca mine, vezi fugitiv câteva cadre din trailer și critici afișul, s-ar putea să fii surprins de această producție.

Cum probabil ați văzut trailer-ul și știți și istorie, vă este cunoscută povestea filmului. Se face că era începutul celui de-al Doilea Război Mondial și Marea Britanie avea nevoie de un prim ministru nou. Sigurul care ar fi fost susținut și de opoziție, deși nu prea era îndrăgit de colegii de partid, era Winston Churchill. El era mai degrabă recunoscut pentru greșelile făcute în cariera sa politică și nicidecum nu insufla încredere.

Odată înstalat în funcția de prim ministru, acesta are de dus o luptă pe două fronturi – pe cel intern, trebuie să facă față rivalilor săi politici, iar pe plan extern are de luat decizia de a duce negocieri de armistițiu cu Hitler, salvând, astfel, națiunea britanică de costul unui război, sau de a merge înainte cu războiul, deși acesta pare deja pierdut.

Cred că nu se putea alege un moment mai bun pentru lansarea acestui film în cinematografele noastre! Filmul ăsta e  mai mult decât o lecție de istorie, e o lecție despre cum se conduce o țară și cum se face politică, despre cum se urmăresc interesele poporului și nu interesele personale sau ale lu șefu! Citește în continuare [Cronică de film] Darkest Hour. Ziua decisivă

Se lansează un proiect tare fain: CORBU

După o perioadă de încercări și ajustări fine, proiectul CORBU este gata să fie prezentat oficial în fața publicului bucureștean. Evenimentul de lansare va avea loc vineri, 26 ianuarie 2018, ora 21:00, la Clubul Țăranului Român din București. În cadrul aceluiași eveniment va fi lansat și primul videoclip al proiectului pentru single-ul „Ziua de vară”.

Sergiu CORBU Boldor este cunoscut pentru amprenta pe care și-a pus-o pe mai multe colaborări precum: Partizan, Hara, Dirty Shirt, dar și pentru proiectul Ad Hoc. Iar acum își lansează noul său proiect muzical: CORBU.

Ideea proiectului a pornit de la semnificațiile contradictorii pe care corbul le are în gândirea europeană, orientală și occidentală. Dacă în credinţele orientale şi occidentale corbul este perceput ca un personaj pozitiv, un erou solar, cu rol profetic, care luptă pentru restabilirea ordinii sociale, în credinţa europeană corbul apare ca un erou negativ, pentru că are capacitatea de a descoperi cu uşurinţă tainele întunericului. Astfel a luat naștere un personaj misterios și complex care dă și numele proiectului: CORBU.

Genul muzical abordat este disco easy  hardcore folclorizat.

În cadrul evenimentului de lansare, alături de Sergiu Corbu Boldor (vioară, caval, voce) vor urca pe scenă Alexandru Nichita (chitară electrică), Patricia Nicolae (tobe), Florin Chirilă (chitară bas), Mihai Andrițcu (vioară), Cristian Flavius Mocanu (sintetizator).

Videoclipul single-ului „Ziua de vară” este realizat de Anya Dimitrov și Vladimir Ivanov, de la BlueCatStudio. Conceptul clipului le aparține lui Sergiu Corbu Boldor și Luizei Mitu. Personajele din „Ziua de vară” sunt interpretate de Patricia Tomas, Adrian Pleșa și Sergiu Corbu Boldor. Mixajul, masterizarea și producția audio îi aparțin lui Adrian Bologa.

Mai multe detalii gășiți în eventul de pe facebook

Primele filme din 2018: Downsizing și The Commuter

Și-a început și 2018 (lma btw) și-am mers să vedem două filme că nu mai fusesem de mult!

Downsizing. Mini-oamenii – în regia lui Alexander Payne, cu Matt Damon, Christoph Waltz, Hong Chau, Kristen Wiig, Rolf Lassgård, în rolurile principale

și

The commuter, Pasager în trenul terorii – regizat de Jaume Collet-Serra, cu următoarea distribuție: Liam Neeson, Vera Farmiga, Patrick Wilson, Sam Neill.

Să începem cu filmul care mi-a plăcut cel mai mult, The Commuter.

Liam Neeson a îmbătrânit și și-a schimbat puțin și filozofia de viață, a trecut de la „I will find you and I will kill you” la „I will find you and I will save you”. Bine, probabil că the bad guy l-a întâlnit tot pe vechiul Neeson.

