Acolo unde marea întâlnește muntele, unde vremea îți permite să umbli în cele mai lejere și frumoase ținute, oamenii sunt faini, iar gastronomia și arhitectura amintesc de o istorie bogată și tumultoasă, acela este locul care ocupă de acum un loc special în mintea și inimioara mea – Palermo!
Toată povestea a plecat de la o ofertă a unei companii aeriene. Nu știam mare lucru despre acest oraș așa că am dat repede un google să vad dacă merita investiția. Am văzut 3 poze și în secunda următoare biletele erau deja cumpărate!
Cu doar câteva zile înainte de plecare am făcut un mic research, cât să pot bifa câteva repere pe hartă, iar de restul lucrurilor m-am decis să mă ocup la fața locului (așa cum îmi place mie, deh, ce-ți e și cu spontaneitatea asta).
Acum, cât încă mai am aer de Palermo în plămâni, prin vene sigur mai curge ceva Limoncello, iar nisipul încă se mai ascunde printre unele fire de păr, vreau să fac un mic rezumat al celor mai faine lucruri pe care mă bucur că le-am făcut, îmi doresc să le repet și ți le recomand și ție să le faci în Palermo. Citește în continuare 5 lucruri mișto de făcut în Palermo→
Așa cum încerci, discret, cu degetele de la picioare apa din piscină chiar înainte de a începe să scapi de toate hainele de pe tine, tot așa mi se pare că este și cu mini-vacanța de 1 mai. Este ocazia aia când degust puțintel din vară. Un pic de soare zâmbitor, ceva mai multe grade în termometre, cât să vezi dacă te mai încap pantalonii ăia scurți, puțintel fun în aer liber, care se transformă repede în îngheț în grup și un pic de piele arsă pe față, că de bronz încă nu se poate pune problema…ah plus starea aia de pozitivism maxim, „băi, deci vara asta o să fie….”
Ăsta e 1 mai pentru mine și îmi place al naibii de mult!
Atunci când te lovește dorul de ducă, dar nu te poți aventura prea departe de casă, pornește spre Bulgaria, destinația Veliko Târnovo!
La aproximativ 180km și 3 ore de călătorit, ți se va deschide o cu totul altă lume! Un oraș boem, cu o arhitectură interesantă, case supraetajate, străduțe ce te invită să le explorezi și mâncare de-li-ci-oa-să!
Noi ne-am plimbat până a obosit și aplicația ce numără pașii, am urcat și coborât pe străduțe care mai de care mai colorate și mai întortocheate, am făcut fotografii și ne-am răcorit cu o bere craft perfectă!
După așa un rezumat, îți dai seama ce urmează în recomandările de mai jos:
Vizitează Cetatea Tsaravets de la marginea orașului Veliko Târnovo
Sus, pe-un vârf de deal, stă mândră o cetate. Cele mai vechi dovezi ale prezenței oamenilor acolo sunt din mileniul II î.Hr., iar prima mențiune a cetății datează din anul 1190. Cum orașul Veliko Târnovo a mai fost numit și Orașul Țarilor datorită numărului mare de țari bulgari care locuiau acolo, tot așa și „casa” lor principală le poartă numele: Cetatea Tsaravets.
Înconjurată de sute de metri de zid de piatră, cetatea adăpostește acum ruinele fostului palat, turnul Baldwin, o poartă impunătoare pe care o poți vedea la intrarea principală și, în vârful dealului, o biserică, puțin altfel.
Din punctul meu de vedere, Cetatea Tsaravets este un bun punct de pornire în descoperirea orașului Veliko Târnovo. De aproape oriunde te-ai afla pe acest domeniu, în față ți se deschide o priveliște a superbului oraș, cu case cocoțate una peste cealaltă.
Explorează străduțele din Veliko Târnovo
Veliko este un oraș care trebuie descoperit la picior. Lasă mașina undeva spre periferia orașului și pornește per pedes înspre cele mai frumoase panorame, cele mai intortocheate străduțe și magazine super parfumate. Așa scapi și de grija parcării, apropo, bulgarii sunt foarte atenți ca mașinile cu numere străine să ocupe locuri special amenajate de parcare, altfel îți scot ei, obligat-forțat, mașina la plimbare spre un parc mare de mașini.
Cele două străduțe principale din centrul vechi al orașului, Stambolov și Rakovski oferă turiștilor o mulțime de clădiri superbe, numai bune de pozat, magazine de suveniruri care mai de care mai parfumate și restaurante pline de bucate tradiționale.
Dar nu te limita doar la ele. Go explore!
Traversează Podul lui Stambolov
Construit peste râul Yantra, podul face legătura între zona modernă a orașului Veliko Târnovo și o peninsulă ce s-a format pe acest râu. Și nu îți recomand să vezi acest pod doar pentru că am eu o fixație pentru construcții de acest fel sau pentru că este printre primele poduri din oțel construite în Balcani, în anul 1892, ci pentru că de pe acest pod vei putea vedea frumoasa panoramă a orașului Veliko Târnovo în toată spendoarea sa!
