Toate articolele scrise de Gulia

Cel mai frumos cadou de 8 martie – Concert Alina Manole & Marius Matache

Concerte, Gulia and the city, , , ,

Si-am ajuns marti, 8 martie, la invitatia lui Marius Matache, sa ascult un deosebit concert de muzica folk in frumoasa Casa Eliad.

Concertul a facut parte din seria de evenimente „Serile Eliad”, fiind o editie speciala dedicata Zilei Internationale a Femeii.
Seara a inceput cu vernisajul expozitiei „Varstele tineretii” a pictoritei Medi Wechsler Dinu, la care eu nu am ajuns, pentru ca birou.
A urmat apoi un mic tur al parterului Casei Eliad care gazduieste acum Centrul Cultural Casa Artelor sector 3.

Asa am aflat ca aceasta cladire este  monument istoric.  Constructia initala a fost ridicata la sfarsitul secolului al XVIII-lea, de catre caminarul Stefan Ogradeanu. De altfel, constructia era cunoscuta in epoca drept Casa Ogradeanu. Casa Eliad a  gazduit, de-a lungul timpului, Facultatea de Medicina a Comunitatii Evreiesti, Teatrul Evreiesc de Stat, Casa Nationala de Cultura, iar din 1975 a devenit Casa de Cultura a Sectorului 3.

concert folk Alina Manole

Dupa acest tur al casei am fost invitati sa coboram niste scari foarte dichisite, covor rosu and everything. Am ajuns in fosta pivnita a casei, care este acum amenaja ca sala de spectacole. Are instalatii de sunet si lumina, are scaune, are covor rosu, dar isi pastreaza in acelasi timp si aspectul de subsol vechi cu bolta si pereti din caramida.

Luminile din sala s-au stins, au ramas doar cele de pe scena si Alina Manole ne-a salutat pe toti si ne-a urat la multi ani. Cred ca a fost pentru prima data cand am auzit-o cantand live. Sunt sigura ca as fi retinut daca o mai auzeam prin alte concerte. Are o voce absolut deosebita! Calda si plina de emotii, dar in acelasi timp puternica! Ne-a uns pe toti pe suflet cu melodiile sale si ne-a purtat pe culmi de visare…nici nu stiu ce e cu mine si de unde scot cuvintele astea pe care nu le folosesc in mod normal! Cred ca tocmai asta e efectul Alina Manole!

concert folk Alina Manole

Apoi pe scena a urcat Marius Matache, alaturi de Cristi Mihai, si ne-a adus de pe norisorii pufosi direct in lumea Make! Ne-am distrat, am cantat, am aplaudat si am tzopait pe scaune pentru ca pur si simplu nu ai cum sa stai! Si apoi timpul s-a oprit in loc…Voi ati auzit live vreodata Pink Floyd – Comfortably Numb cantat la nai si chitara acustica?
Da, exact asta e senzatia, s-a oprit timpul in loc! Cristi Mihai a scos niste sunete incredibile din naiul sau, iar Make ne-a demonstrat nu numai ca stie sa cante la chitara si sa faca atmosfera, ci si ca are o voce incredibila capabila sa transmita foarte multe emotii!

Concert folk Marius Matache

Acum ce sa va zic, umbla vorba in targ ca Make vrea sa isi ia Mertzan..
Numa ca eu am auzit mai bine!

Marius Matache a lansat o campanie de crowdfunding prin care ne invita sa ii sustinem noul proiect, Alchimie. Noul album este o poveste cu 11 capitole, care se deschide La un han si se incheie pe linia ferata, cu trenul care pleaca, dar lasa deschisa povestea pentru o continuare, cu doua piese cu ploaie, cu doua piese lirice, toate situate diametral opus fata de piesa centrala, Alchimistul.
Make are un plan si pentru a pune in aplicare acest plan, are nevoie de sprijinul oamenilor care cred in muzica de calitate, in muzicienii independenti ce vor sa „rupa normele”, pentru ca oricat de tare visezi si oricat de mult l-ar sprijini prietenii, un produs artistic de calitate e conditionat de bugete importante.

Concert folk Marius Matache

Cum Marius Matache este El Super Star (doar priviti poza asta de sus), sunt convinsa ca va reusi tot ce si-a propus si chiar mai bine, pentru ca are oameni faini alaturi si pentru ca multi alti oameni faini il inconjoara si-s gata sa-i dea o mana de ajutor!
Stiu ca esti si tu dintre acei oameni faini, asa ca intra aici si te indruma Make mai departe!

Mai multe fotogafii gasiti in album 🙂

Gulia si „all you can eat” – Deschiderea oficiala a celui mai mare restaurant asiatic

Events, Gulia and the city, Recomandari, ,

LE: daca cititi in continuare s-ar putea sa va fac o mare pofta de mancare asiatica, iar restaurantul despre care scriam acum cativa ani (2016) pare sa se fi inchis intre timp!

Prima mea experienta de genul „all you can eat” a fost in Canada. Nu mai iesisem pana atunci din tara si nici nu explorasem alte bucatarii decat cea romaneasca. Bine, hai fie, mai mancasem paste si pizza, dar nu e ca si cum nu ar fi fost romanizate. Nu incercasem niciodata ceva exotic, ceva de pe un alt continent, mancare asiatica…balisem la fructe de mare, dar ramasesem cu balitul.

