Poate ați auzit, în jurul Bucureștiului se află un sistem de fortificații. Acesta a fost proiectat și construit sub îndrumarea generalului belgian Henri Alexis Brialmont, în numai 15 ani, între 1884 și 1899.
Pe toată lungimea de 70 de kilometri a centurii a fost construit un inel de fortificații menit să apere Capitala în cazul unor eventuale atacuri inamice. Proiectul, deși era considerat unul vital înaintea Primului Război Mondial, s-a dovedit a fi sortit eșecului, nefiind folosit niciodată.
Am început explorarea acestui sistem de fortificații anul trecut, pe o zi senină dar geroasă de ianuarie. Erau -10 grade afară și am pornit spre Fortul 1 Chitila, iar povestea acelei zile o puteți citi aici.
Un an mai târziu, la -15 grade am pornit către Fortul 13 Jilava. Acesta se află acum în incinta Penitenciarului Jilava și e nevoie de o programare pentru a vizita construcția. Ca și celelalte forturi, nici acesta nu a fost folosit în scopul pentru care a fost construit, dar se deosebește de celelalte și probabil v-a rămâne în istorie ca una din cele mai sinistre închisori.
E foarte greu să vorbești despre ce e acolo, ce a fost și ce simți când pășești în acele încăperi, așa că până mă adun să scriu despre această experiență vă las cu cateva fotografii.
„Neagra” – probabil una dintre încăperile care îți va trezi multe sentimente chiar și fără să îi cunoști istoria. Unul din motive este acel strat subțire de (ceea ce am numit eu) ceață, dar care te duce cu gândul la multe alte posibilități.
Mai multe fotografii în acest album.
Povestea completă vine în curând.
Dacă ați vizitat și voi Fortul 13, nu ezitați să povestiți într-un comentariu. Sunt curioasă ce impresie v-a lăsat și dacă era acea ceață în „Neagra” și când ați fost voi.
Also, așa e că locul ăsta merită să fie muzeu / memorial?
Taormina, una din cele mai cunoscute destinatii de vacanta din Sicilia, nu putea lipsi din planul nostru. Asa ca, dimineata, dupa micul dejun ne-am indreptat spre statia de autobuz, situata la nici 5 minute de mers pe jos, pe Via Liberta. Trebuie sa spun ca orarul autobuzelor este respectat cu strictete, daca trebuie sa plece la fix si tu ai sosit la si 1 minut, nu ai decat sa il astepti pe urmatorul. Pana in ora pranzului autobuzele pleaca din juma’ in juma’ de ora, biletele se cumpara de la un ghiseu situat in apropierea statiei, oricine te indruma catre el. Trebuie sa faci fata asaltului taximetristilor „pirat”, destul de insistenti, nu stiu ce tarife practica. Cel mai convenabil e sa cumperi bilet dus-intors, este putin mai ieftin decat daca le iei separat. Pana la Taormina si inapoi biletul de autobuz costa 8,5 euro iar drumul dureaza cam o ora. Daca alegi sa te deplasezi cu masina personala trebuie sa stii ca Taormina are o parcare uriasa situata chiar la intrarea in oras, in schimb de acolo trebuie sa mergi pe jos, si nu e putin. Statia de autobuz este mai aproape de centrul pietonal, iar de acolo poti lua un alt autobuz ( 3 euro/ dus-intors) pentru Isola Bella. Aici nu e parcare, bus-ul te lasa chiar in fata aleii ce coboara la plaja ( a fost unul din momentele in care ne-am felicitat ca am renuntat sa inchiriem masina). Citește în continuare Sicily through my eyes – Taormina→
Dacă frunzuliţele Guliei au fost prin Sicilia, rădăcinile ei au rămas în ţară şi s-au hotărât să vadă Ceahlăul şi împrejurimile şi, în primul rând, să cucerească vârful Toaca.