Construit în anul 1985 pentru a marca aniversarea a 800 de ani de la Eliberarea Bugariei de sub conducerea Imperiului Bizantin, Monumentul lui Asen, a devenit unul din simbolurile principale ale Veliko și poate fi văzut aproape din orice colț al orașului. Cu toate acestea, cel puțin pentru noi, a fost o adevărată provocare să ajungem chiar lângă el!
De ce? Pe de-o parte pentru că, așa cum v-am mai spus, suntem adepții stilului go explore și nu ne facem temele și traseele de acasă. Ne place să ajungem într-un loc și să pornim încotro ne apucă pașii, iar așa ajungem să descoperim locuri mai multe și mai frumoase decât dacă am veni cu un plan deja stabilit.
Și alt motiv pentru care era să ratăm monumentul este că pe maps am văzut un drum care era aproape de locul în care ne aflam și care părea că ar trece pe lângă monument, dar s-a dovedit a fi un tunel care trecea pe sub punctul nostru de interes.
Vezi chestiile alea negre din dreapta pozei? Eh, iată monumentul! Nu vezi? Dă cu zoom!
Așa că, dacă vreți să ajungeți să vedeți de aproape Monumentul Asenevtsi și să vă plimbați prin parcul ce îl încojoară, să știți că cel mai simplu ajungeți acolo traversând podul de care aminteam mai sus, Podul Stambolov.
Iar ca reper, podul începe în dreptul Hotelului Veliko Târnovo.
Bucură-te de o masă cu priveliște în Veliko Târnovo
După o plimbare care a dat peste cap și aplicația ce îmi numără pașii, a lovit și foamea aia care mă împiedică să mai continui cu făcutul pașilor. Dar bine că în timp ce ne rătăceam pe străduțe, am ochit și o grămadă de locuri „aici venim să mâncăm” sau „arată ca terasa aia unde o să bem o bere bună”.
Pe unele le-am uitat la fel de repede cum le-am găsit, la altele nici să vrem nu mai știam să ne întoarcem, dar în mintea tuturor a rămas taverna de lângă biserica abandonată, Sveti Konstantin I Elena.
Nu vrei să știi cât a trebuit să mă plimb acum pe maps să găsesc locul, la fața locului a fost mult mai simplu.
Și acum, un sănătos drum roll, taverna cu vedere la monument și la oraș, cu muzică bună (de la jazz, blues și până la rock), mâncare delicioasă (eu am mâncat o nebunie de tocăniță de porc, cu castraveți murați, peste o porție de cartofi prăjiți și vreo câteva feluri de brânze rase pe desupra) și o bere (craft) super mega aromată și yum este (conform google maps)Architect’s Club.
Sună total unlike locul în care am mâncat noi, deci suspectez că între timp s-au mai schimbat ceva povești, dar dacă dați click pe link-ul de mai sus, maps ar trebui să vă ducă unde trebuie.
Dacă nu, uitați-vă după o străduță care arată cam așa:
Iar acolo unde scrie „taverna”, este chiar locul cu pricina!
Enjoy!
Bonus: Descoperă orășelul din piatră – Arbanassi
Și pentru că nu mă pot opri din recomandări, lângă Veliko Târnovo, la doar 4 kilometri, se află Arbanassi. Acum un sat cu numai 200 și puțin de locuitori, este recunoscut pentru istoria sa bogată și pentru numărul mare de monumente istorice. Pentru că locuitorii au fost isteți și au camufat lăcașele de cult, putem vedea și acum biserici din secolele al XVII-lea și al XVIII-lea. Alături de acestea, exemple ale arhitecturii din epoca Renașterii Naționale Bulgare, au transformat Arbanassi într-o destinație turistică populară.
Probabil vă așteptați să citiți despre aceleași lucruri pe care le găsiți în orice ghid turistic sau pe orice site despre Serbia…
E normal, e abia al doilea articol din această serie de recomandări while on the road.
Poate încă nu știți că eu cam fug de #1 on tripadvisor, aglomerații, clișee și locuri populare.
Așa că vă spun de la început că în acest articol nu o să citiți nimic despre Belgrad!
(nu mă înțelegeți greșit, este în wishlist, doar că povestea descoperiri Serbiei pentru mine a început puțin altfel, de la coada tripadvisor-ului și (sper) va continua către capitală)
După un drum ce mi s-a părut nu numai interminabil, ci și că ar duce către sfârșitul civilizației, după ce am lăsat în urmă orice urmă de roaming decent și o șosea super prăfuită, pe care se mișcau doar rotocoalele alea de paie ca-n Wild Wild West (și chiar nu e o figură de stil), am ajuns în Subotica.
Orășelul din nordul Serbiei cred că rezumă perfect ideea mea de localitate de provincie și cum ar trebui să fie ea. Am fost surprinsă să descopăr o atmosferă incredibilă, relaxată și caldă, clădiri cu o arhitectură impresionantă, care, deși aveau ceva vechime, arătau impecabil, iar toate astea datorită locuitorilor, niște oameni super …umani, modești, prietenoși, responsabili și…romantici! Pentru că unde altundeva elementul central al arhitecturii întregului oraș este INIMA?!