Si iata-ma pe mine intr-un restaurant all you can eat. Nu stiam ce sa imi pun, mergeam pe chestii safe pentru ca nu stiam cum sunt celelalte. Noroc cu Viorel, el m-a facut sa inteleg ca tocmai asta e ideea, sa incerci, sa descoperi mancaruri noi si sa vezi ce iti place. Asa ca am cazut in extrema cealalta, mi-am pus din toate! Farfurie dupa farfurie, fel dupa fel, de la cele mai safe chestii si pana la cele mai dubioase, toate au fost degustate si halite de Gulia in acea dupa amiaza. Asa am ajuns sa mananc si o ureche de porc, bine, eu nu am aflat ce era decat dupa ce am halit-o…

Si uite-ma pe mine la 10 mai tarziu mergand la deschiderea oficiala a celui mai mare restaurant asiatic de tipul „all you can eat” din Romania. La Asiatic Restaurant & Bufet au multe feluri de mancare din care poti sa alegi, parca simti calatoria in jurul continentului asiatic intr-o singura farfurie (sau doua, sau trei…). Trebuie doar sa vii cu apetitul la tine (I got plenty of that), pentru ca fiind un bufet, restaurantul iti da posibilitatea sa mananci cat vrei si de cate ori vrei din toate felurile pe care le preferi. Printre preparate se numără: Sushi Japonez, Baby Caracatiţă, Salată Surimi, Cozze, Creveţi Tiger şi nu în ultimul rând surprize dulci precum Îngheţată, Ananas Prăjit sau Desertul Zilei.

Asiatic Restaurant & Bufet

Dar ce, ca am enumerat doar cateva chestii. Oamenii astia au peste 30 de preparate din care iti poti alege! Iar eu nu m-am lasat pana nu le-am incercat pe toate! Nu as putea sa aleg un fel preferat, toate sunt foarte gustoase! Imi place mult calamarul, iar oamenii astia se pare ca chiar stiu sa il prepare! Nu era nici foarte tare, dar nici moale, era fix cum trebuie si il folosesc in vreo trei feluri, daca am identificat eu bine. Sushi foarte bun! Merg pe principiul simplu si bun! Nu are artificii si nici 1000 de ingrediente care nici macar nu dau bine impreuna, la Asiatic Restaurant gasesti sushi-ul ala clasic! And did I mention I love, love, love noodles? Au si vreo 3 feluri de noodles, unii mai buni ca altii! Yum!

Sushi Japonez

Facand o coparatie cu alte locuri pe unde am mai mancat mancare chinezeasca prin Bucuresti, as zice ca Asiatic Restaurant & Bufet este clar printre cele mai bune. De altfel se ridica si la nivelul la care imi amintesc ca era acel restaurant din Canada.
Nu imi mai ramane decat sa va recomand sa mergeti sa mancati la acest restaurant!

Eu zic ca fie ca esti la birou si cauti un loc unde sa iei pranzul, fie ca vrei sa petreci o seara interesanta cu familia in oras, Restaurant & Bufet Asiatic iti sta la dispozitie. Vei avea parte de o masa copioasa in orice moment al zilei te-ai afla, pentru ca aici mananci in regim „All You Can Eat”, pentru 29 de lei la pranz si 69 de lei la cina.

Da! Exact! Adica daca te duci la pranz dai 29 de lei si poti sa bagi mancare like there’s no tomorrow…sau ca spartu’, cum preferi! Poti sa iti faci o farfurie cu aperitive, una cu fel principal si una cu desert sau poti sa ingramadesti pe o farfurie tot ce-ti face cu ochiul si apoi sa faci o farfurie cu experimente sau un munte de noodles….who’s counting, anyway?!
Eu, recunosc, am puterea sa recunosc, mi-am umplut 3 farfurii. Prima data am amestecat efectiv tot ce imi facea cu ochiul, a iesit un munte cu de toate! A doua oara am fost mai pe preferinte, mi-am pus un munte de noodles cu pui si legume, un preparat cu creveti, nu ma intrebati exact cum il cheama (recunosc, am pus mai multi creveti decat legume), niste vita in sosul ala inchis la culoare pentru ca mergea bine cu noodles, inca un muntisor de inele de calamar si vreo doua bucati de sushi. A treia farfurie a fost pentru desert si recunosc ca m-a cam dat gata!
As mai fi mancat niste noodles totusi! 🙂

No, acum nu-mi ramane decat sa va intreb „voi cat reusiti sa mancati?”.

Restaurantul Asiatic este pe Calea Vitan la numarul 11.
Detalii puteti gasi pe site-ul lor sau pe pagina de facebook.

Cum mi-a facut mama seara mai interesanta

Funny Stories, , ,

Ca tot este acea luna in care este celebrata si rasfatata femeia si mai ales mama, sa va spun o poveste despre mama mea. Cred ca asta a fost si ideea all along, pe principiul „pe vremuri aveam un intreg folder intitulat <cu mama la cumparaturi> si acum de la faza cu inelul n-am mai aparut pe blog! Something must change!”.

Povestea „cum mi-a facut mama seara mai interesanta”, cunoscuta si ca „Gulia izotata de restul lumii” sau „Sa ai telefon si sa n-ai ce sa faci cu el” incepe intr-un mod foarte clasic: eram la birou cand…

E nevoie totusi de putin context: toata familia are abonamentele de telefonie mobila pe acelasi nume. Da, probabil dupa ziua asta o sa iau in considerare varianta trecerii abonamentului meu pe numele meu 🙂
Taica-miu se bucura de un telefon nou, dar pentru a se bucura pe deplin avea nevoie sa isi schimbe SIM-ul vechi cu unul nou, ca e mai micut si mai dragut. Evident, treaba asta a cazut pe maica-mea.