Aşa că şi-au aranjat cazarea în Ceahlău, la doar 4 km de Durău, unde e mai linişte şi preţurile mai bune, într-o minunată locaţie, Vila Lavinia, unde te întâmpină gazde primitoare dar şi un pârâiaş în spatele curţii. Aici, pe mal, poţi asculta susurul lininiştit al pârâului din leagăn sau hamac, poti face un grătar, poţi juca badminton sau pur şi simplu poţi sta la un pahar de vin, bere sau doar la palavre cu prietenii până seara târziu pregătind excursiile de a doua zi. Citește în continuare [Go explore] Spre vârfuri însorite și pajiști înverzite – Ceahlău→
De multi ani, visam la Sicilia. De vreun an, devenise de-a dreptul obsesiv, asa ca luni de zile am tot periat netul cautand variante, informatii, oferte. Pana la urma am gasit la Vola.ro o combinatie care-mi convenea, si ca date, si ca pret, si ca orar al zborurilor. Totusi nu puteam sa nu ma gandesc ca poate lucrurile nu stau asa fain ca pe site, precis ma trezesc cu alte costuri sau cine stie ce alte surprize neplacute. Destul de sceptica ma apuc sa fac rezervarea chiar in sambata dinaintea Rusaliilor, cand toata lumea era in vacanta. Nici nu-mi trecea prin cap ca voi avea vreo veste pana marti. Ei bine, nu trece un sfert de ora si primesc mail de la ei….daca confirm, daca mai vreau ceva etc. Ce mai, ma trezesc deja cu factura la preturile de pe site, inainte ca eu sa am banii pe card (v-am spus ca nu ma asteptam sa aud de ei pana marti). Noroc cu home-banking, rezolv, platesc si gata…excursia la Catania era batuta in cuie. Ma mai conversez un pic pe mail cu consiliera de la Vola care mi-a raspuns cu rabdare la toate intrebarile mele tembele de om care nu mai mersese cu low-cost-ul, nu stiam cum e cu check-in-ul… In fine, tot ce trebuia sa fac era sa-mi printez documentele primite pe mail si sa ma duc la aeroport. Super profi, rapid si fara bataie de cap. Citește în continuare Sicily through my eyes – Catania→
Si iata-ma pe mine in Gara de Nord, luni dimineata, buimaca (cel putin) dupa nici nu mai stiu cate zile petrecute in Vama Veche (au fost 4? Sau 5?).
Ajung la ghiseu: “Doua bilete la Buzau, va rog”.
Imi da o hartie si imi cere banii pentru cat stiam ca trebuie sa fie ambele bilete. Cand sa ma infig in tanti, vad ca, desi arata ca un bilet clasic de tren, scria ca-s doua locuri. M-am linistit.
Apoi imi pica ochii pe mesajul de pe bilet: “Drum bun…in viata!”.
M-a busit un ras de am reusit sa ma trezesc si pe mine si toti homeless-ii din gara!
Era prima data cand mergeam cu o companie privata si nu cu cfr-ul…
Vine si Ira, ne urcam in tren si simt asa cum pasesc usor in trecut sau in ceva univers paralel. Vagonul nu arata nici a tren, nici a metrou, nici a ceva ce mai vazusem pana acum. Dar era interesant, curat si liber, so it’s ok.
Instragram @guliaproduction
Cu cat ne apropiam mai mult de Buzau cu atat ploaia ne batea mai tare in geam. La Buzau turna efectiv cu galeata! Aveam umbrela la mine, as fi putut sa o deschid, dar n-avea sens…water everywhere!
Prin ploaie si vant nebun vad ca pe tren scria ceva…
Scria “veni, vidi, vici – vade mecum”
EPIC!!!
Si acum rezumat:
Dupa o saptamana petrecuta in Buzau nu stiu cum sa descriu orasul asta, altfel decat INTERESANT!
Sa o luam pe rand:
Cladiri & stuff
Centrul orasului si partea sa veche arata chiar fain! In mijlocul lor troneaza elegant Palatul Comunal, adica Primaria orasului. Tot pe acolo sunt si alte cladiri cu o arhitectura super faina, care functioneaza acum ca magazine si magazinase.
