Arhive lunare: noiembrie 2015

Cea mai tare faza de la UniFest

Si am ajuns aseara la Beraria H, in ultima zi a Unifest.

Cum va spunam si in celalalt articol, eu la 2 ani de la terminarea facultatii, la Diana cica sa mai adugati un zero.
Cea mai tare faza de la uniFest (nu, nu s’a mai descaltat Chineata) a fost cand un tip mi’a zis mie, Iulia, ca „wow te tii bine. Nu pari”.

Ce nu par? Nu par sa fiu „asa batrana” ca sa il citez tot pe el.

Conversatia a inceput cu „la ce facultate esti?”.
Am raspuns frumos „nu mai sunt. Am terminat sociologia”
„Pai nu dai la master?”
„L’am terminat si pe ala!”
„Woow! Eu sunt anul 2 la stiinte politice”
„La master?” intreb io senina
„Nu..anul 2. Pai si cand ai terminat masterul?”
„De mult..as fi putut sa termin si doctoratul”
„Woooow ai terminat si doctoratul” (nu e problema mea ca nu a inteles exact si nu a prins nici nuanta)
Si apoi se da el mai departe asa de mine, baga un full scan si imi zice foarte sincer si fara pic de gluma „hai ca te tii bine. Nu pari sa fii asa batrana”

pam pam!

Dar sa incepem cu inceputul, ca declaratiile astea se intamplau deja la after party!

Cumva seara a inceput prost. Si nu pentru ca s’ar fi intamplat ceva naspa, ci pentru ca evenimentul a avut doi prezentatori mai mult decat incredibili de…
Apoi daca chiar lucreaza pe la europa fm si music channel chiar as vrea sa intreb pe cel/cea care i’a angajat: WHY? Frumosi nu sunt, orice urma de sarm a fost mancat de pisica, umorul l’au uitat in portofelul din masina, care masina era in garaj, garajul de la parinti, parintii in Italia…

Desi in program era trecut concert Directia 5 de la ora 9, a inceput concursul de Miss. Ne gandeam ca o sa ne distram, din pacate am asistat la unul din cele mai penibile show-uri din viata. Sonorizarea a fost cumplita, muzica la nivel maxim intra exact cand concurentele trebuiau sa raspunda la cate o intrebare, la fiecare din multele pauze care au intrerupt spectacolul era aceeasi melodie a Deliei, prin urmare intr-o ora jumate am ascultat „Cum ne noi” de 4 ori.

Dar cireasa de pe tort a fost prezentarea concursului de Miss. Din pacate n-am retinut numele celor 2 prezentatori, inteleg ca sunt si pe radio. Imi pare rau ca nu le-am retinut numele ca sa nu mai merg niciodata la vreun spectacol prezentat de ei. Dupa ce ca sonorizarea era cum era, la intretinerea haosului au contribuit si cei 2. Ok, putem intelege ca daca nu poti fi amuzant altfel, o dai pe glume cu tenta sexuala… dar sa fie glume. Cei 2 lasau impresia unor baietasi se 12 ani care au descoperit din intamplare o revista Playboy.

concurs miss la uniFest

Proba de prezentare a lenjeriei intime le-a pus capac. Au intrebat studenta de la geologie care e cel mai dur diamant… In fata privirii bulversate a fetei au repetat intrebarea pana cand, tamp, si-au dat seama ca ii citeau de fapt raspunsul, intrebarea fiind care e cel mai dur mineral. Alta intrebare de cultura generala n-au reusit sa scorneasca pentru concurenta. Urmatoarea studenta nu a apucat sa dea raspunsul la intrebare, cei 2 faceau glume interminabile referitoare la mana dreapta. Cu urmatoarea studenta s-au facut de rahat de-a dreptul dovedind ca habar n-au diferenta dintre portjartier si jartiera. Pe alta au intrebat-o, docti, daca ochelarii ei sunt de ” distanta, de apropiere sau de departare”. Evident n-au scapat ocazia sa intrebe daca fetele de la Love plus (sponsor al evenimentului) fac doar poze. Nu putem sa trecem peste candoarea concurentei de la Transporturi care a fost intrebata ce semnifica literele TGV. N-a stiut, din public a auzit ea ceva legat de tren si s-a scuzat spunand ca ea e la autovehicule rutiere nu la cai ferate.