Deci eram eu la birou cand primesc pe whatsapp un mesaj de la maica-mea. Zicea „hello”…
Avand treaba, am preferat sa o sun decat sa astept pana isi gaseste toate tastele.
Si ce sa vezi? Nu mergea sa o sun? Incerc de vreo sapte ori, nu se conecta, nu scotea niciun sunet, nu forma dom’le! Asa ca mai sun o data, dar nu duc la ureche si vad ca imi apare un mesaj dragut „Neinregistrat in retea”. Raman blocata pentru cateva secunde si apoi apas „ok” pentru ca aia era singura optiune. Ma uit la bara de semnal si vad ca era cercul ala taiat. „Ma, voi aveti semnal?” intreb eu in gura mare in birou. Raspunsurile au venit in priviri dubioase. „Ooook, deci aveti” zic.
Ma gandeam ca prea am laudat telefonul in ultimile zile si si-o fi luat-o-n cap, asa ca un restart nu a stricat nimanui niciodata, imi zic.
Dupa 4 restarturi eram intampinata cu aceeasi lipsa de semnal..Incepe sa fie chiar dubios.

Ma resemnez cat de cat, pe principiul „o sa isi revina” si intru pe whatsapp pentru ca traiasca wireless-ul!

A urmat o conversatie absolut stiintifico-fantastica cu maica-mea:
Eu: ceva nu imi merge. Ia incearca sa ma suni tu.
Ea: Eu ti-am dezactivat SIM-ul. No panic! Unde esti?
Eu: Ceeeeeee? La birou
Ea: E dezactivat. Ai SIM nou!
Eu: ioooo? De ceee? Trebe sa ma duc la film!
Ea: Sa ne intalnim sa-ti dau SIMu?
Ea: Daaaaa. De ce mi l-ai dezactivat?
Ea: Nu poti fara tel pana diseara?
Eu: mor!
Ea: Bine ca mi-am dat seama si m-am intors
Eu: Stii ca nu io aveam nevoie de SIM nou, nu? Unde te-ai intors?
Ea: Sa rezolv

Si aici am cedat! Ma simteam ca in filmele alea cand ajunge personajul in corpul sau peste multi ani si nu intelege nimic din ce se intampla! Bun, nu am semnal pentru ca mi-a dezactivat maica-mea SIM-ul vechi si mi-a facut unul nou. Dar de ce a facut asta? Abia imi schimbasem SIM-ul anul trecut! Si despre ce dreaq vorbese in mesaje? S-a intors unde sa rezolve ce? Si totusi ce a avut cu SIM-ul meu?

Inainte sa fug spre film am avut totusi inspiratia sa ii dau un mesaj pe facebook lu’ Dudus. Sa ma astepte la loc fix, like back in the old days, ca n-am cum sa dau de ei.

E ingrozitoare senzatia sa iesi in lume fara sa ai posibilitatea sa suni sau sa intri pe net.
Si mai ales cand karma rubs it in your face…
Stii cum e cand ti-e greata si toata lumea in jurul tau mananca? Sau cum e cand te apasa rau vezica si susura vreo strasina sau ploua?
Asa eram eu in drum spre cinema…bai absolut toata lumea in jurul meu vorbea la telefon, pana si un bebe avea un telefon d’ala de jucarie! Imi aminteam numa chestii pe care nu le puteam face, ca trebuie sa sun pe cineva, sa dau sms cuiva si sa trimit un mail…Si totusi de ce mi-a dezactivat SIM-ul????

Ajung intr-un final acasa, cu o falca scoteam flacari, cu cealalta radeam! Maica-mea ma astepta razand cu lacrimi. Si am inceput sa ne povestim fiecare varianta.
Cum suna povestea din partea ei?
Se duce la magazin, zice ca are nevoie de un micro SIM, rezolva rapid, iese din magazin si se indreapta catre casa.
La un moment dat se gandeste sa ma sune si pe mine sa imi spuna ca a reusit sa ii schimbe SIM-ul lu’ taicamiu, numa ca ce sa vezi? Nu merge sa ma sune!
Si (culmea!) isi da seama ca a facut o prostie! Se intoarce in magazin, unde evident se adunase puhoiu’ de lume! Ajunge la aceeasi vanzatoare „si sa vezi fata, faza amuzanta! Stii tu SIM-ul ala de mi l-ai dat mai devreme, imi mai trebe unu’, hai sa il facem pentru numaru’ lu’ ta’su’ de data asta”.

Uite asa a scos maica-mea din „circuit” doi Matache intr-o singura seara!
Cea mai buna gluma ii apartine lu’ taica-miu, care se gandea ca daca el are SIM-ul dezactivat si eu am SIM-ul dezactivat, oare nu putem sa ne sunam intre noi, astia dezactivatii?

Ca sa inchei pe o nota moralizatoare, sa nu para un articol fara esenta, va spun numa’ atata: mama e numa una, but better do your own shit!

 

[Cronica de film] Grimsby – The Brothers Grimsby

Gulia and the city, Movies, ,

Va spun din capul locului: nu mi-a placut Borat, iar la The Dictator nici nu m-am uitat!
Cu toate astea, trailer-ul de la Grimsby m-a surprins, culmea, in mod placut! Asa ca m-am dus sa vad filmul.

Grimsby este noul film al lui Sacha Baron Cohen. El a scris (alaturi de alti doi scenaristi) si jucat, iar regia ii apartine lui Louis Leterrier.