In tot peisajul asta incarcat de instorie ce simtiti ca lipseste? Evident, un mall! Vin-a-vis de superba cladire a primariei sta mandru un cub mare si gri, dap, chiar el, mall-ul!
Instagram @guliaproduction
Masinutele galbene
Orice taxi avea scaunele tapitate cu material d-ala de canapea de pe vremuri, tepos, bej-jegos si inflorat, cusut de mana frumos si cu rabdare peste tapiteria clasica si boring de Logan. Soferii cred ca erau alesi pe criterii muzicale. La interviu as putea jura ca erau intrebati ce muzica asculta. Daca raspunsul nu era din zona populara-Mirabela Dauer-mai-ziceti-si-voi-niste-d-astia probabil se loveau de mesajul “multumim. Te sunam noi”. Altfel, oameni chiar de treaba. Unde mai pui ca taxiul e ieftin! Chiar daca tariful este mai mare decat in Bucuresti, cursele sunt scurte, drept urmare cu 10 lei dai o tura de oras si va mai raman bani si sa va imprieteniti la un picnic pe capota Loganului.
Cea mai tare chestie mi s-a parut un lucru considerat de toti buzoienii normalitate!
Sun la o companie de taxi:
“Buna ziua! Vreau si eu o masina la adresa…”
“Bine. Va trimit. La revedere”
WTF just happened?
Am ramas perplexa. Ma holbam la telefon, asteptand sa ma sune inapoi, asteptand continuarea, asteptand…nu stiu…ceva! Nu pentru mult timp though, pentru ca in nici 5 minutele a rasarit de dupa colt taxiul! Cu scaunele tapitate, evident! Cu ceva Dolanescu in boxe, evident!
Deci, sa recapitulam:
Am zis ca vreau un taxi, mi-a zis bine si masina a venit imediat!
Niciun “asteptati”, moment in care intra un superb cantecel dar tu parca auzi conversatia din statie. Ea, pe o voce infundata “masina la …., langa mega image”, el confirma, ea “bine 258” si opreste cantecelul spunand in viteza si cu economie de litere “in 7 mnte vne 258”, zdrag telefonu!
WOW!
Food
Bai nene, oamenii astia, buzoienii, dupa ce ca sunt aproape de munte, ca au super peisaje la o aruncatura de bat, ca au un oras verde si frumos, ca au dealurile pline de vie si nu-ti ajung degetele de la maini si de la picioare sa numeri cramele din apropierea ta … se bucura si de restaurante cu mancare super buna, in portii gigantice, la preturi chiar mici! Cum sa dai mah pe o portie gigantica de paste 17-20lei? Pe o pizza enorma plina cu chestii pana in 20lei? Intr-o seara am comandat snitzel de porc cu cartofi prajiti, imi era foame, foarte foame. Am primit 2 bucati imense de carne si un munte de cartofi prajiti cu un munte si mai mare de branza rasa. Undeva la jumatea portiei am crezut ca explodez. 18lei! Beck’s, sticla de 0.5, 7 lei!
Evident ca am mancat si papanasi…
Oamenii
Si probabil pentru ca au preturile asa mici, oamenii sunt si extrem de binevoitori!
De exemplu, intr-o seara am zis sa vizitez si eu toaleta unui restaurant. Ajung in fata usii corespunzatoare, apas pe clanta, incuiat. Din toaleta se aude o voce: “Imediat!”, “Ok”, zic.
Hai ca bude mici, dintr-o singura incapere gen, avem si noi in Bucuresti, no biggie. Ma apuc sa sprijin un perete.
Aud ca trage apa.
Apoi descuie usa, o deschide larg si da drumu la apa de la chiuveta. Incepe sa se spele pe maini.
M-am gandit ca o fi mai paranoica de fel si nu poate sa faca shushu decat daca incuie doua randuri de usi.
