Oamenii mari au o fixaţie deosebită pentru întrebarea „ce vrei să te faci când vei fi mare?” de parcă ar fi atât de important să te hotărăşti sau să ştii de atunci. Nici nu-ţi ţii bine capul pe umeri şi te pun în faţa unei tăvi care dă pe dinafară de obiecte şi obiecţele. „Vai, a ales banii! Se face bancher!”, de parcă cerşetorii nu tot bani adună toată ziua.

Eu nu ştiu ce am ales dar cu siguranţă nu era nicio cameră foto pe-o rază de câteva sute de kilometrii (ai mei m-au botezat în satul în care locuiesc bunicii mei), nu exista conceptul de blog sau site, iar de PR sigur nu auziseră prea mulţi.
Iar dacă cineva mi-ar fi spus că o să las cercetarea socială şi de piaţă (lucru pentru care am cam studiat 5 ani de zile) ca să mă ocup de imaginea unor locaţii din Centrul Vechi (zonă de care, la vremea aia, fugeam cât puteam de tare), că o să râd şi o să călătoresc cu spectacole de teatru şi improvizaţie, că o să lucrez într-o agenţie de PR din care vinerea după program să fug direct în Vamă la concertele pe care le organizam sau că o fiu în echipa de organizatori a unor super festivaluri… dacă mi-ar fi spus cineva că o să fac toate astea, nu ştiu, probabil aş fi avut o criză d-aia gravă de râs (unii dintre voi ştiţi la ce mă refer).

Degeba mă întrebaţi acum unde mă văd peste 5 ani, 10 ani? Nu ştiu! Adevărul e că nu ştiu sigur nici ce fac mâine! Întotdeauna am considerat că planul nu face decât să închidă uşi, te setezi într-o direcţie şi într-acolo vâsleşti, fără să te mai uiţi în stânga şi în dreapta la valurile care vin sau pontoanele pe lângă care treci. Pe când, dacă păstrezi o imagine de ansamblu despre tine şi viitorul tau, priveşti altfel uşile, ferestrele sau portiţele care se deschid chiar şi numai pentru un timp foarte scurt.

Şi da, mă consider o persoană puternică (şi modestă!), nu ştiu eu ce vreau să mă fac când voi fi mare, dar nici nu mă agăţ în vreun plan mai mult sau mai puţin stereotipic. Când mă uit în urma nu îmi vine să cred când văd cât am crescut, cât m-am schimbat, cât de multe am învăţat şi ce oameni frumoşi am cunoscut şi pot acum să îi numesc prieteni. Dacă ar fi să o iau acum de la capăt, probabil aş face lucrurile exact la fel…dacă mi-ar ieşi!

Şi (încă un) da, am ales o fotografie de cand I had no clue…

Lucrurile se schimbă, prietenii vin şi pleaca, familia apare şi dispare, important e să fii puternic, să nu te agăţi de chestii, să faci ceea ce-ţi place şi îţi aduce bucurie, să faci super bine ceea ce ştii să faci şi să creşti continuu.

La final de articol, ce as vrea eu să reţii nu este nici că trebuie să renunţi la planuri sau să te apuci să îţi faci planuri, nici să alegi vreun job anume, nici să fugi de prieteni sau familie şi (culmea) nici să renunti la tăviţa aia cu obiecte de la botez! M-aş bucura mult să derulezi înapoi puţin filmul vieţii tale. Nu mult, cât vrei tu. Poate 2 ani, poate 5, poate 10! Ce făceai atunci? Cu ce iţi ocupai timpul liber? Cu cine vorbeai în permanenţă şi despre ce? În ce locuri visai să ajungi? Ce oameni ţi-ar fi plăcut să cunoşti?

Aha! Parcă nu-ţi vine să crezi cum erai atunci! E incredibil câte chestii ai învăţat de atunci, ce proiecte şi idei au ieşit din capul tău, ce locuri ai descoperit, ce oameni frumoşi ai cunoscut, câtă ambiţie ai şi nici nu credeai, ce om puternic eşti! Super!

Nu-mi făcusem niciodată vreun plan să scriu un articol pe tema asta, dar apoi a apărut Stalinskaya cu provocarea de a scrie un articol pe tema „Evoluţia celor puternici” şi asta este ceea ce a ieşit.

Preparată conform unei rețete tradiționale rusești, STALINSKAYA Vodka este recunoscută pentru tăria gustului, pentru rigoarea selecției materiilor prime și îmbunătățirea constantă a procesului de producție și a tehnologiei folosite. Încă de la lansare, sub sloganul „Pentru cei puternici”, STALINSKAYA este alături de cei care care au curajul să riște pentru a transforma orice încercare într-o victorie, de cei al căror succes este alimentat de tăria de caracter”. Marca aniversează anul acesta 20 de ani pe piața din România.