Dupa asemenea show de „calitate” au urmat si premiile, pe masura…locul 3 a primit produse pentru igiena orala! Ce? Ata dentara? Asa da, merita sa te faci de cacao:)

Directia 5 la uniFest
Baietii de la Directia 5 chiar au fost faini! Nu ii mai auzisem de mult in concert!
Dar parca uneori se intrebau si ei ce cauta acolo (asta ca sa fim haterite pana la capat). Nu stiu cat de potrivita este muzica lor pentru un eveniment de acest gen adresat studentilor…si ca o confirmare a ceea ce banuiam, imediat ce s-a terminat concertul si a inceput muzica pusa de dj a inceput topaiala! Toata lumea s-a ridicat in picioare! Toata lumea! Chiar si aia care nu se dezlipisera de pe scaunele alea nici ca sa mearga pana la buda!
Directia 5 Cristi Enache
poza special pentru Jorj :)
poza special pentru Jorj 🙂

-un articol de Gulia si Diana-

Aere, lentile si blitzuri

Nu mai suport concursurile foto! Punct! Si semnu’ exclamarii!

Inteleg ca nu ai cum sa ai jurizare obiectiva la un concurs pe teme artistice sa le zicem asa, da’ subiectivism cu gust n-aveti?

Sa nu intelegeti ca mor io de oftica pentru ca nu am castigat la vreun concurs! Nici pe departe! Mor cand vad fotografii care ar trebui premiate, dar nu primesc nici macar o lauda si in schimb cele mai varza chestii sunt ridicate in slavi si castiga!

Turbez cand vad pe grupuri de fotografie chestii cu sute de like-uri si urale, iar cand apare o fotografie cu adevarat deosebita…cri-cricri-cri

Turbez si nu inteleg cum e posibil!

Sunt de acord ca toata lumea are dreptul de a posta acolo, de la incepatorii cu compacte si pana la cei mai dslr-isti profesionisti. Sunt de acord ca trebuie incurajati si sfatuiti cei la inceput de drum, dar ca nu iti strica opiniile celorlalti nici cand ai ceva ani de experienta.

Dar hai totusi sa ii laudam si premiem pe cei care chiar merita!

Ca sa nu mai vorbesc de chestii generale, hai sa va zic ce m-a deranjat azi.

Acum cateva saptamani pe un astfel de grup pe facebook s-a lansat un concurs. Pare-se ca un binevoitor avea de dat un obiectiv 55-300mm (adica un d’ala cu mult zoom mare) celui/celei care i’ar fi prins cel mai bine acesta scula (ma scuzati). Singurele directive erau urmatoarele „așteptăm cadrele voastre, 3 la număr de fiecare, NUMEROTATE, având ca temă ”Ce bine mi-ar fi prins un zoom…” De asemenea, țin să vă precizez că acest concurs este dedicat strict celor care au nevoie întradevăr de acest obiectiv, oferit cu titlu gratuit. Așa că, ne rezervăm dreptul de a trimite acest obiectiv unui membru care întradevăr merită și are nevoie de un astfel de obiectiv…”

Fara mai multe detalii sau reguli s-a dat drumu la concurs, fiecare a postat dupa cum a inteles si apreciat.

Citind apoi comentariile mai aflai reguli. Se pare ca daca ai avut tupeul sa iti pui watermark pe poze erai descalificat instant! De ce? Da, si eu ma intreb asta!

Apoi se dezbatea daca trebuia sa postezi poza decupata asa cum ar fi aratat daca foloseai acel obiectiv sau poza asa cum a iesit din aparat. Cumva nu m-am lamurit care era varianta corecta…si pare ca nu am fost nici singura. Cert e ca prima varianta era de-a dreptu absurda!

Apoi am decoperit ca binevoitorul a laudat pe cineva, cum ca ar avea cele mai bune fotografii inscrise in acest concurs, „numai ca ele nu au nicio legatura cu tema” – a declarat binevoitorul. Am sarit imediat sa caut acea persoana si pozele sale inscrise in concurs.

As vrea tare mult sa imi deschida si mie cineva ochii si sa ma lumineze cum sunt astea fotografii atat de bune?! Da, primele doua arata a doua fotografii de vacanta facute cu un aparat bun.

wtf - concurs foto
Foto: Selin Barbulescu (ca sa nu apara discutii)

Si nici nu inteleg la ce l-ar fi ajutat zoom-ul! Poate doar sa „stalk-uiasca” oamenii de pe strada!