Dar totusi nu indrazneam sa pasesc inauntru, am continuat sa sprijin peretele.
Apoi zice “hai, poti sa intri ca ma mai spal putin pe maini si plec!”.
Nah, acum daca m-a invitat…
Bag ochii pe usa….da frate, buda si chiuveta in singura camera care era toatela!
“Eh, las, termina tu ce ai de facut acolo, ca nu e graba la mine”, zic.
O.o
Prietenoasa, prietenoasa, dar am si eu niste limite…
Iata cam ce evenimente se anunta in Vama pentru weekendul ce vine:
29 aprilie – Tapinarii, in Arca Bar – intrare libera – detalii in event.
30 aprilie – Truda & C.A.S.H, in Arca Bar – intrare libera – detalii in event.
– Vita de Vie, La Barba Neagra – 40 lei – detalii in event.
– Coma, pe plaja Vama Veche – intrare libera
–Bosquito, la Papa la Soni
1 mai – Timpuri Noi, La Barba Neagra – 25lei – detalii in event.
In afara de un concert pe seara, Gulia mai recomanda si macar un rasarit pe plaja, nopti albe (asta sigur o sa fie), cozonaci, pentru ca in Vama sunt cele mai bune si ieftine shot-uri de cozonac (ca tot e si Pastele, hehe), make new friends si distractie maaaximaaa!!!
Acestea fiind zise, ne vedem in Vamaaaaaaaa!!!
Pentru poze si palavrageala, pe mine ma gasiti in Arca Bar! See you there!
Episodul „Malurile Ialomitei pã lângã Bucuresti” ne poarta pasii prin lunca raului ce izvoraste din Bucegi si se varsa-n Dunare, rau pe langa care, timp de secole, ciobanii si-au plimbat mioarele tocma’ din varful muntilor, pana la faimosul (disparut astazi) Oras de Floci al carui nume nu vine de la barba ilustrului fiu al urbei, Mihai Viteazul ci pentru ca acolo se desfasura targul de lana.
Desi ar merita o expeditie de la izvoare si pan’ la varsare, noi ne limitam sa va incurajam sa-i vizitati lunca, macar pe langa Bucuresti si asta cat mai repede pentru ca, din pacate, din cauza ca progresul se face de cele mai multe ori pe cârca naturii, asa si Ialomita plateste tribut greu numeroaselor balastiere care-i exploateaza nemilos tezaurul de nisip si pietrisuri.
Ca, din cate stim, exploatarea resurselor naturii n-ar trebui sa se mai faca astfel si ca exista un Minister al Mediului care ar trebui sa vegheze, e alta poveste. Prin urmare, inca mai puteti sa vedeti portiuni de lunca neafectate dar in acelasi timp sa le aratati copiilor ce inseamna, in realitate, faimoasa expresie „exploatare intensiva”.
Fotografiile arata cum arata lunca neatinsa si cum, pe multi, multi kilometri, padurile si malurile au fost rase sistematic pentru a se extrage materia laudata spre vanzare de toate afisele de pe toti stalpii, care spun clar „nisip, balast, pietris”.
Care-aveti caiac, canoe sau barca pneumatica, nu ezitati sa petreceti un we pe apa, n-o sa regretati.
Daca toata lumea stie ca salba de lacuri care infrumuseteaza viata bucurestenilor a fost amenajata pe cursul Raului Colentina (Mogosoaia, Straulesti, Grivita, Baneasa, Herastrau, Floreasca, Tei, Plumbuita, Colentina, Fundeni, Pantelimon si Cernica), pana la varsarea lui in Dambovita, punem pariu ca nu toata lumea stie cum arata Raul Colentina in amonte de Capitala.
Arata asa!
