Al doilea film vazut in 2016 cred ca are menirea unui sut in dorsalul acoperit de un nou strat de grasime, ca doar au fost sarbatorile, nah.
Pe langa faptul ca filmul este unul semi-biografic, o drama presarata cu putina comedie, eu zic ca Joy poate fi foarte bine incadrat si la categoria film motivational.
Eu una asa l-am perceput. Adica daca ea, Joy, o fata care avea toate premisele de a ajunge un adult dezastru, reuseste prin propriile forte sa se ridice dintr-un mare si mirositor c…. (metaforic, metaforic bineinteles), de ce nu am putea si noi?
Filmul Joy spune povestea personajului Joy care a crescut intr-o familie… disfunctionala e putin spus. De mica avea idei interesante, dar singura persoana care o incuraja sa isi materializeze aceste idei era bunica sa Mimi. Dar Joy a trebuit sa „supravietuieasca” separarii si apoi divortului parintilor, sa renunte la scoala pentru a-si ajuta mama, s-a indragostit si si-a intemeiat propria familie pe care a trebuit sa o intretina asa ca si-a luat un job oarecare, iar pasiunea si ideile inovative au picat pe ultimul loc.
Pana intr-o zi cand imprejurarile au facut-o sa puna piciorul in prag si sa faca ce stie ea mai bine sa faca, adica sa inventeze chestii. Drumul catre succes nu a fost unul lin sau presarat cu laude, but in the end, pasiunea, vointa si determinarea castiga!
Mi-a placut mult filmul! Mi-a placut povestea si cum a fost ea construita, mi-a placut ecranizarea, numai cadre superbe, mi-au placut mult personajele, foarte bine conturate, foarte diferite si foarte misto! Ah, si mi-a mai placut ca toata povestea lui Joy este spusa de bunica sa, Mimi. Cu caldura, dragoste si multa mandrie, exact cum ii sta bine unei bunici. You gotta love that 🙂
Mi-a placut si de Jennifer Lawrence, desi nu ma incearca prea des acest sentiment la adresa ei. Aici o interpreteaza pe Joy si ii iese foarte bine. Este puternica, expresiva si autentica.
Alt personaj interesant este tatal lui Joy, interpretat de Robert De Niro. De data aceasta in rol secundar, cu aparitii destul de scurte, De Niro nu mai este nici parintele mafiei, nici fost CIA, nici altceva spectaculos. Este proprietarul unui service auto care a incropit in spatele atelierului si un mic poligon de trageri numai sa nu dea faliment afacerea. Cu toate acestea fiecare replica si fiecare gest ii sunt tipice lui De Niro, mult sarcasm, umor…si privirea aia!
Si surpriza! La un moment dat apare in peisaj si Bradley Cooper in rolul lui Neil Walker, ceva om super bazat, care era acum directorul unui post tv care avea emisiune de tipul teleshopping. Se pare ca am vazut filmul asta chiar de ziua lui Bradley Cooper…trebuia sa ii cantam la multi ani?
La finalul filmului am oftat…
Nu imi mai ramane decat sa va recomand sa mergeti sa vedeti filmul Joy.
Intra din 8 ianuarie in cinematografe si este distribuit de Odeon Film.
Ps. daca nu ati inteles nimic din trailer sau daca acesta nu va convins, eu totusi va zic sa acordati filmului o sansa. Eu asa zic 🙂