Povestea este asa cum o vedeti si in trailer, numai ca filmul o detaliaza ceva mai mult.
Astfel ca avem doi frati, Carl ‘Nobby’ Butcher (Sacha Baron Cohen) si Sebastian Butcher (Mark Strong), care se regasesc dupa 20 si multi ani in care nu s-au vazut. Desi in copilarie erau la fel, trecerea timpului si mai ales contextul au facut ca acum cei doi sa fie total diferiti. Unul este top agent secret in M6, iar celalalt un nimeni ce inca sta in muncitorescul orasel Grimsby si se inmulteste precum iepurii.
Evident, Nobby face o boacana care il baga in belele pe fratele sau mai mic, dar tot el vine cu rezolvarea, care nu face decat sa ingroase problemele. Uite asa ajung cei doi sa fugareasca the bad guy si in cele din urma sa salveze lumea.
Cum si in ce fel, evident nu vezi afla de la mine.

the-brothers-grimsby-

Nu mi-a placut Borat pentru ca erau, unele dupa altele, numai glume proaste sau rasuflate sau foarte exagerate. Totul era exagerat, vulgar, explicit si nu avea absolut deloc sens. Efectiv nu se intampla nimic, actiunea nu ducea nicaieri, nu aveai ce altceva sa urmaresti decat ce gluma proasta mai face dupa gluma asta proasta.

Grimsby nu e deloc asa. Grimsby are o poveste, pe alocuri chiar emotionanta. Grimsby mai are si actiune, multa actiune. Si mai are si suspans.
Si toate astea sunt invelite in stilul ala unic a la Sacha Baron Cohen.
Da, evident ca filmul incearca sa depaseasca limitele si impinge glumele la extrem, dar de data asta a reusit sa includa si glume bune…pe langa alea scarboase!

Unii ar spune ca unele scene sunt previzibile, eu zic ca tocmai asta e ideea! Sunt unele filme care iti dau multe detalii si nu stii ce sa faci cu ele, uneori sunt scene total ilogice, ca mai apoi, undeva spre final totul sa faca sens (cat pot sa urasc expresia asta). Totul se leaga, intelegi si scenele alea, care era rostu’ lor si ce se intampla de altfel. Mai sunt si filme in care tot astepti momentul ala de „aaaaa, asta era de fapt”, numai ca momentul ala nu mai vine si se termina filmul si tu tot n-ai inteles care era treaba.

And then, there is Grimsby, care iti ofera pe tava niste detalii, astfel ca daca esti atent vei pune piesele puzzle-ului repede la loc si te va busi rasul inainte ca faza sa se intample. Bufnesti in ras dar totusi iti spui „nu, nu! n-are cum!” si apoi se intampla cum ai banuit, numai ca muuuuult mai …explicit si scarbos, asa ca mai razi o data! Pana la urma vorbim despre Sacha Baron Cohen, daca tu te-ai gandit la chestia aia, n-avea cum sa nu se gandeasca si el!

the-brothers-grimsby-

Desi are aparitii foarte scurte si nu neaparat importante, Rebel Wilson mi se pare ca face un rol mult mai bun in Grimsby decat pe intreaga durata a filmului How to be single. E si misto si amuzanta, potenteaza si restul personajelor si actiunea.

Pentru Sacha Baron Cohen jos palaria, face un rol misto, cretinel si amuzant, dar fara sa fie Borat! Si-a luat si un accent scotian care face totul mult mai savuros, iar replicile ii ies cu toata naturaletea!

Plus o Penélope Cruz in rol negativ! Nu stiu unde a disparut fata asta in ultima vreme, dar vad ca recupereaza serios anul asta!

V-am facut curiosi? Mergeti si incercati o noua comedie in stilul Sacha Baron Cohen.

Apare din 4 martie in cinematografe si este distribuit de InterComFilm.

the-brothers-grimsby-670600l

[Cronica de film] A Bigger Splash – Pasiuni Periculoase

Gulia and the city, Movies, , ,

A Bigger Splash spune povestea lui Marianne (Tilda Swinton) si a lui Paul (Matthias Schoenaerts), un cuplu ce s-a retras in insorita insula mediteraneana Pantelleria. Marianne este vazuta de The Telegraph ca un David Bowie feminin, acest star rock international, nonconformist si excentric. Ea a fost nevoita sa se retraga pentru moment din fata reflectoarelor datorita unei afectiuni a corzilor vocale. Paul este un regizor care se lupta cu alcoolismul. Cei doi se refugiaza in propriul paradis unde se pot desfasura in liniste.

Pana intr-o dimineata cand linistea le este perturbata (lemme just add „definitiv”) de catre Harry (Ralph Fiennes), fostul producator si iubit al lui Marriane. Acesta vine insotit de ceea ce parea o noua si tanara cucerire, dar care de fapt era recent-descoperita sa fiica, Penelope (Dakota Johnson).

a-bigger-splash-Pasiuni Periculoase

Filmul este listat ca drama, mister. Eu una as zice ca este un film ironic despre ironia vietii, ajungand pana la a intruchipa celebra expresie „pe cine nu lasi sa moara nu te lasa sa traiesti”.
Titlul in sine cred ca este cea mai mare ironie. Cumva am crezut ca „A Bigger Splash” face referire la o grandioasa reintoarcere pe scena a starului rock, Marianne Lane. Tot asteptam marele concert, super-vandutul album….sau macar o mare petrecere la piscina.