Așadar, recomandările din acest articol gravitează în jurul acestui superb oraș:
1. La pas prin Subotica
Reședința districtului Bačka de Nord în cadrul Provinciei Autonome Voivodina, din Serbia, este un oraș micuț, de numai 97.910 locuitori (conform recensământului din 2011) și care a fost pus la grea încercare de-a lungul istoriei. Iar asta este vizibil și în zilele noastre. Nu numai monumentele sunt dovezi ale faptelor din trecut, ci și clădirile orașului ce amintesc și în ziua de azi de popoarele care au pus stăpânire pe loc și i-au influențat destinul.
Cele mai multe clădiri importante sunt construite în stilul art nouveau. Una dintre acestea este chiar Primăria orașului Subotica. De afară pare un mare castel de turtă dulce, iar când am pășit în interior chiar am crezut că sunt într-un basm.
Sinagoga din Subotica
Sinagoga din Subotica este un alt exemplu de clădire superbă. Este fascinantă atenția la detalii pe care ahitecții și constructorii acelor vremuri au acordat-o fiecărui element al fiecărei clădiri.
Aș putea scrie pagini întregi încercând să vă povestesc cât de minunat este acest orășel din Serbia și tot n-aș reuși să îi menționez toate detaliile! Sfatul meu este să o luați la pas pe străzile orașului și să vă lăsați purtați de basm, pentru că pe bune cred că de acolo au pornit toate poveștile copilăriei noastre!
2. Palatul Raichle
Chiar dacă este tot o construcție din orașul Subotica, ea are nevoie de un capitol special. În primul rând pentru că este prima clădire pe care am văzut-o în Serbia și nu o să uit niciodată cât de greu mi-a fost să îmi găsesc cuvintele și să mă exprim: w-w-whoa-a-a-a! W-w-w-w-wh-what is t-t-t-t-th-tha-thaaaat?Citește în continuare 5 lucruri mișto de făcut în Serbia→
Pentru mine anul trecut a fost anul explorărilor. Am ajuns în locuri care erau de mult în wishlist-ul meu și pe care abia așteptam să le descopăr. Am fost cea mai happy să pot călători atât, iar telefonul meu este și acum mândru de câți pași și câte fotografii am făcut. Iar acum mă gândesc că este momentul să vă povestesc și vouă! Cine știe? Poate vă inspir!
Și o să încep cu un anume loc din țara care a fost pentru mine o bună vreme învăluit în mister. Mi se părea ceva fantastic, la care nu are oricine acces, iar poveștile celor care fuseseră acolo mă captivau mereu. Învățasem din școală că este cel mai estic oraș din România și că se află pe cel mai tânăr pământ, atât de tânăr că e tot verde și n-are nici șosele, iar singura cale de acces este by river, Danube river.
Atât de tare mi-am dorit să vizitez acest loc, încât anul trecut am fost nu o dată, ci chiar de două ori în Sulina. O dată primăvara și o dată când se crăpa de vară.
Portul din Tulcea
Lăsam în urmă orașul Tulcea
360 grade de natură
Timp de 3 ore cât durează călătoria cu barca din Tulcea, până la Sulina, am simțit cum, ușor, ușor, lăsam în urmă griji, probleme, semnal la telefon și tot ce aș putea numi modernitate. Cum am pășit în Sulina am început să mă întreb dacă nu cumva toată călătoria asta a fost una în timp…nici la muzeu nu se păstrează lucrurile așa de bine de trecerea anilor!
Așadar, pregătiți-vă să spuneți „la revedere carfur, oșan” și să ziceți „hello…aprozar”!
Pentru cei nostalgici, treaba asta o să le meargă direct la inimă, dar pe cuvânt de dependentă de tehnologie dacă nu prinde bine oricui o mică deconectare și întoarcere la moduri old school de petrecere a timpului liber.
Iată o listă cu 5 lucruri pe care mi-a plăcut să le fac în Sulina, pe care le-aș face din nou dacă aș mai avea ocazia să ajung acolo și pe care vă recomand și vouă să le încercați:
Micul dejun pe faleză. Nu mă înțelegeți greșit, sunt destule restaurante și terase deschise în Sulina, toate abia așteaptă să vă servească niște … icre la începutul zilei sau poate pensiunea/hotelul/gazda unde v-ați cazat vă oferă mic dejun, dar nimic, absolut nimic nu se compară cu descoperirea mea! Pe faleză este o brutărie, care „brutărește” ca pe vremuri. Am găsit acolo batoane cu miere, susan sau cu mac ca cele pe care le mâncam în școala generală și nu mai zic de gogoșile cu ciocolată care se dau instant! Ne-am oprit apoi la alimentară de unde am luat niște lăptic, am ochit o bancă liberă fix pe malul Dunării și uite așa, cam pe nerăsuflate, am devorat micul dejun în timp ce priveam bărcile care animau calmul apei. Fără reclamă. Doar ceva delicios într-un loc spectaculos!
