Raul Colentina sau Mos Craciun al Bucurestiului

Daca toata lumea stie ca salba de lacuri care infrumuseteaza viata bucurestenilor a fost amenajata pe cursul Raului Colentina (Mogosoaia, Straulesti, Grivita, Baneasa, Herastrau, Floreasca, Tei, Plumbuita, Colentina, Fundeni, Pantelimon si Cernica), pana la varsarea lui in Dambovita, punem pariu ca nu toata lumea stie cum arata Raul Colentina in amonte de Capitala.
Arata asa!
Arata asa!
Inainte de toate, trebuie sa spunem ca Raul Colentina are un parcurs scurt, de numai 100 kilometri, de la izvoarele din dealurile Targovistei si pana la varsarea in Raul Dambovita, in dreptul localitatii Cernica. Pe drum aduna apele catorva afluenti (Baranga, Crevedia si Valea Saulei). La fel ca sangele bucurestenilor, apa din salba de lacuri a Bucurestiului e amestecata si imbunatatita cu cea din Raul Ialomita, adusa prin canalul Baranga, de la acumularea Bilciuresti.
Raul Colentina Buftea
Astazi am incercat sa urmam cursul Colentinei cam de dupa Orasul Buftea si pana la surpriza emisiunii, salba de lacuri din dreptul localitatii Colacu, mai sus de confluenta cu Baranga. Zicem surpriza pentru ca, desi, sau tocmai pentru ca, nu e foarte accesibila, salba asta de lacuri e absolut superba. Daca ati deschis deja Google Maps si ati marit suficient incat sa vedeti lacurile, o sa observati ca unul din ele, al mai rotunjor asa, are o insula. Si ce insula!
Raul Colentina
Pe traseu, pe un drum peste camp, cumva paralel cu cursul raului, am intalnit un biciclist fericit si ne-am pus in gand dorinta ca la vara sa intalnim mult mai multi, ba chiar familii intregi, pentru ca merita osteneala.
Sa nu credeti ca terenul e plat, nu nu si nici ca nu o sa intalniti paduri curate si nevandalizate, narcise salbatice, smarcuri, ecosisteme variate, cu tot felul de pasari sau animale mici, ce mai, n-o sa va vina sa credeti ce minunatii intalniti la o aruncatura de bat de Bucuresti.
Raul Colentina
Prin urmare, data viitoare cand n-o sa stiti ce sa faceti intr-o zi libera, merita s-o incercati si p-asta, noi zicem ca n-o sa va para rau.

Lasă un răspuns