As putea descrie filmul ca o telenovela transpusa intr-un film independent. Are pasiunea si „imbarligatura” relatiilor specifice telenovelor, dar spuse in stilul aparte si uneori ciudat sau greoi al filmelor independente.

a-bigger-splash-Pasiuni Periculoase

Un mare punct forte al acestui film il reprezinta chiar peisajele care fac totul mult mai frumos. Relieful deosebit al insulei vulcanice, combinat cu peisaje spectaculoase, culoarea incredibila a marii si sosele sinuase te fac sa mai uiti de vremea mohorata de afara. Imaginea mea preferata apare undeva pe la jumatea filmului cand urmarim o masina care merge pe un astfel de drum cu multe serpentine. Era apusul soarelui, drumul era undeva in varful dealului, si vedem valea acoperita de nori pufosi colorati in mov de soarele la asfintit. Superb! As fi facut o poza!

Altfel destul de multe faze dubioase, altele fara logica sau altele carora imi scapa sensul. Si da, am ras, m-a amuzat ironia anumitor situatii si replici. Alteori am ras pentru ca era prea exagerata sau ilogica o anumita faza. Oamenii s-au luat de noi, well excuse meeee!

Si doar ca sa stiti, un fotograf nu va testa niciodata noul obiectiv pe apusul soarelui, ci se va duce acolo in balciul ala unde s-a dus restu’ lumii, ala e un test adevarat! Poze la apus poti sa faci si cu telefonul…
Pe astia de fac filme chiar nu ii sfatuieste nimeni?
Asta apropo de scena in care Paul nu se duce cu „gasca” in targul organizat cu ocazia nu stiu carei sarbatori pe motiv ca trebuie sa testeze noul obiectiv. Asa ca se duce pe malu’ marii sa pozeze apusul soarelui.

Filmul A Bigger Splash – Pasiuni Periculoase intra in cinematografe din 4 martie si este distribuit de Odeon Film.

 

The Kryptonite Sparks lansează videoclipul piesei “Și Golanii Beau Ceai”

Serious stuff, What about this?, ,

Exploratori sonici, The Kryptonite Sparks sunt un power-trio incandescent, o combinație eclectică de indie, alternative și hard rock, cu influențe din Cream, Arctic Monkeys, Black Sabbath și Pink Floyd.
Plini de good vibes, speranțe mari și idei noi, sunt influențați de curentele englezești ale anilor 70, la care se adaugă groove livrat cu determinare. Câteva picături de modernism și simbolism extras din subcultura indie și un gust picant de avangardă completează ultimele detalii ce reprezintă The Kryptonite Sparks. În formulă de 3 sunt împreună din 2013, când lansează și primul lor EP (”The Kryptonite Sparks”).

În 2016 The Kryptonite Sparks semnează cu Universal Music România și lansează pe 5 februarie cel de-al doilea lor material discografic, ”Doi // A doua undă de bruiaj”, avându-l ca producător muzical pe Adrian Despot.

EP-ul ”Doi // A doua undă de bruiaj” poate fi ascultat/cumparat în format fizic sau digital de aici.

Pe baietii de la The Kryptonite Sparks ii puteti gasi pe site-ul lor, facebook si YouTube.

 

 

 

[New place in town] Brasserie Cotroceni

Gulia & tonic, ,

Cu stomacul chiortaind si cu Mos Ene tragand de genele mele, am ajuns ieri la Media Lunch gazduit de Brasserie Cotroceni, noul restaurant din zona Spaiul Independentei-Cotroceni.

Ne-am obisnuit ca localurile sa fie ori restaurante, ori pub-uri, ori cluburi, dar termenul de „braserie” ne este cam nou. El vine din franceza si desemneaza un local in care se servesc atat preparate culinare, cat si specialitati de patiserie si de cofetarie, bauturi alcoolice (fine) si racoritoare.

Brasserie Cotroceni este un loc spectaculos ce combina eleganta cu modernitatea, caramida alba cu inoxul, ziarele cu florile….Este cochet si intim, dar in acelasi timp opulent si spatios.

Asa ca imediat ce am pasit inauntru am uitat si de oboseala si de tot si m-am apucat sa fotografiez spatiul, detaliile, preparatele…
Apropo de mancare, am fost rasfatati cu preparate special gatite pentru noi, inspirate din bucataria Maramureseana with a touch of modern days, ca sa zic asa. Iar desertul ne-a impresionat pe toti. Nici nu stiam ce sa facem mai repede, vroiam sa fotografiem pentru ca totul arata fantastic, dar tocmai pentru ca preparatele aratau asa de bine nu stiam cum sa ne infigem mai repede in cat mai multe dulciuri!

desert la brasserie cotroceni

Oamenii de acolo nu numai ca apreciaza si folosesc ingrediente de calitate pe care stiu foarte bine sa le prepare, dar stiu sa faca aceste mancaruri sa arate absolut fabulos!
Toate preparatele din meniu reflecta pasiunea lor pentru gastronomie si bun gust, un simt estetic dezvoltat si respect fata de clienti.

Ca in Maramures la Brasserie Cotroceni

Rasfoind meniul am fost surprinsa sa descopar ca, desi preparatele nu sunt dintre cele mai comune, preturile nu sunt „condimentate”, sunt…normale! Si chiar daca meniul nu este stufos, chiar avem de unde alege. Meniul contine aperitive, salate, bruschete, supe, paste, risotto, preparate din carne (vita, peste, pui) si chiar si pizza. Lista de bauturi este si ea impresionanta, cu o selectie de vinuri si sampanie, bere, cafea…and don’t even get me started on cocktaila & long drinks!