Nu va mai arat alte poze ca nu o sa ma pot abtine si o sa ziceti ca sunt rea, hai sa va arat cine a castigat.

Foto: Teodora Ungureanu (din nou, sa nu avem discutii)
Foto: Teodora Ungureanu (din nou, sa nu avem discutii)

Prima fotografie, nu va mint, chiar imi place. I-am dat chiar si like atunci cand s-a inscris, chit ca nu mi se parea ca ar avea vreo legatura cu tema. Acum serios, poate sa imi spuna si mie cineva de ce i-ar fi prins bine zoom? Poza e frumoasa asa cum este, nu m-ar fi incalzit cu nimic sa stiu daca tipu’ se barbierise azi sau nu!

Si a doua imi place, clasic, cuminte, culori frumoase…dar va intreb din nou! Ce ar fi facut cu zoom-ul??? Poate macro, aia da! Dar zoom?

A treia nah, cliseu, si eu as vrea sa pot face poze mai faine la luna daca as avea lentila pentru asa ceva! Din motivu’ ala si eu am inscris in concurs o fotografie cu luna de la maare maaare distanta (recunosc ce naiba!).

Cui i-as fi dat eu premiul? Poate unul dintre cei doi, fotografiile astea m-au convins ca ar fi avut nevoie de un zoom si ar fi stiut si ce sa faca cu el.

 

Foto: Andra Axinte
Foto: Andra Axinte
Foto: Mihnea Tatu
Foto: Mihnea Tatu

I rest my case!

(Pi)Pianocktail la Journey Pub

Si-am fost azi la Pianocktail la Journey Pub.

Dupa noi, este exemplul perfect de idee faina, pusa in practica foarte prost!

Sau poate doar aveam noi asteptari foarte mari!

Mi se pare bestiala ideea de pian care atunci cand se canta la el activeza niste butelcute „magice” care isi combina lichidele si se creeaza „licoarea” melodiei cantate! Si in final sa degusti muzica!

Ne-am gandit la tot felul de variante in care aceasta idee ar fi putut fi pusa in practica, oricum, dar nu cum s-a intamplat la Journey.

Pianocktail

In primul rand piesele mi s-au parut mult prea scurte, cand abia reusea lumea sa faca liniste, se termina melodia. Se facea o pauza in care pianista tinea un speech pierdut in microfon si lipsit de orice sclipire, asa ca lumea o lua de la capat cu povestile.

De fapt e mai bine ca se apucau de povesti, asa nu vedeau ce se intampla cu „licoarea” preparata. Sa va explic, cand canta la pian, din sticlute picura un lichid diferit colorat  pe ceva care poate fi descris ca un jgheab, iar din jgheab amestecul curgea intr-un bol de sticla, cam ca ala pe care il folositi la salata. Dupa terminarea melodiei, cineva din staff lua bolul si varsa lichidul numit pretentios „cocktail” intr-o carafa, iar din carafa in paharele de shoturi, pentru ca, nu-i asa, cocktailul se bea la shot! Toata treaba asta pe mine m-a dus cu gandul la plimbatul oalei de noapte, ma scuzati, dar cumva asa imi imaginez ca plimbau si stramosii nostrii acum ceva timp comoara bine preparata de rinichii lor cei sprinteni.

Pianocktail

Numele de „pianocktail” mi se pare foarte inspirat si catchy. Use it! Nu imi da un shot colorat in loc de cocktail, damn it! Si nu imi cere bani pe un pipilica plimbat! Vedeti? Am fost gingasa 🙂

Asa ca ne-am resemnat si am comandat din meniu!

Am inceput ca fetele cu un Cosmo, Vali a incercat un Gin tonic pentru ca… Gulia&tonic…

Cosmo decent, dar am baut mai bun! (o sa va povestim intr-o postare viitoare despre relatia noastra cu Cosmopolitan, the drink)

Diana a trecut apoi pe un Laveder Prosecco pentru ca e o zana mov, Iulia si-a luat zborul cu un Balon 43 si Vali a revenit la marea dragoste, Jack Daniel’s.

