Capitolul VI: The Thunderbird

Proaspat ca o garofita de munte, ma pun pe treaba dis de dimineata si ma apuc sa-i caut pe baietii de la Bike Rentals Manali, cu care ma conversasem pe mail si carora, impotriva tuturor recomandarilor motociclistilor de pe forumurile indiene, le trimisesem si niste bani pentru a rezerva o motocicleta. Spre surprinderea mea, la tot pasul diverse cotete inchiriau motociclete, care mai de care mai ponosite, mai legate cu sarma, mai cazute. Practic, in zona, daca vrei sa devii intreprinzator privat si ai cateva sute de dolari pusi pe dreapta, cumperi unul-doua cazane si te apuci sa le inchiriezi damblagiilor din lumea intreaga veniti sa-si faca mendrele pe cel mai inalt drum din lume. Evident, pe oricare dintre ei il intrebam daca e Bike Rentals Manali, imi raspundea afirmativ si imi spune ca avea, numai pentru mine, „the most perfect motorcycle almost new”.
Pan’ la urma, intreband in stanga si in dreapta, imi aduc aminte ca-mi dadusera baietii reper un cyber cafe, adica o dugheana cu cateva pc-uri vechi de la care puteai sa vorbesti acasa si spre mirarea mea, chiar am dat de ei. Nu numai ca erau acolo unde au spus ca sunt dar magazinul era destul de maricel si aveau multe motociclete. Cativa mecanici isi faceau de lucru pe langa ele, adica totul parea profi si chiar asa era. Abu si Abi (Abhinav Sood si Anurag Sood) sunt doi frati, tinerei, foarte educati, fosti corporatisti de pe la HP sau ceva de genul asta, care se plictisisera sa mai lucreze in Mumbai, program de 8 ore si gasisera afacerea ideala. 4-5 luni pe an (cat e sezonul in munti) inchiriau motociclete si restul anului se retrageau in Goa, la caldurica, unde au o carciuma, din cate am inteles.
Ce mai tura vura, m-am prezentat, am fost intampinat ca intre motociclisti, mi-au prezentat utilajul (in mail le precizasem ca, avand in vedere cunostintele mele precare in domeniul mecanicii, as prefera sa platesc cativa lei in plus dar sa am parte de o caruta in stare buna) care nu numai ca era in stare buna dar era, practic, noua, cu ceva sub 1000km la bord, e drept ca 1000km pe drumurile alea inseamna ceva dar oricum am fost foarte incantat. Ba mai mult, pentru ca veneam din Romania si ca, undeva in viitor isi propusesera sa vada Transilvania, ma upgradasera la faimosul Thunderbird 500, considerata o perla a ingineriei indiene, adica era tot clasicul Royal Enfield dar cu pornire la buton si frane pe disc si cel mai important, cu 6 cai mai puternica decat modelul anterior (acu’ nu stiu ce sa spun despre franele alea ca trebuia sa te sui de tot pe pedala ca sa se intample ceva, oricum cica erau mult mai bune decat cele clasice, pe tambur).

Trebuie sa precizez ca asta fusese dorinta mea, sa fac drumul pe legendarul Royal Enfield, care se fabrica aproape neschimbat, de prin anii 50 incoace. Recunosc ca mi-ar fi placut mai mult modelul Desert Storm, kaki mat, identic cu cel din dotarea armatei indiene dar am cedat tentatiilor modernismului, mai ales ca auzisem eu ca sa pornesti la pedala o motocicleta la 4-5000m altitudine, dupa o noapte cu temperaturi negative, intr-o atmosfera in care trebuie sa aduni moleculele de aer din varful buzelor, n-ar fi fost intotdeauna o partida de amuzament pionieresc. Ca un copil mic, topaiam nerabdator pe langa motocicleta, studiam cadrul rudimentar pe care urma sa-mi leg echipamentul si canistrele de benzina, ma rog, intelegeti voi cam care erau sentimentele.
Ca sa-i linistesc pe oameni si sa-i fac sa creada ca nu sunt chiar atat de paralel cu mecanica, am tras de niste cabluri, am pipait cu un aer de cunoscator cateva suruburi, am pus 2-3 intrebari inteligente pe care le memorasem de pe forumurile de profil si-am pornit la o tura de acomodare. Dupa primii 50m am inteles ce-a vrut sa spuna Abi cand mi-a racnit la plecare „remember Vali, left side, left side”, imediat ce am ratat milimetric o ricsa care se deplasa pe partea gresita a drumului. Ma rog, saracu’ om era pe partea buna, eu eram pe cea gresita avand in vedere ca indienii circula ca englezii, adica pe invers… I-am zambit prietenos ricsarului ca sa inteleaga ca l-am iertat ca nu era la curent cu sosirea mea pe acele meleaguri si pana sa se dezmeticeasca, am demarat in tromba (tromba imi place mie sa-i spun, motocicleta are 21 cai din cate tin minte si poate fi numita oricum numa’ o fiara a soselelor nu, dar isi face treaba. Despre fiabilitate am avut unele indicii atunci cand mi s-a inmanat si un pachet care continea cabluri de rezerva si diverse multe alte piese (nu m-a rabdat inima sa le stric placerea si sa le spun ca oricum n-as fi stiut ce sa fac cu ele, in afara de pompa). Oricum un alt punct in plus pentru baietii aia. Citește în continuare From India with more masala: Cu motorul prin Himalaya →