Povestea e așa: Michael (Liam Neeson) este un agent de vânzări care, ați ghicit, face zilnic naveta cu trenul. Și în zece ani de plimbat cu trenul a reușit să-și facă și prieteni pe această rută, navetiști ca el, și să-i miroasă pe  „newcomers”. Într-o zi este abordat de o femeie necunoscută, interesantă și misterioasă, care îi lansează o provocare ipotetică. Femeia coboară la prima stație și descoperim că întrebarea era ipotetică doar în teorie, pentru că în practică Michael s-a trezit prins într-un puzzle periculos! El trebuie să salveze viața unui pasager din acel tren, dar nu știe despre cine este vorba, să îi protejeze pe ceilalți pasageri, dar nu știe care sunt infractorii și care sunt victimele, să elimine the bad guys, whoever they are, să aibă grijă ca familia sa să rămână întreagă, wherever they are, și să pună capăt unei întregi conspirații! Easy peasy, ha?  Citește în continuare Primele filme din 2018: Downsizing și The Commuter

Museum of Senses Afi Cotroceni Bucuresti

Am fost la Museum of Senses și am făcut super poze!

Am zis să începem noul an cu ceva nou, așa că am fost la cea mai cool chestie care a fost inaugurată recent în București, Museum of Senses!

Vă zic de pe acum, nu mă puneți să aleg o zonă favorită! Fiecare din cele 12 camere ale muzeului are un rol special în călătoria plină de provocări pentru corp și mai ales pentru minte.

Ok, fie, tunelul amețitor e preferatul meu! Și pe locul 2, este camera vampirului!

Dar haideți să o luăm cu începutul.

Ce este Museum of Senses?

În decembrie s-a deschis în Afi Cotroceni un loc spectaculos, care se joacă cu mintea și cu simțurile noastre. Se numește Museum of Senses și este fratele mai mic al celebrului loc din Amsterdam.

Nu îi zice „muzeu” degeaba. Pe lângă faptul că este un loc extrem de fun, e și educativ! În cele câteva ore petrecute acolo am învățat o grămadă de lucruri despre mine, dar și despre percepție, vibrații, atingere, miros, creierul uman și știință.
Trebuie doar să te lași liber să simți și să explorezi!

Trezește-ți simțurile!

Museum of Senses își propune să ne stimuleze toate simțurile, să ne trezească imaginația și să ne sfideze percepția. Eu zic că și reușește să facă asta! Big time chiar!

Turul muzeului durează aproximativ 45 de minute, dar vestea bună este că poți sta acolo cât e ziulica de lungă! Staff-ul este incredibil de friendly și le place ceea ce fac! Te ghidează, îți povestesc cu lux de amănunte despre fiecare colțișor al muzeului și au incredibil de multă răbdare, stau cu tine minute în șir până vezi și cea mai complicată iluzie optică sau până îți iese poza perfectă după deja cele 100000 de cadre trase…

Și da, ești foarte încurajat să faci poze!
Nu că te-ai putea abține să nu pozezi totul, dar oamenii ăștia au și marcat locul de unde iese cel mai bine o anumită poză și au făcut în așa fel încât să ai și lumină bună pentru cadrul respectiv!

Hadeți că deja am vorbit prea mult!
Vă las acum cu câteva poze, dar să știți că adevărata experiență Museum of Senses se trăiește numai la Musem of Senses!

Museum of Senses Afi Cotroceni Bucuresti

Museum of Senses Afi Cotroceni Bucuresti

Museum of Senses Afi Cotroceni Bucuresti

Museum of Senses Afi Cotroceni Bucuresti

 

 

 

Taco Bell

Se deschide al doilea Taco Bell din București

Ultima lună a fost una plină la restaurantul Taco Bell din Băneasa Shopping City, fanii venind aici în număr mare pentru a gusta produsele originale de inspirație mexicană îndrăgite în întreaga lume. Între timp, mulți alții așteptau cu nerăbdare ca Taco Bell să vină mai aproape de ei. Mâine, pe 30 noiembrie, Taco Bell nu doar deschide un nou restaurant în Mega Mall, ci și invită fanii să participe la tombola de o zi, cu premii cool ce își așteaptă câștigătorii. Citește în continuare Se deschide al doilea Taco Bell din București

Începe Hip-Trip Travel Film Festival, ediția a4a

Anul trecut mergeam pentru prima data la Hip-Trip. Descopeream poveștile unor oameni frumoși, pasionați, majoritatea și extrem de nebuni, și mă întrebam „oare la anul ce mai vedem?”

Ei bine, anul acesta multi-premiatul film Pop Aye, propunerea la Oscar a Singapore, va deschide cea de-a patra ediție a HipTrip Travel Film Festival, singurul festival de film de călătorie din România. Iar peste 15 filme din toate colțurile lumii, în premieră în România, vor fi prezentate publicului iubitor de călătorii și cinema.