Eu, Iulia, am zis ca dupa un clasic merge si ceva nou, de care nu am mai auzit si n-am mai incercat, Balon 43. Contine lichior 43 (o enigma pana acum) si ceva suc lamaie. Am citit acum si am aflat ca Lichior 43 este cunoscut sub numele de „Cuarenta Y Tres” si ca provine din Spania, iar numele sau deriva din amestecul de 43 de ingrediente diferite, fructe si ierburi. Interesant lichiorul, iar cocktailul rezultat este foarte bun! Acrisor, aromat, alcoolizat! Recomand!

Journey Pub

Licoarea mov, Prosecco Lavender nu m-a impresionat cu nimic. O bauturica acidulata cu un usor gust de lavanda, cred ca merge bine in zilele calduroase de vara.

Pentru deserturi in schimb un mare plus. Initial am vrut tort Krantz, era in meniu dar cu pretul la kg, ne-am gandit ca putem lua cate o felie. Am aflat ca trebuie facuta o comnda speciala din timp. Ne-am resemnat cu un mousse de ciocolata si un fondant tot de ciocolata. Foarte bune amandoua, de remarcat fondantul perfect gatit, astfel incat ciocolata sa ramana lichida in interior.

[Recomandare] Bucuresti Non Stop

Stiti cum sunt filmele alea romanesti? Alea cu secvente interminabile? Cu incercari de suspans maxim cand personaju…isi leaga sireturile? Cu imagini mult prea intunecate ca te chiorasti incercand sa vezi ceva? Alea cu sunet de zici ca mai bine inregistrau cu telefonul? Si depui un efort enorm numa sa vezi si sa auzi ce se intampla si din cand in cand zici „ce a zis ma ala?”! Filmele alea care repeta practic aceeasi poveste? Filmele alea care se termina la doua ore dupa ce ai adormit?

Ei bine, filmul despre care o sa va povestim acum nu este unul din ele!

Nu am mai vazut de mult un film cu un scenariu atat de autentic romaneasc, cu povesti rupte din realitatea pe care o traim si colorate de un umor pur romanesc!

Bucuresti non stop

Bucuresti Non Stop a reusit sa „bifeze” toate cele mentionate mai sus si multe altele pe langa astea!

Sa le luam in ordine:

In primul rand, un rand mare mare de aplauze pentru Dan Chisu, care nu numai ca a regizat acest film absolut bestial, dar i-a si scris scenariul! Bestial! Jos palaria!

Filmul Bucuresti Non Stop spune povestea unui cartier bucurestean, mai exact, prezinta o noapte din multele nopti albe ale unui magazin non-stop. Patru personaje aparent fara nicio legatura una cu cealalta care traiesc patru povesti total diferite, dar legate intre ele de un personaj cheie. Nu stiu cum se numeste aceasta tehnica cinematografica sau daca chiar are un nume, dar imi place la nebunie.

Personajele extrem de autentice si bine conturate se bucura si de o interpretare de milioane! Am apreciat enorm atentia la detalii: taximetristul Marian (Tudor Smoleanu) arata si se poarta chiar ca cel care te-a dus acasa din centru vechi asta vara, are maieul ala pe care nu il mai vezi pe alti oameni, are gesturile, are limbajul! Achim, adica baiatul de la non-stop (Gheorghe Ifrim), este exact acel vanzator din cartier care stie pe toata lumea si pe care te poti baza. Are si ceva totusi atipic unui astfel de personaj, este mare fan Iris si este foarte generos! Nu ai sa ii dai 3 sau 5 lei, nu-i nimic, „las’ asa!”.

Sursa: Apropo TV
Sursa: Apropo TV

Episoadele de umor, in care razi cu gura pan la urechi, se impletesc cu cele tragice in aceasta radiografie a cartierului bucurestean.

Cum se intrepatrund povestile personajelor si cum se incheie noaptea veti descoperi mergand sa vedeti filmul!

Si, sa nu uitam de cel care sustinut financiar acest proiect, Codin Maticiuc…da, chiar el, cel despre care nu auzeam decat povesti legate de viata de noapte si cluburile de fite.         Daca mai e nevoie de un motiv in plus pentru a merge la acest film aflati ca toate incasarile vor fi donate victimelor din Colectiv.

