Toate articolele scrise de Cristina

Cum mă feresc de stres?

Stresul, dușmanul nostru cel mai mare, desemnat și boala secolului XXI, este provocat de o paletă foarte variată de cauze, care mai de care mai sofisticate, subtile și ciudate. Dacă pentru unii locul de muncă este generator de stres, fie că este vorba de condițiile de la serviciu, termene strânse, remunerație, de șefi exigenți sau chiar absurzi, sau chiar de colegi, pentru alții familia îl poate declanșa din cauza obligațiilor care apar, sau a problemelor generate de venituri.

Pentru unii chiar lipsa celor de mai sus poate provoca stres. Este poate un paradox, dar lipsa unui loc de muncă, singurătatea poate conduce la un alt soi de stres, de altă factură, cu alte nuanțe.

Știm cât de minunată e natura când vine vorba de relaxare și cu toții am evada din orașele supraaglomerate și poluate atunci când prindem o zi liberă, dar… chiar și aceste ieșiri ajung să te streseze (trafic, aglomerație, oboseală).

Din păcate stresul, așa cum îl concepem noi, este ca o apă care, în drumul ei, sapă și sapă, sau se acumulează, formează mlaștini sau cascade. Unde? În organismul nostru, evident. Pentru că, așa cum știm, stresul poate conduce la diverse afecțiuni atât fizice cât și psihice: probleme digestive, boli cardiovasculare și inflamatorii, oboseală cronică, depresie și anxietate, tulburări de somn, obezitate și multe, multe altele.

Odată ajunși aici, ce face majoritatea dintre noi? Încearcă să elimine efectele, neglijând cauza. Și cum farmaciile s-au înmulțit ca ciupercile după ploaie, iar toată mass-media abundă în reclame la diverse produse care, ca prin farmec, îți iau durerea cu mâna, te ajută să dormi, să scapi de diverse efecte neplăcute (constipație, eczeme, inflamații), ți se pare firesc și la îndemână să iei un hap, două, trei…chiar dacă acestea generează, la rândul lor, alte probleme. Citește în continuare Cum mă feresc de stres?