A 4a ediție a Hip-Trip Travel Film Festival va avea loc în perioada 23-26 noiembrie la Cinema Union și Cinemateca Eforie din București. Citește în continuare Începe Hip-Trip Travel Film Festival, ediția a4a

BlackOut Lentiamo ColourVUE Crazy Lens

Detaliile fac diferența chiar și de Halloween

De câțiva ani Halloween-ul mă prinde în mijlocul poveștii. Ba organizez eu petrecerea pentru ceva pub, ba promovez un super party sau, cum s-a întâmplat anul ăsta, pozez un super eveniment de Halloween. Eh, vă dați seama cam câte idei de personaje și cam câte costume am văzut eu în tot timpul acesta…multe! Foarte multe!

Cei mai mulți dintre noi investesc o grămadă de bani în costume sau într-un make-up super creepy, dar uită că ochii, my dear friends, ochii ne dau de gol! Pot să mă deghizez eu în cea mai creepy vrăjitoare, cu ochii ăștia de copil inocent (cum îmi zice Dudus) nu voi speria pe nimeni.

Așa că anul ăsta m-am înarmat cu lentile! Că n-am reușit să mi le pun pe ochi decât la 4 zile după evenimentul de Halloween, asta e altă poveste, dar odată puse pe ochi, brrr, s-a schimbat Gulia! Am mers pe ceva destul de subtil, dar de maxim efect. Nu mi-am luat lentile d-alea mega creepy de vampir sau zombie sau mai știu eu ce montruleți, mi-am luat lentile negre-negre, pe-al lor nume Black Out de la Lentiamo. Finally, sunt creepy! Păzea! Citește în continuare Detaliile fac diferența chiar și de Halloween

Am fost la aniversarea a 40 de ani de IRIS

Am descoperit energia și magia numită IRIS în liceu, veniseră să cânte fix lângă școală, așa că am rămas și noi după ore să vedem care e treaba. Evident, auzisem de ei, îi văzusem pe la televizor înainte de asta, dar nu se pune.
Și uite așa,  două fete cam băiețoase, colege de bancă, țopăiau de mamă-mamă în parcarea Primăriei Sectorului 1 și se fereau cu ghiozdanele de pletele băieților din față. Nu știam versurile, dar am sărit și zbierat, de a doua zi nici să  ne mișcăm, nici să vorbim nu mai puteam. La următorul concert ne-am dus cu temele făcute, ne-am așezat în primul rând și am cântat fiecare strofă, fiecare vers, fiecare cuvințel din piesele IRIS.

I-am urmărit apoi la munte și la mare și la a 30a aniversare (nah, că am dat-o-n rime, stați că-mi revin), i-am urmărit și în conul de umbră în care tot încearcă cineva să îi bage, i-am urmărit la fiecare revenire, i-am urmărit cum încercau să se regăsească și să se repună pe picioare…

#IRIS40

Vineri am avut mari emoții, mă bucuram foarte tare că trupa asta care mi-e atât de dragă, cu care am crescut și căreia îi știu toate piesele aniversează 40 de ani de activitate, dar nu știam la ce să mă aștept. Mai este oare IRIS-ul ăla care ne-a făcut să țopăim și să ne pierdem vocea în parcarea primăriei?

După aproape 3 ore de spectacol super mega fain, pot să spun din toți plămânii că DA! And some more!
A fost un spectacol în toată puterea cuvântului! Noua formulă IRIS are o energie fantastică, au poftă de cântat, au chimie între ei și, ce e de fapt cel mai important, sună incredibil de bine! Fiecare și-a făcut treaba și, mai mult decât atât, noii membrii și-au pus amprenta asupra sound-ului trupei.

Atenția la detalii aș zice că e o altă chestie care caracterizează noua formulă a trupei și aici nu o să dau decât un exemplu care mi s-a părut bombonica de pe tort, micul detaliu care a schimbat total tot evenimentul, pata de culoare și de parfum a serii…. (și nu, nu am atâtea cuvinte de laudă doar pentru că știu persoana care a venit cu ideea): toate doamnele și domnișoarele prezente la concert au primit câte o floare de iris!

Au fost peste 1000 de oameni prezenți la aniversare, ceea ce înseamnă practic că Berăria H a fost arhiplină. Încrederea și susținerea oamenilor a fost răsplatită cu un spectacol complet și complex. Setlist-ul a inclus piese legendare, single-ul recent lansat Poți spune orice, dar și un solo de tobe tată-fiu, Nelu și Cristi Dumitrescu, absolut bestial.

Surprize

Mai mult decât atât, una din surprizele serii a fost prezența pe scenă a lui Nuțu Olteanu, care a și deschis seara cântând la voce piesele Lumina zilei și Corabia cu pânzeDan Bittman, a fost invitatul special al trupei IRIS în concertul aniversar IRIS 40. Prezența lui în cadrul acestui eveniment nu a fost una întâmplătoare, ci a amintit de o colaborare frumoasă și fructuoasă, Dan Bittman făcând parte între anii 1984-1985 din IRIS.