Filmul va rula in cinematografe incepand cu 13 septembrie, iar Gulia nu numai ca va recomanda, dar daca ar putea chiar v-ar obliga sa mergeti sa il vedeti! Merita!

S-au lansat si cateva teasere pentru Bucuresti Non Stop, preferatul Guliei este acesta:

-un articol de Gulia si Diana-

Craiasa Zapezii

Nu, nu’s eu si nici cineva cunoscut mie, asa se numeste filmul la care am fost in seara asta.

Daca tot e o perioada a „primelor dati” ale Guliei in zona cinematografica (nu de mult am fost sa vad pentru prima data pentru mine pe marele ecran un horror cu canibali, apoi am vazut un documentar), astazi am vazut pentru prima oara un basm ecranizat!

Craiasa Zapezii

Filmul prezinta calatoria micutei Gerda catre palatul Reginei Zapezii. Calatoria este una plina de aventuri si obstacole, dar nici scopul acesteia nu este unul prea facil. Gerda pleaca in cautarea fratelui sau Kay si incearca sa il salveze din mainile celei care a inghetat tot taramul.

Daca misiunea acesteia este o reusita sau un esec veti afla numai mergand sa vedeti filmul.

Gulia era in alt film la poza asta ^_^
Gulia era in alt film la poza asta ^_^

Dar pana atunci mai trebuie sa va spun urmatoarele:

Nu imi mai amintesc ce parere am avut in copilarie de basmul Craiasa zapezii, insa (si asta poate parea un cliseu) filmul m-a dezamagit!

In primul rand, imediat ce am aflat ca e in 3D am zis ca n-are cum sa fie decat foarte misto! Ei bine, eu nu am vazut 3D-ul! Am fost in sala buna (sunt sigura de asta pentru ca ii aveam pe Daniela si Emil langa mine), aveam ochelarii aia pentru 3D pusi la ochi, ma uitam in directia buna si totusi nu vedeam 3D-ul!!! Cum putea sa fie ea ninsoarea aia, voi va dati seama? Putea sa ne ia cu frig, puteam sa ne scuturam de fulgi de nea….daca era in 3D!!!

Ok, recunosc, am o problema cu filmele dublate, nu le suport, mi se pare ca le dispare tot farmecul. Dar, dat fiind target-ul acestui film este de inteles necesitatea dublajului si nu ma impotrivesc, am acceptat ideea. Banuiesc numai si am speranta ca putea fi facut mai bine. Pe mine, de exemplu, chiar m-a deranjat cum vorbea Craiasa Zapezii, chiar ea! Mai stiti cum eram la orele de romana cand abia invatasem sa citim? Cand ne ridicam pe rand in picioare si citeam urmarind cuvintele cu degetul pe carte? Fara intonatie, cu pauze aiurea sau chiar fara pauze? Ei bine, asa mi s-a parut ca vorbea personajul negativ al acestui film, dublat de Simona Patruleasa.

Other than that nimic de reprosat, o animatie simpatica, o poveste clasica, frumoasa, plina de invataturi si amuzanta pe alocuri. Cei mici aflati in sala chiar s-au distrat de traznaile pe care le faceau cele doua vietati, trolul si dihorul Gerdei.

Puteti vedea in cinematografe filmul Craiasa Zapezii incepand cu vineri, 13 noiembrie 2015.

„Te iubesc mama”

Scurt, pentru ca, indiferent de decizia autoritatilor, doliul continua si sufletul ne e sfasiat cu fiecare anunt sinistru facut de medici. In afara de solidaritate, e nevoie de decenta si e nevoie sa ne gandim in fiecare clipa la cei ce lupta pentru viata. Din punctul meu de vedere, viata nu merge inainte ci sta, cu sufletul la gura, suspendata intr-o asteptare dureroasa (de aici titlul acestui text. Face referire la o marturie citita pe internet, marturie ce sper din tot sufletul ca nu e confirmata de realitate, e mult prea cumplita…).

Am trait deznadejdea atunci cand am vazut mortii intinsi pe trotuare, in decembrie ’89, am retrait-o in 14 si 15 iunie 1990, dar o asemenea durere in suflet si-o asemenea furie n-am mai trait pana acum. Si se amplifica, in fiecare clipa, cu fiecare suflet care ne paraseste.
Am participat, pentru ca am simtit, asa cum simt sute de mii de oameni, ca am o datorie, in primul rand pentru ca nu vreau ca acei oameni sa fi murit degeaba si in al doilea rand pentru ca, asa cum, atat de clar stiu sa ne-o spuna cei tineri si curati, nu vreau sa mai accept compromisul, minciuna, hotia, mitocania, dispretul, siretenia si multe altele.