Abia astept sa revin la Brasserie Cotroceni sa incerc cateva din bauturile lor! Mi-a atras atentia cocktailul The Hurricane, asa ca stiu exact cu ce vreau sa incep urmatoarea vizita!

Orhidee la Brasserie Cotroceni

Deja e a doua oara cand fac recomandarea asta, asa ca n-ar trebui sa mai fiti la fel de uimiti: musai sa vizitati toaletele (cum suna asta!)! Eu am crezut ca am ajuns la spa! Verdeata, orhidee, parfum fresh si un vibe relaxant…

Mi-am facut si poza, nu credeam ca o sa ajung vreodata in etapa bathroom selfie, dar cand te speli pe maini si te vezi in tavan…parca nu te poti abtine de la un selfie…doua…trei!

The ultimate bathroom selfie
The ultimate bathroom selfie

Acestea fiind zise, gasiti Brasserie Cotroceni pe strada Dr. Ernest Djuvara la nr.3, adica in vecinatatea Gradinii Botanise si vis-a-vis de Facultatea de Educatie Fizica si Sport.

Dovada clara ca stim sa ne facem bauturile, nu doar sa le bem!

Gulia & tonic, ,

Anul acesta, siropul austriac YO împlineşte 60 de ani şi cu această ocazie ne-a provocat să ne punem îndemânarea şi creativitatea la treabă!

Aşa că am luat două pahare, multă gheaţă, portocale, lamaie, mentă şi YO Sirop de Coacăze negre şi YO Sirop de Soc.
Şi să nu uitam de alcool 🙂

Pentru Gulia am pregătit un cocktail Blueberry Love, am pus sirop YO, gheaţă, rom, felii de portocală şi la final am adăugat puţină apă minerală.
Diana s-a delectat cu un cocktail Hugo, adică sirop YO de soc, frunze de mentă, prosecco, felii de lamâie şi puţină apă minerală.

Tananaaaaa:

Cocktailuri cu YO sirop de fructe

Înregistrat pentru prima dată în anul 1956, în Austria, YO este astăzi recunoscut nu doar pentru cel mai bun gust de fructe, dar și pentru produsele sale inovatoare.

Din dragoste pentru fructe, siropurile YO sunt făcute din fructe de cea mai bună calitate, alese cu atenție și având originea strict controlată. Produse într-o fabrică ultra-modernă din Austria, siropurile YO sunt rezultatul a 60 de ani de experiență. Acestea sunt create după o formulă originară din regiunea Ybbstal, cunoscută ca fiind zona cu cele mai fertile pământuri pentru cultivarea fructelor din Austria.

„Când vine vorba de fructe, producătorii siropurilor YO sunt foarte pretențioși! Aceștia au dezvoltat un sistem de control al calitații fructelor extrem de riguros. Doar cele mai sanatoase si gustoase fructe sunt selectate!” a adăugat Liliana Bock, Brand Manager Maresi Foodbroker.

Astfel ca siropurile de fructe YO sunt destinate tuturor membrilor familiei, de la cei mai mici până la cei mai mari. Acestea pot fi folosite în prepararea deserturilor, băuturilor reci sau calde, cocktail-urilor alcoolice si non-alcoolice dar și pentru a da o aromă în plus limonadei sau a altor băuturi răcoritoare.

Pentru a îndulci și cele mai pretențioase gusturi, siropurile de fructe YO se găsesc într-o gamă variată de arome-clasice sau fresh. Din gama de siropuri YO clasice fac parte următoarele varietăți: zmeură, fructe de pădure, cireșe, soc, coacăze negre, căpșuni, dar si, fructe Multivitamin – un amestec de fructe exotice, bogate în vitamine și măr cu plante aromatice, un gust care te duce cu gândul la Alpi. Din gama de siropuri YO Fresh fac parte siropul de lămâie și mentă și citrus mix. Dintr-un singur pahar de sirop de fructe YO se pot obține șapte pahare de băutură din fructe.

Cheers 🙂

Intalnirea cu Jeff Ascough – ambasador Canon

Events, Gulia and the city, , , ,

In timp ce toata lumea se minuna, sau mai nou si exact spus, reactiona la noile butoane de pe facebook, Gulia si ati cativa oameni (nu multi, poate doar vreo 3-400) il ascultau fascinati pe Jeff Ascough.

Jeff Ascough a fost desemnat de revista American Photo unul dintre cei mai buni 10 de fotografi de nuntă din lume. Totul a inceput in 1989 cand a preluat afacerea familiei si realiza in principal portrete, urmand ca in 1993 sa isi deschida propria afacere si sa se axeze pe fotografia de nunta. Cu timpul s-a plictisit de fotografia traditionala de nunta si a inceput sa isi identifice si dezvolte propriul stil. Un fel de artsy-fotojurnalism i-as spune eu.
Si apoi, evident, totul a explodat. In 8 ani a castigat peste 170 de premii regionale, nationale sau internationale.
Acum este ambasador Canon…printre altele, multe altele.

„It is an illusion that photos are made with the camera… they are made with the eye, heart and head” – Henri Cartier-Bresson

In acest spirit a inceput ziua.