Bărcile pescarilor sunt doar 10% din farmecul falezei, adevăratul spectacol îl reprezintă vapoarele gigantice care tranzitează Dunărea aproape pe nesimțite. Nu mi-aș fi închipui până acum ce spectacol îl reprezintă vapoarele. Am stat ore în șir să privesc o armată de „furnicuțe” cum se luptă să „parcheze” o astfel de ambarcațiune și îmi amintesc că dimineața abia așteptam să ajung pe faleză să văd ce vapor a mai venit, din ce țară e, ce transportă.
Go fish! Sunteți înconjurați de apă, deci n-o să mă apuc să recomand un loc mișto pentru asta. Practic în orice direcție ați apuca-o, sigur dați de un loc numa bun de lenevit și dat la pește. Și asta vine de la o persoană nu tocmai pasionată de treaba asta. Dar în Sulina timpul trece altfel și e o adevărată plăcere să STAI efectiv! Plus că așa m-am familiarizat cu speciile de creaturi care trăiesc în acele ape, cu animalele de pe uscat (muuulte vaci ale nimănui), dar și cu lighioanele care, culmea, nu mi-au populat apoi și visele. Și când zic lighioane, vreau să vă spun că am întâlnit niște păienjeni care nu vreau să mă gândesc cum arătau în august șiiii am fost martora unui festin de baltă, un șarpe a înghițit un ditai peștele, yak! Și după o bună repriză de leneveală pe malul bălții, merge la fix un picnic! Cum ne-a fost milă de toate vietățile pescuite, în timp ce ele se bucurau de noua șansă la viață, noi am întins o păturică și am început să despachetăm ce adusesem din oraș: senvișuri, salată, biscuiței și ceva bere rece că așa tare ardea soarele!
Nicio zi fără saramură de crap. După ambele vacanțe în Sulina, vă zic sincer, mă așteptam să îmi crească branhii! Nu eram cea mai mare fană a preparatelor din pește, dar locul ăla a făcut din mine un alt om! Oamenii ăștia știu să prepare peștele în toate felurile posibile și imposibile! Și încă într-un mod de te lingi pe dește! Ba chiar cred că dă și dependență! Evident că veți găsi și preparate care nu conțin pește, fripturi sau pizza, but what’s the point? Și dacă nu vă puteți decide unde să mâncați, eu vă propun să începeți cu Casa Coral, s-ar putea să nu mai plecați de acolo!
Plaja – sau locul unde Dunărea se întâlnește cu Marea Neagră, iar caii sălbatici fac ca tot acest peisaj să fie numai bun de pus în ramă! Mergeți la plajă! Relaxați-vă! Acoperiți-vă de un nisip care nu seamănă cu niciun alt nisip pe care l-ați mai văzut până acum. Cine știe? Poate veți ajunge chiar ca mine. Eu am reușit să mă deconectez atât de tare în Sulina, că nici măcar telefonul nu îl mai căram după mine. Exact! Aveam impresia că îl car! Așa că cele mai multe amintiri aștept să le descarc din creier…și cred că mai am ceva de așteptat până când acest lucru va fi posibil. Dar revenind la plaja din Sulina, să nu vă așteptați ca singurii care se bucură de briza mării să fie oamenii! O să împărțiți plaja cu….caii sălbatici!
Sursa foto: turo.ro
Plimbare per pedes! Nu numai că face piciorul frumos și aplicațiile de numărat pași să pingăne de veselie, dar descoperi totul! M-am bucurat să văd clădiri cu o arhitectură (și fațadă) pierdută în negura timpului, am dat peste tot felul de invenții caraghioase și am găsit și văzut singura benzinărie din Sulina (care n-arată deloc așa cum mi-am imaginat)! Tot într-o plimbare relaxată puteți ajunge și la clasicele obiective turistice. Și avem așa: Farul Vechi din Sulina, care astăzi este muzeu și cimitirul maritim, unic în țară și în Europa, în care își au locul de veci nume interesante și care este și sursa multor legende.
Iar dacă cumva vreți să dați și picioarelor o pauză, să știți că în Sulina există taxiuri! Și au un slogan cel puțin inspirat!
Și apropo de pauză și odihnă, cred că n-am mai dormit atât de bine de când eram o mică gulioară! Să fi fost aerul de Dunăre, briza mării, liniștea incredibilă din oraș, calmul care domnește peste toți și toate, cert este că cel mai bun și odihnitor somn de până acum l-am avut în Sulina!
În loc de încheiere, o fotografie care îmi place mult:
Universul ăsta nu încetează să mă uimească!
Spuneți-i voi cum vreți, karma, soarta, bărbos… mie imi place să-i zic univers pentru că mi se pare că le cuprinde pe absolut toate, and some more, gen umor (cel mai sec și mai dark), coincidențe stranii sau puteri incredibile.
Să vă povestesc cel mai recent episod:
Părinții meu sunt de profesie geologi, acum amândoi fac cu totul altceva, dar pe vremea când maică-mea avea fix aceeași vârstă pe care o am eu acum, erau amândoi pe teren, cu o gulie de 2 anișori după ei, la Bazna!