IRIS 40 Dan bittman si costi sandu
Dan Bittman și Costi Sandu

Ca să nu existe niciun strop de ceată în acest articol, IRIS înseamnă Nelu Dumitrescu (tobe, membru fondator al trupei), Nuțu Olteanu (chitară, membru fondator al trupei) și Relu Marin (claviaturi), cărora li s-au alăturat muzicienii Costi Sandu (voce), Alin Moise (chitară), George Costinescu (chitară bass) şi Cristi Dumitrescu (tobe).

Pe final, vă las cu câteva cuvinte spuse de Nelu Dumitrescu:

Ne-am bucurat să vedem atât de mulți oameni la concert și să simțim o energie atât de frumoasă în sala. Asta a însemnat că toată munca depusă în ultimele luni și toată lupta dusă pentru a duce mai departe renumele și tradiția IRIS nu au fost degeaba. Evident că am avut mari emoții, nu știam cum va fi primită de către public noua formulă a trupei, dar reacția fanilor și încurajările ne mobilizează și ne dau forțe proaspete. Nu ne oprim aici, ci vom duce în lunile ce urmează acest spectacol complex, IRIS40, o împletire de imagine, sunet și lumină, prin multe orașe din România.
Și, nu în ultimul rând, vreau să mulțumesc și pe această cale tuturor celor care au fost alături la aniversarea a 40 de ani de IRIS! Celor care ne-au susținut și încurajat, celor care au făcut ca acest eveniment să fie posibil, celor care ne-au promovat, presei și celor care au venit să ne vadă! Vă mulțumim!
– a declarat Nelu Dumitrescu, fondatorul și liderul trupei IRIS.

IRIS 40 Nelu Dumitrescu
Nelu Dumitrescu

Taco Bell

S-a deschis primul Taco Bell din România!

Și-am fost aseară la marea deschidere Taco Bell România. Lume multă, atmosferă faină și miresme amețitoare!

Lansarea de aseară marchează și intrarea brandului sud-californian în Europa Centrală și de Est, acesta fiind primul restaurant Taco Bell pe o rază de 1.028 kilometri în regiune. Pentru cine nu știe, Taco Bell este un lanț de restaurante fast-food, cumva înrudit cu KFC și Pizza Hut, dar cu are mâncare mexicană.

Ce mâncăm la Taco Bell?

Meniul cuprinde o grămadă de preparate de inspirație mexicană, precum Crunchy Taco, Crunchwrap Supreme, Fajita Burrito, Nachos Supreme și Quesadilla. Chestia foarte faină este că fiecare își poate personaliza mâncărica. Cum? Păi mai întâi îți alegi tipul de produs pe care vrei să îl consumi (taco, burrito, quesadilla, crunchwrap sau bowl), apoi alegi tipul de carne (pui, porc sau vită), garnitura (nachos sau cartofi prăjiți) și sosul preferat (Mild, Hot sau Fire).

Dacă mă întrebați pe mine, tooooate sunt super yum-yum, dar dacă ar fi să fac un top al produselor Taco Bell, acesta ar fi cam așa: pe locul 1, super mega delicioasa Quesadilla, pe locul 2, șeful la arome, Crunchwrap Supreme, iar pe locul 3 este faimosul Taco, Crunchy Taco. Citește în continuare S-a deschis primul Taco Bell din România!

Azi e Ziua Mondială a Animalelor, iar Viasat Nature ne-a pregătit ceva!

Remember, remember, the 4th of October!

Doar e Ziua Mondială a Animalelor, wei!!!

Dar, pe lângă inimioare, cuteness overload, pufoșenii și ale cele, mai există o realitate…

Studiile ne arată că lumea este pe cale să piardă două treimi dintre animalele sălbatice până în 2020 – acest fenomen face parte dintr-o extincție în masă, care distruge lumea naturală de care depinde umanitatea. Ziua de 4 octombrie 2017 marchează un eveniment anual important – Ziua Mondială a Animalelor, iar Viasat Nature dedică o zi întreagă celor mai bune emisiuni care prezintă unele dintre speciile aflate în cel mai mare pericol: gorilele, urșii panda, tigrii, leii și urșii polari.

În sprijinul misiunii Zilei Mondiale a Animalelor – aceea de a atrage atenţia asupra statutului animalelor și de a le îmbunătăți standardele de viaţă în întreaga lume – Viasat Nature, postul de televiziune care prezintă emisiuni despre cele mai uimitoare locuri şi creaturi ale lumii noastre, marchează evenimentul cu un maraton de emisiuni dedicate, printre care: Pui de panda, Gorila de munte, Tigrii din casă, Cum a fost salvată Sirga și Orașul urșilor polari. Citește în continuare Azi e Ziua Mondială a Animalelor, iar Viasat Nature ne-a pregătit ceva!