Apoi  Jeff Ascough s-a apucat sa demonteze cateva mituri ale fotografilor snobi (cum le-a numit el):

  1. Un fotograf profesionist fotografiaza numai pe modul manual. Pentru ca viteza de desfasurare a evenimentelor si schimbarile rapide de mediu nu iti permit sa surprinzi momentul si sa faci setarile necesare, Jeff Ascough spune ca el nu tine, decat foarte rar, camera pe M. In majoritatea timpului fotografiaza pe Av (Aperture Priority) pentru a putea controla cat mai bine profunzimea de camp.
  2. Un fotograf adevarat are o adevarata armata de obiective si scule. Jeff Ascough umbla in general cu doua obiective, unul wide si unul tele. Daca stii cum si cand sa le folosesti nu vei avea nevoie de nimic altceva.
  3. Daca faci putine fotografii nu esti un fotograf profesionist. Jeff Ascough ii numeste pe acei fotografi care pozeaza in continuu „crickets on red bull” si ne-a atras atentia ca importanta este calitatea nu cantitatea.
  4. Nu esti fotograf profesionist daca nu ai un obiectiv prime, adica ceea ce noi numim mai des obiectiv fix. Argumentand ca sunt incomode si nu tocmai practice, Jeff Ascough a zis ca evita sa foloseasca la evenimente obiectivele fixe in favoarea obiectivelor cu zoom.
  5. Daca nu folosesti cel putin un blitz extern nu esti profi. Jeff Ascough utilizeaza rareori un blitz, preferand sa foloseasca lumina din mediul respectiv. Si asta din doua motive: in primul rand asa reuseste sa surprinda mai bine atmosfera si in al doilea rand adugand o lumina cel mai probabil va schimba cursul actiunii.
  6. Ca fotograf profesionist nu poti sa ai poze cu noise sau usor blur. Daca va uitati bine printre fotografiile lui Jeff Ascough (iar noi le-am vazut pe ditai ecranul de cinema), veti observa ca multe dintre ele nu-s tocmai foarte sharp si nici lipsite de noise. Dar cumva nu deranjeaza. Din contra, chiar le potenteaza valoarea. Asadar, putin noise sau blur prin locurile esentiale este recomandat!
Foto: Jeff Ascough
Foto: Jeff Ascough

Omul este de apreciat, a reusit sa iasa in evidenta prin stilul sau inedit de a fotografia o nunta. Poate i-a fost putin teama la inceput sa isi impuna stilul, dar acum isi permite sa refuze clienti daca nu ii inteleg sau nu ii apreciaza modul de a surprinde un eveniment. Nimic glossy, nimic dreamy sau boem, doar realitatea, cu bune si rele, frumos si urat, surprinsa intr-un mod artistic.

Foto: Jeff Ascough
Foto: Jeff Ascough

Rezonez foarte mult cu omul asta. Prefer si eu fotografia alb-negru pentru ca vizual mi se pare ca arata mult mai bine, trasmite mult mai bine mesajul si este mult mai puternica. Nu imi plac fotografiile aranjate (staged), nu pot si nici nu vreau sa gandesc un scenariu, sa ii spun modelului cum sa stea, sa calculez cum sa pice lumina. Este de un milion de ori mai interesant si mai frumos sa surprinzi lucrurile in timp ce ele se intampla in mod natural, in mediul lor natural. Nu imi plac fotografiile cu blitz oricat de controlat si bounced ar fi el. In primul rand pentru ca, asa cum zicea si Jeff Ascough, intervine si modifica mediul, oamenii devin constienti ca se fac poze, se pierde atmosfera creata de lumina naturala etc.

Cu toate astea, oricat de frumos a fost speech-ul lui Jeff Ascough, oricat de frumoase sunt fotografiile lui si oricat de pretioase sunt sfaturile date de el, din pacate cred ca stilul asta de fotografie nu este aplicabil in Romania.
Si nu din motivele pe care le-am auzit de la alti participanti, „a pai romanu’ nu stie ce e aia arta, nu o sa accepte niciodata sa ii fie surprinsa nunta asa. Pai ce ar vrea el sa vada poze cu una care casca pe un scaun?”.
Eu cred ca sunt oameni care stiu sa aprecieze si si-ar dori un album in acest gen, problema este insa la context! Frumusetea fotografiilor lui Jeff Ascough vine foarte mult si din context, este potentata de mediu, de decor, de obiceiuri.
Ori eu daca ma duc sa fotografiez cum se imbraca mireasa, intr-o camera de bloc comunist, cu geamuri mai mici ca TV-ul, langa bibloteca plina cu ursuleti de plus si covor ultra-tarcat, nu voi reusi sa ma apropii nici macar la kilometri de fotografiile lui realizate prin mai stiu eu ce castelase, conace, hoteluri de lux.

Foto: Jeff Ascough
Foto: Jeff Ascough

Bun, hai sa zicem ca am dat peste o familie mai altfel si toata treaba se intampla intr-o vila mega cocheta. Got that part covered! Dar ce faci mai departe? Voi ati vazut cum arata bisericile noastre comparativ cu ale lor? Pai sunt urate, frate! Super incarcate, prost iluminate, inghesuite si toata lumea se buluceste in spatele mirilor!

Foto: Jeff Ascough
Foto: Jeff Ascough

Si nici nu venim la nunta cu Rolls Royce-ul!
Unde mai pui ca noi avem toate balariile alea cu turta, baticu’, bradu’ si tot asa, ca daca e vorba de traditii, apoi nu le poti enumera niciodata pe toate!
Cum le fotografiezi p-alea in stilul asta fara sa para taranie?