De când mă știu aud povești despre cum mă împrietenisem cu poștărița, cum îi mâncam toate nucile bătrânei șchioape care avea grijă de mine și cum mă căra toată ziua în spate o tanti ca să nu fug unde era mai fun, adică la serviciu alor mei, sau despre cum mă miram că vaca își face nevoile pe unde apucă (respectiv în mijlocul străzii) și nu la oliță.
Închipuiți-vă mirarea mea când, plecată din București, știind că vom sta la Castelul Jidvei, am aflat că de fapt ne vom caza în… Bazna!
Bazna frate! Nu ceva banal, super cunoscut, mega vizitat, nu frate! Bazna!
Ia lăsați un comment aici dacă ați auzit până acum de Bazna!
Acum să vă spun despre vizita din 2017. Se făcea că am acceptat #provocareaJidvei fără să știu exact ce înseamnă asta și am ajuns să redescopăr locurile care mi-au făcut copilăria frumoasă.
Am plecat din București cu gândul la vin, ca să ajung în Weinland (Țara vinului, că așa-i mai zice zonei care cuprinde cramele din Alba și Târnave) și să fiu prinsă într-o poveste incredibilă! O poveste cu ilustrații grozave (un castel și viță de vie cât vezi cu ochii), cu oameni faini tare, cu o aromă deosebită, cu mister și cu morală.
Castelul Bethlen-Haller sau Castelul Jidvei (dap, construcția ce apare pe unele sticle de vin Jidvei chiar există!), are o istorie lungă și tumultoasă. Deși stă în vârf de deal, această poziționare le-a oferit proprietarilor doar o priveliște incredibilă pe fereastră, castelul fiind construit cu un scop pur rezidențial, nicidecum cu scop de apărare. Actualul castel nobiliar a fost construit în perioada 1570-1580, dar a fost refăcut radical de contele Ștefan Bethlen, între 1615-1624, după modelul castelului Chambord din Franța. Mulți ani mai târziu, castelul a fost pierdut la cărți și a ajuns în proprietatea familiei Haller, în posesia căreia a rămas până în momentul exproprierii din 1948. După 1989, castelul fost retrocedat familiei Haller, care l-a vândut mai departe familiei Necşulescu, proprietarii Jidvei, iar aceștia au avut grijă să îi redea castelului frumusețea și eleganța.
Dar mai mult decât o construcție impresionantă și o priveliște superbă, ce face ca locul ăsta să fie cu adevărat special, sunt oamenii! De la cei care înfruntă capriciile vremii pentru a culege sau întreține via, la doamnele incredibile de la bucătăria castelului care nu se lăsau până nu se asigurau că ne-am potolit foamea și setea și până la cei doi directori, unul tehnic și celălalt al cramei Jidvei, pe care i-aș fi putut asculta și lua notițe și în această zi, toți au povești frumoase, toți și-au legat viața de vinul bun și toți fac ce fac cu multă și foarte multă pasiune.
Ioan Mărginean și Ioan Buia
Pe Ioan Mărginean, directorul tehnic, l-am cunoscut, unde altundeva decât în vie. Noi credeam că ne-am trezit cu noaptea în cap să prindem lumina aia faină de făcut fotografii în vie, dar în podgorie ziua începuse de mult. Deh, așa e când ai 2500 de hectare de viță de vie! Sună gigantic, nu? Pai chiar e! Dap, Jdvei e cea mai mare plantație viticolă din România și cea mai mare podgorie cu proprietar unic din Europa. Domnul Mărginean ne-a plimbat cât e ziua de lungă pe delușoarele și delulețele acoperite de viță de vie pentru a ne arăta și a ne lăsa să gustăm din fiecare soi.
A post shared by Gulia production (@guliaproduction) on
Mai apoi, i-am făcut o vizită în cramă lui Ioan Buia, directorul cramei Jidvei și am aflat ce se întâmplă cu toate aromele pe care le-am întâlnit noi live în vie. Am aflat că vinul este mai mult decât chimie, un vin bun iese din foarte multă pasiune! Asta nu ne-a zis-o nimeni, a fost suficient să îl ascultăm pe domnul Buia vorbind din experiența lui de 45 de ani în ale vinului. Anul acesta, Ioan Buia a sărbătorit incredibila sumă de 200 de milioane de sticle îmbuteliate la Jidvei! 200 milioane de sticle și multe, multe medalii!
La degustarea de vin, ținută în pivnița castelului, am făcut cu adevărat cunoștintă cu vinurile Jidvei, în special cu cele din gamele exclusiviste Mysterium și Owner’s Choice.
Vinurile din gama Owner’s Choice poartă chiar numele celor două fiice ale proprietarului — Ana și Maria. Însă atenția mea s-a îndreptat încă din primele secunde asupra gamei Mysterium, sticla mi-a furat privirea și mi-a stârnit curiozitatea, iar vinul, oh, vinul!
Sticla de Mysterium sub lumina UV
Dacă mă întrebați pe mine, gama Mysterium reprezintă chintesența vinurilor Jidvei. Este, înainte de toate, o poveste în care totul pornește de la provocarea de a afla misterul vinului. Iar povestea vinurilor Mysterium se desfășoară, asemeni firului Ariadnei, într-un labirint de arome și note ce par cunoscute, familiare, dar care nu se lasă ușor descifrate.