Inainte de toate, trebuie sa spunem ca Raul Colentina are un parcurs scurt, de numai 100 kilometri, de la izvoarele din dealurile Targovistei si pana la varsarea in Raul Dambovita, in dreptul localitatii Cernica. Pe drum aduna apele catorva afluenti (Baranga, Crevedia si Valea Saulei). La fel ca sangele bucurestenilor, apa din salba de lacuri a Bucurestiului e amestecata si imbunatatita cu cea din Raul Ialomita, adusa prin canalul Baranga, de la acumularea Bilciuresti.
Astazi am incercat sa urmam cursul Colentinei cam de dupa Orasul Buftea si pana la surpriza emisiunii, salba de lacuri din dreptul localitatii Colacu, mai sus de confluenta cu Baranga. Zicem surpriza pentru ca, desi, sau tocmai pentru ca, nu e foarte accesibila, salba asta de lacuri e absolut superba. Daca ati deschis deja Google Maps si ati marit suficient incat sa vedeti lacurile, o sa observati ca unul din ele, al mai rotunjor asa, are o insula. Si ce insula!
Pe traseu, pe un drum peste camp, cumva paralel cu cursul raului, am intalnit un biciclist fericit si ne-am pus in gand dorinta ca la vara sa intalnim mult mai multi, ba chiar familii intregi, pentru ca merita osteneala.
Sa nu credeti ca terenul e plat, nu nu si nici ca nu o sa intalniti paduri curate si nevandalizate, narcise salbatice, smarcuri, ecosisteme variate, cu tot felul de pasari sau animale mici, ce mai, n-o sa va vina sa credeti ce minunatii intalniti la o aruncatura de bat de Bucuresti.
Prin urmare, data viitoare cand n-o sa stiti ce sa faceti intr-o zi libera, merita s-o incercati si p-asta, noi zicem ca n-o sa va para rau.
Sau Ecosistemul Dambovita in amonte de aglomerarea urbana Bucuresti si influenta antropica.
Asa arata Dambovita inainte sa ajunga in Bucuresti si sa colecteze continutul tuturor canalelor ale caror izvoare sunt in toaletele fiecaruia dintre noi, dar si apele uzate deversate de diversele industrii din oras.
La iesirea din Bucuresti, in comuna Glina, Dambovita e un rau mort. Mort, adica nu mai exista viata in el, continutul de oxigen din apa este 0 iar nivelul fosforului si al materiilor poluante organice este de 25 ori mai mare decat intr-un rau de gradul V, adica cel mai grav grad de poluare al unui rau (sursa: Wikipedia). Practic, atunci cand ne relaxam pe plajele aurii de la malul Marii Negre, in special in partea de nord a litoralului, putem sa ne salutam rahatul evacuat cu ceva vreme inainte, la Bucuresti.
Despre faptul ca Bucurestiul este singura capitala europeana fara statie de epurare si despre incalcita poveste a statiei care se tot construieste de 30 ani, putem gasi suficiente articole pe internet.
In schimb, in amonte de oras putem sa vedem cam cum trebuie sa arate un rau pe malurile caruia sa ne plimbam copiii, sa pescuim sau pur si simplu sa ne rasfatam pe una din multele plaje formate la fiecare meandru al raului.
Din pacate, chiar si aici se mai pot vedea interventii ale omului, in special defrisari (teoretic un act criminal pentru ca padurile alea de pe maluri, in afara de faptul ca sunt ultimele refugii ale multor specii de pasari sau animale, au si rolul de a stabiliza malurile).
Oricum, o excursie usoara si foarte interesanta pe care o recomandam tuturor.
Ocupand o suprafata de cateva sute de hectare, Triajul Bucuresti, merita explorat. Ceea ce am si facut, timp de cativa ani. Fiecare incursiune, in orice anotimp, pe jos sau cu bicicleta, iti dezvaluie lucruri noi, nebanuite la incursiunea anterioara. Asa ca, daca nu stii ce sa faci intr-o zi de wekeend, indiferent de vreme, merita deplasarea.