Foto: Jeff Ascough
Foto: Jeff Ascough

Desi multe sfaturi date de Jeff Acough sunt super utile, cred ca cel mai important e asta: orice fotografie poate fi interesanta si frumoasa vizual daca gasim unghiul potrivit. So always search for the perfect angle!

All in all, o experienta foarte faina, o bine-meritata doza de inspiratie si o sursa faina de informatii. Unde, cand si cum voi aplica toate astea, ramane de vazut 🙂

Voi ce parere aveti despre stilul lui Jeff Ascough? Va place?

Piscotareala a murit. Traiasca piscotareala!

Gulia neagra, ,

Nu stiu cum sunteti voi, dar eu nu mint frate! Imi place sa cred ca lumea ma stie drept o persoana sincera si onesta. Sunt sincera din principiu, dar si pentru ca nu imi iese sa fiu altfel!

Oricat as incerca, daca bluza aia te face baba, vei afla de la mine fix asta! Poate ai dat multi bani pe ea sau ai primit-o cadou de la o persoana draga, in cazul asta voi incerca sa iti transmit mesajul asta ceva mai subtil…dar mesajul e acelasi: bluza aia te face baba…sau mos, dupa caz!

Oricat as incerca, daca fotografia cu care te lauzi pe tot internetul mie mi se pare boring, iti voi spune fix asta! Sau poate are culori naspa, contrastu’ dat aiurea sau nici incadrarea nu e cea mai reusita…iti voi spune parerea mea! Parerea mea subiectiva, alta n-am! Nu m-am nascut robot, nu’s nici expert, vad si analizez prin propria mea prisma! O prisma slefuita in urma unor ani si trecand prin anumite experiente, o prisma care a luat o anumita forma si „arunca” niste raze din niste spectre…ca asa e ea!

Nu o sa reusesti sa imi cumperi onestitatea nici cu un cupcake, nici cu un super dslr…nici macar cu un Mini Cooper!

Intreaba-ma azi cum mi se pare fotografia ta… daca zic naspa…si maine cu Mini-ul verde si decapotabil la poarta ma intrebi iar, vei afla ca Mini-ul e adorabil, dar poza tot naspa e!

Fie ca ma intrebi, fie ca descopar eu poza, opinia mea e aceeasi! Si cel mai probabil tot mi-as fi exprimat’o indiferent daca ma invitai tu sa imi spun parerea sau nu!

Eh, cum isi poate imagina cineva ca voi fi altfel in online?
Pana la urma, blogul nu e decat o extensie a mea in online. Iar eu personalitati multiple nu am..

Daca un prieten ma intreaba ce parere am despre X loc, Y bautura, Z vacanta sau W film, ii voi spune parerea mea, subiectiva, dar argumentata.

Tot pentru prieteni scriu si aici, chit ca ne cunoastem sau inca nu am avut ocazia!

De ce as scrie altceva decat parerea mea?

E ok daca nu esti de acord cu mine sau daca tie ti-a placut ceva ce mie nu.
La urma urmei suntem multi si diferiti si asta e un lucru bun! Nu avem toti aceleasi gusturi, aceleasi pareri, nu avem toti acelasi trecut si nici asteptari comune nu avem.

Ne aduc din cand in cand impreuna stiluri si preferinte asemanatoare. Scriu ce scriu pentru cei care la un moment dat au avut aceeasi preferinta sau acelasi interes cu mine.

E normal sa fie pareri diferite pe acelasi subiect! E chiar sanatos! Problema apare cand toata lumea striga la unisor acelasi lucru!

Am preferat pana acum sa nu ma implic in aceasta poveste cu iz de scandal pe tema bloggerilor si a piscoturilor…
E un cerc vicios si nimeni nu pare sa se trezeasca si sa iasa din trenuletul care se invarteste ametitor.
Oamenii de PR si marketing acuza bloggeri ca ar fi piscotari, ca alearga in permanenta dupa chestii gratuite si cadouri, iar bloggerii sustin ca se simt presati sa scrie „de bine” altfel nu vor mai fi bagati in seama.
In acelasi timp, aceiasi oameni de PR evita sa colaboreze cu bloggerii care isi scriu pe bune parerea de frica unor articole negative, iar bloggeri nascuti pentru piscot sunt astfel incurajati si „umflati”.

Nu stiu cati realizeaza ca asa isi pierd toti credibilitatea!
Cunosc atatia oameni care nu mai citesc bloguri pentru ca s-au saturat de articole artificiale, pareri false si postari platite.

Oare cat de mult te ajuta pe tine ca om de PR sau ca brand o adunatura de aplauze trase la xerox?
Oare nu iti este mai de folos o parere argumentata, sincera, venita de la o persoana credibila?

Eu am invatat un lucru, bloggereala adevarata necesita investitie, si de timp si de bani si de dedicare.
E adevarat ca ocazional ne bucuram de anumite „tratamente speciale”, ne place si noua sa ne petrecem serile pe la evenimente, sa fim bagati in seama sau sa primim cadouri. Insa nu am asteptat si nu vom astepta niciodata invitatie speciala sa ne spunem parerea despre ceva.
Fie ca am pornit sa descoperim locuri faine din tara asta, fie ca am umblat din bodega in bodega sa gasim locatii numa bune de iesit in oras, toate astea s-au facut pe cheltuiala noastra. Pentru ca ne place sa umblam si sa descoperim altfel de locuri, altfel de oameni, altfel de bauturi. Si ne bucura sa vedem ca exista interes pentru lucrurile care ne pasioneaza.

Si planuim sa continuam asa…