După ce am petrecut o zi în vie și o seară la degustare, am înțeles în sfârșit ce înseamna un cupaj. E momentul ăla când diferite soiuri de struguri se întâlnesc și dau ce au mai bun pentru a ieși un vin de excepție. Așa cum este cazul vinului Mysterium 3. Trei soiuri de struguri, Pinot Noir + Chardonnay + Fetească Albă și-au pus la bătaie calitățile cele mai de preț pentru ca noi să ne putem bucura de un vin rotund, fermecător și catifelat. Cei mai experimentați în arta vinului vor putea descoperi și arome delicate de flori de salcâm, dar și note de măr verde, piersică și caisă.
Ș-apoi, când locul e frumos, soarele blând, aerul curat și oamenii faini, cum sa nu iasă și vinul foarte bun?
E ok dacă vă plouă puțin în gură pentru că am și o veste bună. Cei de la Jidvei și-au deschis și un magazin online, așa că puteți să comandați vinurile astea direct de la sursă.
Altă veste bună este că toți ne-au spus că a fost o vară perfectă pentru struguri, că recolta este una impresionantă, atât cantitativ, cât și calitativ, și că, ce să vezi, se anunță o producție super yum yum!
Eu nu pot decât să confirm cele spuse de oamenii locului. Am furat startul și am gustat niște must… DE-LI-CI-OS!!!
România găzduiește, în premieră, cel mai mare festival de gen din Europa de Est, care va reuni, pe o suprafață de 15 hectare de plajă pitorească, peste 100 de DJ români și străini. Spectacolele aviatice, workshopurile, cursurile de yoga și atelierele de artă și creație, susținute de artiști și maeștri din toată lumea, vor completa playlist-ul complex și diversificat oferit de invitații care vor urca pe cele 3 scene amplasate pe plaja de la Tuzla.
Evenimentul se adresează atât comunităților internaționale familiarizate cu festivaluri precum Ozora (Ungaria), Shankra (Elveția) Boom Festival (Portugalia) sau Tree of Life (Grecia), dar și publicului din România, dornic să trăiască experiențe inedite, orientate spre dezvoltare personală și relaxare în mijlocul naturii, la malul mării, departe de zgomotul urban și rutina care inhibă creativitatea și încătușează mintea.
Astfel, 24/24h, timp de 4 zile si 4 nopți, vor răsuna la Dakini ritmuri diverse, pentru toate gusturile și stările de spirit. Pe cele 3 scene vor evolua artiști și DJ din toate zonele muzicale și din toată lumea: Citește în continuare Începe Festivalul Internațional Dakini→
Tocmai ce m-am întors din Borșa, unde am fost pentru prima oară în viața asta de Gulie. Am umblat, am vizitat, am descoperit, am stat de vorbă, am mâncat, am băut și iată ce chestii faine am aflat despre acest oraș din nordul țării:
1.Borșa este una dintre cele mai lungi așezări din țară. Măsurat de la un capăt la celălalt, orașul se întinde pe 52 km. Să te duci în vizită la neamuri e o adevarată excursie! Decât să te duci la magazin după ceva bun, mai bine te declari oficial la dietă! Sau iei bicicleta, așa cum am făcut noi cu superbitățile de fatbike-uri de la Pegas!
2. Cel mai vechi telescaun de două locuri, fabricat în România și care încă funcționează se găsește în Borșa. Este vorba de telescaunul care face legătura între Complexul Turistic și platoul Runc. Această instalație a fost pusă în funcțiune în anul 1986 și de atunci a funcționat neîntrerupt. Iar noi ne-am plimbat cu el 🙂
A post shared by Gulia production (@guliaproduction) on
3. De 14 ani încoace, locuitorii și turiștii sărbătoresc Serbările Zăpezii, 2 zile de tradiții, distracție, voie bună, concerte, mâncare tradițională, concursuri și multă zăpadă.
Special pentru aceste zile am fost și noi în Borșa și faza tare e că de Serbările Zăpezii chiar a nins! A nins ca în povești mai bine de 24 de ore! Ce poți să îți dorești mai mult?!
Skiorii s-au bucurat de un strat proaspăt de zăpadă, copii s-au pus pe o bulgăreală zdravănă, vinul fiert a alunecat și mai bine, iar eu m-am bucurat de peisaje rupte din povești d-alea faine!
4. Portul popular este incredibil de frumos și complex. În cea de-a doua zi a Serbărilor Zăpezii a avut loc parada gospodarilor, prilej ideal să studiez și pozez fiecare costum popular, fiecare căruță decorată și fiecare cal îmbrăcat în straie de sărbătoare!
Cei mai pricepuți ca mine știu să descrie așa cum trebuie portul: costumul femeiesc se compune din năframă în diferite culori, zgărdan din mărgele, cămașă dreaptă cu motive ornamentale, pieptar în formă de vestă confecționat din blană de miel, zadii în dungi late, baiere care se înfășoară în talie, sugna de diferite culori, iar in picioare, femeile poartă opinci din oargă. La bărbați, cușma e de bază. Apoi cămașa, care este scurtă cu mânecă largă, fără guler, cioarecii, un fel de pantaloni groși din lână, pieptarul, care este confecționat din piele de miel și este cea mai deosebită piesă din portul popular al borșenilor.