Ma declar complet fascinat si uluit de aceasta generatie pe care, orbit de orgoliul celui cu „experienta de viata”, o consideram, daca nu superficiala, cel putin detasata de realitatile romanesti. M-am inselat ingrozitor dar niciodata n-am fost mai incantat de vreo greseala facuta. Incet, foarte incet incep sa le inteleg pe deplin furia, intransigenta, frumusetea, pentru ca mortii din Colectiv sunt exact ca ei, educati, inteligenti, curati si inimosi. Copiii astia, pentru mine, sunt ultima noastra sansa si n-am deloc de gand sa incetez sa-i sustin.

Acum cateva zile, in multime, cam in partea in care sunt cei mai galagiosi dintre manifestanti (cam diferiti de restul, care rest e tanar sau mai putin tanar dar tacut si indarjit), erau doua persoane care purtau o pancarta mare, galbena, cu o icoana lipita si-un text, „nimic nu se poate face fara Mine” (sper ca am tinut bine minte). Tin minte ca m-am dus cat mai aproape, pe de-o parte ca sa vad cine sunt cei care tin pancarta dar mai ales ca sa vad reactia celor din jurul lor. Bang, prima revelatie, nimeni nu le spunea absolut nimic, desi nu se poate spune ca vreun om din zecile de mii, n-ar fi observat-o.
A doua zi, de curiozitate, am cautat sa vad referiri pe diverse pagini mai mult sau mai putin ortodoxe, ca orientare religioasa, evident. Am fost, sincer, oarecum scarbit sa citesc „marturia” unuia dintre cei ce tineau pancarta respectiva. Era vorba despre fapte de vitejie, despre cum au infruntat urgia si-au infruntat ura celor ce-i inconjurau. Bang, a doua revelatie…

Am vrut sa subliniez acest moment pentru ca mi s-a parut un moment impresionant, care nu a facut decat sa intareasca ceea ce, numai cine nu vrea, nu intelege si anume ca nimeni nu-l reneaga pe Dumnezeu ci pe pretinsii lui trimisi, capii Bisericii Ortodoxe Romane si pe toate fetele bisericesti ce s-au indepartat (eufemistic vorbind, practic n-au fost niciodata apropiati) de cuvantul Lui.

Mai sunt multe de spus dar, asa cum spuneam la inceput, momentul e ne gandim la cei ce lupta pentru viata, sa-i plangem pe cei ce au pierit nevinovati si sa-i sustinem din toate fortele pe acesti tineri minunati care sunt in curs sa realizeze cea mai frumoasa revolutie.

Ne vedem in Piata.

O altfel de cafenea, 4+ Social Caffe

De miercuri, 4 noiembrie, o noua cafenea este gata sa-si spuna povestea in mijlocul orasului Bucuresti. Desi initial am fost surprinse de invitatia de a participa la o lansare in aceste momente, am avut parte de un eveniment discret si in deplina concordanta cu atmosfera acestor zile.

4+ Social Caffe
De cum am pasit in cafenea am fost intampinati de mirosul cafelei proaspat preparate. Aveam sa aflam ca e vorba despre cafeaua Guido, si ca, tot cei de la Guido Coffee s-au ocupat si de trainingul personalului astfel incat sa ne bucuram pe deplin de aceasta cafea de calitate. Dupa ce am ascultat istoria cafelei povestita de Liana Stanciu eram cu totii la bar, combinatia a fost practic irezistibila, desi eram hotarata sa nu beau cafea seara. Dar nu mi-a parut rau deloc, cafeaua Guido e intr-adevar deosebita.

4+ Social Caffe

Apoi Cristiana Radu ne-a infrumusetat seara cu cateva melodii de o sensibilitate aparte, in timp ca artista Mariana Pachis „se juca” cu cafeaua transpunand pe ecran povestea cantecelor.

Mariana Pachis la 4+ Social Caffe

Daca totusi nu sunteti bautori de cafea puteti gasi ceaiurile de la Bernschutz&Co si niste deserturi deosebite cum ar fi bomboanele raw-vegan de ciocolata.

