Poate ştiţi de nebunia mea când e vorba de culoarea verde, băi, îmi place mult verdele, dar mult de tot. Atât de mult înât toate chestiile sunt pe verde la mine! Şi când zic „toate” zic şi că acum câţiva ani mi-am petrecut o zi întreagă vopsind un calorifer în verde…
Şi normal că şi părul trebuie să îl am verde! Ideea asta m-a lovit cu mult înainte ca parul verde să fie atât de cool şi cu toate astea, din diverse motive, am rămas tot la culoarea mea naturală (culoare de Nutella, cum mi-a zis cineva cândva). M-a împiedicat facultatea, jobul, apoi a devenit prea cool şi nu mă mai reprezenta. Dar probabil adevaratul şi cel mai important motiv pentru care nu m-am făcut (încă) verde este faptul că îmi e cam frică de vopsea, chimicale care să îmi atace părul, să mi-l strice, să mi-l ardă, şi-aşa suferă saracul, de ce să-l expun şi mai multor pericole?
Aşa că atunci când am primit invitaţia celor de la GWS Organic Beauty Center de a asista la un seminar despre culoarea părului şi despre structura acestuia am răspuns afirmativ. Aşa am făcut cunoştinţă cu gama de produse Natulique. Aceste produse sunt organice şi certificate ECOCERT, pentru că 98,9 din totalul ingredientelor cuprinse în fiecare produs sunt de origine naturală. Gama Natulique conţine atât produse de îngrijire a părului, precum diverse şampoane sau balsamuri, cât şi produse de colorare a părului, încreţire sau îndreptare.
Am asistat la acest seminar la trei proceduri: vopsire, permanent şi îndreptare.
Nu mă aşteptam, dar rezultatele chiar au fost mişto! Cel mai tare mi-a plăcut modelul care a fost vopsit în 3 culori din gama Natulique. Tehnica şi alegerea culorilor a făcut ca rezultatul să fie chiar wow! Culorile se întrepătrundeau foarte misto şi orice mişcare scotea la iveală altă culoare, alt look. Foarte tare!
Plus că erau nişte nuanţe pe care nu le-am mai văzut la nimeni. Pale, calde, naturale (chit că vorbim aici de albastru sau roz).
Modelul care a avut parte de un tratament de permanent a plecat acasă cu nişte bucle foarte mişto. Ştiţi buclele alea de permanent pe care le au toate doamnele de peste o anumită vârstă? Ei bine, ce am vazut eu aici n-aveau nicio legatură cu alea! Ai fi putut jura că s-a născut cu buclele alea în cap şi le-a ţinut ascunse până acum :))
Veşnica problemă, creţele vor să aibă părul drept, şi cele cu părul drept vor să aibă bucle. Well, aşa sunt şi io. Aşa că văzând ce poţi să faci cu produsele Natulique tot stau şi mă întreb: verde sau creaţă? Sau verde şi creaţă?