5. Orașul Borșa se află foarte aproape de unele din cele mai faine obiective turistice maramureșene. Parcul Național Munții Rodnei este imediat peste deal, cum ar veni, Rezervația Pietrosu Rodnei este chiar vecina orașului, iar peste dealul celălalt este Baia Borșa și ale sale izvoarele cu apă minerală. La 20 de minute de mers cu mașina se află lacul ăla care m-a terorizat în școală, Lacul Iezer.
Cea mai mare cădere de apă din România, cu o înălțime de peste 90 m și cu un nume învăluit în mult mister, Cascada Cailor, se află și ea la o aruncătură de băț de Borșa. Pentru cei care vor să descopere și din obiectivele religioase, Biserica de Lemn Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril se află chiar în centrul orașului. În Pasul Prislop (cel mai înalt pas rutier din România, 1416 m) puteți vizita Mănăstirea Prislop.
Bonus: 6. Borșa poate părea o destinație turistică îndepărtată și izolată, dar ăsta vară Borșa a fost vizitată și de 2500 turiști pe zi! Chiar și acum când am fost noi era multă agitație! Localnici și turiști deopotrivă, coborau pârtia pe skiuri sau placă, se dădeau cu sania, se plimbau prin stațiune sau împrejurimi și roiau pe la tarabele cu mâncare ca albinuțele la flori de primăvară.
N-am mai fost eu la Borșa, dar și când am fost am prins un festival super fain, într-un decor de poveste, cu o gașcă super nebună! O fi adevărat ce se spune: toate la timpul lor.
Povestea acestui weekend în imagini o găsiți chiar în acest album.
Și acum ca la Oscar:
Mulțumesc Diana pentru că te-ai gândit la mine!
Mulțumesc Neverland Place pentru invitație și pentru toată experiența!
Mulțumesc Primăria Borșa pentru amabilitate și pentru că ne-ai pus la picioare tot orașul!
Mă duc la Maramu’, bhaaaai!!!!
Da, recunosc, 2017 a început pretty ah-mazing! Faza tare e că se continuă și mai amazing!
Nu funcționez eu cu liste, așa că n-am avut niciodată un wishlist, dar undeva acolo în creierașul meu ceva tot zicea „poate anul ăsta ajungi și tu în Maramureș”. Și ce să vezi? Anul ăsta chiar ajung în Maramureș!!!!
Și nu oricând și oriunde, ci chiar la Serbările Zăpezii de la Borșa!
Dacă tot am devenit așa un fel princess of the snow după experiența de la Hotelul de Gheață, evident că nu pot rata un eveniment dedicat zăpezii.
Când și unde?
Cea de-a XIV-a ediţie a evenimentului Serbările Zăpezii are loc în perioada 18-19 februarie în Complexului Turistic Borşa, Maramureș.
Ce se întamplă?
Organizatorii au pregătit o tonă de activități pentru turiștii și localnicii care vor fi prezenți la acest eveniment! Și când zic o tonă, chiar sunt o tonă: vor avea loc concursuri de schi, o expoziţie canină, foc de artificii, concerte şi show de lasere, plus muuulte alte surprize.
Dap concerte, pe scena din cadrul Complexului Turistic Borşa vor urca unii dintre cei mai de succes artişti din România, precum Adrian Sînă & Akcent, Lora, Nicoleta Nucă, Uddi şi Vanotek.
Ca să nu mai zic de toooate chestiile de prin preajmă care pot fi vizitate. Eu sper să ajung la Lacul Iezer, că atâta m-a stresat la geografie in școala și nici nu ne cunoaștem! Aș vrea să calc și în Parcul National Munții Rodnei cu Rezervația naturală Pietrosul Rodnei, dar să ajung și la Monumentul de la Preluca Tătarilor, construit în cinstea moroșenilor care au luptat și au oprit invazia tătară (vreau să ajung aici mai mult ca să-i trimit o poză unui prieten cu nume de tătar 🙂 ).
De câțiva ani tot văd la tv reportaje de la Hotelul de Gheață de la Bâlea Lac și de fiecare dată nu prea reușeam să nu visez măcar o leac’, „poate la anul ajung și eu acolo”. Așa că anul ăsta când am fost întrebată dacă vreau să merg, am răspuns instantaneu cu un mare DA!
Am avut o lună de zile la dispoziție să mă pregătesc psihic, fizic și garderobă wise, dar chiar și așa, panica cea mare s-a instalat în seara de dinaintea plecării. Cu ce mă îmbrac pe drum? Ce adaug când ajung la destinație? Cu care bocanci să mă încalț? În ce o să dorm? Ce mănânc? Unde mă duc la șușu? Unde încarc telefonul? Cum fac să nu înghețe camera foto? Oare șoseaua e plină de zăpadă și gheață? Dacă ajung acolo și nu merge telecabina?