Echipa 4+ Social Caffe

Si totusi pana acum nu am spus nimic despre ceea ce face ca aceasta cafenea sa fie unica: personalul. O sa gasiti o echipa de tineri entuziasti, ce provin din medii defavorizate dar care isi doresc foarte tare sa demonstreze ca pot reusi. Indrumati de psiholog Claudia Marta si managerul Corina Ifrim Dragulinescu sunt pe calea cea buna de a asigura succesul acestui proiect. Prin urmare, daca sunteti prin Piata Romana si aveti chef de o cafea buna,intr-un loc in care sa va simtiti ca in propria sufragerie, nu ezitati: 4+Social Caffe, str Mendeleev nr.37.

[Recomandare] Documentarul The Hunt

Si am fost joi, 5 noiembrie, la lansarea documentarului The Hunt pentru BBC Earth. Evenimentul a avut loc unde altundeva decat la Muzeul National de Istorie Naturala „Grigore Antipa”.

Trebuie sa va spun ca m-am dus cu asteptari foarte mari avand in vedere ca documentarul The Hunt este produs  de echipa din spatele seriilor de succes Planet Earth sau Frozen Planet si pentru ca il are ca narator pe Sir David Attenborough. Ei bine, asteptarile mi-au fost depasite! Cu mult!

Documentarul The Hunt este unul de exceptie!

In primul rand datorita imaginilor uluitoare! You know me, mai intai ma fura imaginea! Asa cum aveam sa aflam la sfarsitul proiectiei chiar de la producatorul Jonnie Hughes prezent si el la lansare, echipa a fost ajutata de o serie de tehnologii inovatoare. S-au facut in premiera filmari 4K si 6K, iar majoritatea cadrelor nu ar fi fost posibile fara utilizarea sistemului Cineflex. O camera foarte jmechera care are la baza un sistem foarte inteligent de stabilizare a imaginii, de unde rezulta o serie de imagini la calitate de studio de Hollywood, desi ele sunt filmate dintr-un jeep in miscare pe teren accidentat!

Picture Shows: A last second leap saves a Thomson’s gazelle from a cheetah’s trip. Cheetahs are the fastest land animals on the planet, reaching top speeds of almost 60mph when chasing their prey. However, the success or failure of a hunt is determined both by the cheetah's speed, and also by how well it can match the twists and turns of its prey; this one has been out maneuvered.
Picture Shows: A last second leap saves a Thomson’s gazelle from a cheetah’s trip. Cheetahs are the fastest land animals on the planet, reaching top speeds of almost 60mph when chasing their prey. However, the success or failure of a hunt is determined both by the cheetah’s speed, and also by how well it can match the twists and turns of its prey; this one has been out maneuvered.

Ca sa poata intra si mai mult in habitat fara sa ii deranjeze cursul firesc, echipa a venit cu ideea sclipitoare de a monta acest sistem pe un elefant, rezultand astfel, ceea ce ei au numit, Eleflex! „Tigrii sunt bine familiarizați cu elefanții și viceversa – domesticirea elefanților e o practică foarte veche în India. A fi călare pe un elefant înseamnă că mirosul lui e mai puternic decât al tău. E un mod bun de-a fi sub acoperire. Acest sistem ne-a permis să urmărim felinele în zone unde n-ai fi ajuns cu niciun vehicul”, ne-a dezvaluit Jonnie Hughes.

Asadar, asteptati-va la imagini incredibil de frumoase, cadre cu pradatorii foarte de aproape si detalii incredibile!

Un lucru de care m-am temut foarte mult cand am auzit care este tema acestui documentar au fost acele cadre  care ma fac sa schimb canalul si de obicei ma indeamna sa nu urmaresc acest gen de documentar. Am apreciat foarte mult sa vad ca se poate prezenta „scena vanatorii” fara partea cu „the kill” si mi-a placut modul in care a fost redat in acest documentar, ca un amplu si elaborat proces.

Seria documentarului The Hunt se concentreaza in detaliu pe strategiile pe care pradatorii le folosesc pentru a prinde prada, dar si pe strategiile pe care prada le foloseste pentru a supravietui, fiecare episod urmarind cate un habitat al planetei. De la pasunile deschise la padurile dense, de la Arctic pana in mijlocul oceanelor, documentarul dezvaluie provocarile pe care pradatorul si prada le intalnesc in aceste lumi atat de diferite.