O sa descoperi trenuri abandonate, cu copaci si vegetatie crescute printre scandurile putrezite, cladiri parasite, linii care de mult nu mai duc nicaieri sau se pierd in pamant dupa ce-au pierdut lupta cu natura. In acelasi timp o sa descoperi ca triajul e viu, presarat cu mici cartiere ale fostilor si actuali lucratori la caile ferate, cu multi copii care se joaca, cu un teren de fotbal, cu blocuri vechi, construite in stilul auster al vremurilor trecute. Unele gospodarii au inglobat structuri tehnice, turnuri de apa, vechi pompe de alimentare cu apa a locomotivelor cu aburi.
Recomandarea mea e sa sari prima portiune, cea dintre pasarela de la Aschiuta (desi o urcare pe pasarela aia iti ofera o perspectiva interesanta si poti urmari si felul in care se formeaza trenurile de calatori care vor pleca din Gara de Nord) si sa intri direct in inima triajului, prin capatul strazii Marmurei (din Sos. Chitilei vis-a-vis de biserica cea mare de la sosea). De acolo, dupa ce traversezi liniile de cale ferata (atentie, pe aici trec trenuri) si dupa ce contempli o ruina care este de fapt o statie in functiune, halta Pajura sau cum o mai stie lumea, halta Marmurei, traversezi din nou cateva linii si apoi, ori mergi la dreapta pe primul drum ori continui drept si faci la dreapta pe al doilea drum (dupa ce mai traversezi niste linii abandonate care duc direct in curtea unor case).
Dupa care, pe alese, in orice directie ai apuca, ai ce vedea. Daca mai traversezi linii, ajungi in Giulesti, daca intai te mai afunzi in triaj si abia apoi traversezi pe la „biuta”, care e un fel de delusor de pe care sunt impinse vagoanele pana la un loc in care linia se imparte in 18 alte linii, pe care se formeaza trenurile de marfa. Din liniile astea mai functioneaza doar 1-2, restul sunt pline de vagoane abandonate, care, periodic, sunt taiate si trimise la fier vechi. Spectacol impresionant si el, daca te nimeresti pe acolo, o coloana lunga de camioane asteapta sa fie umplute cu resturile zecilor de vagoane facute bucati de un furnicar de oameni cu aparate de taiat. Apoi ajungi in mahalaua Giulesti Sarbi, loc de mare implicare, unde, daca scotocesti bine, mai gasesti cate o casuta tipica pentru mahalaua Bucuresteana de odinioara. Dupa ce se termina mahalaua dai de un camp intins, marginit pe dreapta de sirul nesfarsit de vagoane abandonate sau mai putin abandonate si in stanga de o linie, peste care, daca o traversezi, ajungi la manastirea Chiajna.
Interestante, pe campul ala, sunt niste gropi adanci, conice, unele pline cu apa. Parerea mea e ca alea sunt ultimele urme ale bombardamentului american din 4 aprilie 1944.
Daca o iei spre manastire si chiar treci de ea, mergi printr-o zona pustie, cu vegetatie de mlastina, marginita in dreapta de fosta groapa de Gunoi, brazdata de cateva raulete, pana in localitatea Chiajna, de unde, mergand pe malul Dambovitei, ajungi pana la coada lacului Ciurel.
Triajul e urias si ar trebui scrisa o carte pentru a-l descrie. E interesant de vazut si pentru a-ti face o idee despre ce-au fost candva Caile Ferate Romane si ce-au ajuns, despre delasare, furt si nepasare.
Din loc in loc, cate un artist isi pune amprenta si aduce putina culoare in peisajul post-industrial, cate un fotograf incearca sa captureze spiritul defunct al triajului, sau, cate o familie sarmana, pripasita in cate o structura abdonata, incearca sa-si faca un rost, cultivand un petec de pamant.
O mica galerie cu fotografii stranse de-a lungul mai multor plimbari in Triajul Bucuresti:
We use cookies to ensure that we give you the best experience on our website. If you continue to use this site we will assume that you are happy with it.OkPrivacy policy