Așa ca să vă faceți o idee, astea sunt doar câteva din întrebările și grijile care nu m-au lăsat să dorm toată noaptea…
În dimineața plecării s-au aliniat toate planetele! Adică hainele! Din multitudinea de țoale groase împrumutate (pentru că sunt disperată), am ales pantalonii de ski ai Gabrielei, mănușile Dianei, geaca din Canada powered by Monica și, culmea, bocancii mei!
Dacă tot am ajuns la acest capitol, de altfel foarte important considering unde am mers și unde am dormit, hai să vă divulg rețeta supraviețuirii: 3 straturi de haine! O bluză pe corp, un polar și geacă, respectiv dres, colanți și pantalonii de ski. Ziua e de ajuns o căciulă, dar pentru somn la marele fix vine o cagulă.
Revenind la șirul poveștii…
Am plecat dintr-un București sufocat de zăpadă și cu orice colț de stradă transformat în patinoar și am ajuns în creierul munților unde asfaltul era curat și uscat ca vara!
După cum știți, Transfăgărășanul este închis pe perioada iernii. Partea din județul Argeș este închisă complet, iar în județul Sibiu se circulă până la telecabină, adică undeva la 15km de Câțișoara. Așadar singura cale de acces către Bâlea Lac pe timp de iarnă este cu telecabina de la Bâlea Cascadă.
După vreo 5 ore petrecute în mașină, am ajuns în sfârșit la momentul în care o lăsam să se odihnească. Ne-am echipat (a se citi „înfofolit bine”) și am mers la telecabină. Nici n-am clipit bine și am ajuns într-o mare de alb, our home for the next day.
Ne-am cazat și ne-am apucat să explorăm împrejurimile, care împrejurimi, let me just say this, nu aduc a nimic din ce știai tu de astă vară. Am încercat să identificăm pe unde ar fi șoseaua, unde e parcarea, unde stau cheșcheretele alea enervante, nothing, zăpadă și iar zapadă! Aș fi ratat și lacul dacă nu ne atrăgea atenția Mircea, acest păstrător al cheilor și secretelor de la Hotelul de Gheață: „acum practic stăm pe lac. Sub ăștia doi metri de zăpadă e lacul, care e inghețat. Cam juma de metru are gheața”.
După ce am pozat și apusul soarelui ne-am retras în cabană pentru un ceai cald și pentru o mică pauză de facebook. Chestia care mi se pare foarte tare este că ți se oferă și acces într-o cameră din cabană unde îți poți depozita bagajele, te poți schimba, spăla, încălzi, așa că am profitat de asta să ne mai ajustăm puțin garderoba and so on…
Ora 19 a venit și am fugit către restaurantul Hotelului de Gheață unde se servea cina! Aici chiar toate așteptările mele au fost super depășite! Mă așteptam la mâncare de cabană, ceva cartofi, mămăligă, cârnați, habar n-am, dar m-am trezit în farfurie cu somon, medalion de porc învelit în bacon, varză de bruxelles, o super supă cremă… Toate preparatele arătau incredibil că nu m-am putut abține să nu le pozez, toate au fost super delicioase și, culmea, calde!
Ne-am retras din nou la cabană să digerăm la căldurică și pentru o sesiune de decongelare, ca nah, cine stă afară noaptea la -15 grade să admire și să pozeze stelele are nevoie de mult ceai și de un calorifer în brațe!
Și uite așa a venit și momentul mult așteptat dar de care îmi era și cel mai frică…
În cabană, la căldurică, stau sacii de dormit puși la dispoziție de Hotelul de Gheață celor care se cazează acolo. Ne-am luat sacii și am pornit spre camera noastră din hotel. Am urmat instrucțiunile primite și am aranjat păturile, blănurile și sacii în ordinea recomandată de cei de la hotel, ne-am dat jos gecile și bocancii, ne-am pus cagulele pe cap și ne-am aruncat în sacii de dormit.
Pe la 3 dimineața m-am trezit pentru ca nu mai puteam de cald!!! Așa ca m-am decis să dau un strat de haine jos! Ne-am trezit la 8 dimi perfectly refreshed dacă vă vine sa credeți!
Probabil cea mai mișto senzație din toată experiența asta de dormit la -3 grade a fost aia când după ce m-am trezit am mai lenevit puțin pe spate și îmi pica chiciură pe fața descoperită…
And that was it! Probabil una dintre cele mai tari chestii pe care le-am făcut până acum!
Asta a fost experiența mea la Hotelul de Gheață de la Bâlea Lac, fără niciun tremurat, fără degerături, fără regrete, fără probleme, doar multe haine, povești și peisaje de neuitat!
Dacă vă bate gândul să vă luați o cameră la Hotelul de Gheață, nu mai amânați!
Daca nu vă bate gândul, well, ar trebui! Vi-o spune cea mai disperată persoană după vară, mare, soare și căldură!
Şi acum ca la Oscar (drum roll, please):
Mulțumesc Florea, mulțumesc Andreea, mulțumesc Stalinskaya Vodka!
Mulțumesc Cristina!
We use cookies to ensure that we give you the best experience on our website. If you continue to use this site we will assume that you are happy with it.OkPrivacy policy