Producatorul Jonnie Hughes
Producatorul Jonnie Hughes

In plus de asta, multe din povestile prezentate in documentar nu au mai fost vazute atat de in detaliu poate chiar nici de cercetatori, iar unele dintre animale pe care le putem vedea in acest documentar au fost filmate foarte rar de-a lungul anilor sau chiar in premiera, cum este cazul unei specii de caracatita descoperita in 2011 si care inca nu are nume. Imi amintesc ca la finalul proiectiei producatorul ne-a povestit ca atunci cand au filmat furnicile soldat aveau cu ei un cercetator, expert in astfel de insecte, care a fost impresionat de cate lucruri a aflat in urma vizualizarii filmarii in slow-motion a acestor furnici.

Documentarul are pana si o secventa cu un paianjen. Cand l-am vazut am inlemnit (Gulia arahnofoaba)! Dar cumva vocea calma a lui Sir David Attenborough m-a convins sa ma uit in continuare iar imaginile absolut ireale m-au fascinat! Ganditi-va ca oamenii astia au reusit sa filmeze un paienjenas (Păianjenului de scoarță a lui Darwin, imagine in premiera apropo) de la sute de metri departare pentru a nu-l perturba! Si (ok, spoiler!) in imaginile alea vezi cum „scuipa” el panza aia de parca ai fi langa el si te-ai uita cu lupa! Incredibil de detaliat! Si dupa ce isi intinde o panza de 25 de metri (!!!) il vezi cum isi tese o plasa de 8 metri (!!!) in diametru.

„Prezența ca narator a lui Sir David Attenborough nu face decât să adauge greutate acestei producții care ne aduce mai aproape de lumea naturii și a animalelor pe care mulți dintre noi nu au șansa să le vadă vreodată față în față”- a declarat Directorul Adjunct al Muzeului Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, dr. Costică Adam. Si chiar asa este! Ne-a obisnuit cu documetare „comentate” de o voce plictisita si plictisitoare care nu face altceva decat sa enumere ce se vede in imagine. Foarte putine documentare sunt narate atat de frumos si captivant ca The Hunt.

Si tot legat suspans si atmosfera trebuie mentionat ca de coloana sonora a The Hunt s-a ocupat compozitorul Steven Price, castigatorul premiului Oscar in 2014 pentru muzica din filmul Gravity.

Aici ni se lungisera gaturile! Look in the back for Gulia :)
Aici ni se lungisera gaturile! Look in the back for Gulia 🙂

Incredibil de multa munca a fost depusa pentru ca acest documentar sa existe! E vorba de ani de zile de cercetare, 2 ani de asteptare pentru a surprinde o orca care vaneaza puii de balena cu cocoasa, sute de ore de filmare pentru a face o secventa din documentar si tot asa!

Toate aprecirile si respectele mele pentru echipa The Hunt!

Asa ca va recomand tuturor ca pe 8 noiembrie sa nu va faceti planuri seara pentru ca de la ora 18.10 pe canalul BBC Earth va fi difuzat primul episod din seria The Hunt.

De asemenea, Muzeul National de Istorie Naturala „Grigore Antipa” si BBC Earth  ii anunta pe cei interesati ca vor relua proiectia gratuita a documentarului ”The Hunt” in fiecare weekend, incepand cu data de 14 si 15 noiembrie 2015, de la ora 13:00, in Sala Multimedia a muzeului.

Gulia, intr-adevar se simte privilegiata ca a putut asista la proiectia The Hunt alaturi de atatia oameni frumosi si pasionati de ceea ce fac, dar mai ales pentru ca a putut sa afle direct de la producatorul Jonnie Hughes atatea informatii. Sunt foarte captivata de zona asta „behind the scenes”, always have and always will be! Asa ca tin sa multumesc lui Emil si lui Bogdan!

The Hunt este produs de Silverback Films pentru BBC, coprodus de BBC Worldwide, BBC America si NDR Naturfilm. Producatorul executiv este Alastair Fothergill, iar producator este Huw Cordey. Tom McDonald este editorul de productie BBC. BBC Worldwide are drepturile globale de difuzare.