Probabil vă așteptați să citiți despre aceleași lucruri pe care le găsiți în orice ghid turistic sau pe orice site despre Serbia…
E normal, e abia al doilea articol din această serie de recomandări while on the road.
Poate încă nu știți că eu cam fug de #1 on tripadvisor, aglomerații, clișee și locuri populare.

Așa că vă spun de la început că în acest articol nu o să citiți nimic despre Belgrad!

(nu mă înțelegeți greșit, este în wishlist, doar că povestea descoperiri Serbiei pentru mine a început puțin altfel, de la coada tripadvisor-ului și (sper) va continua către capitală)

După un drum ce mi s-a părut nu numai interminabil, ci și că ar duce către sfârșitul civilizației, după ce am lăsat în urmă orice urmă de roaming decent și o șosea super prăfuită, pe care se mișcau doar rotocoalele alea de paie ca-n Wild Wild West (și chiar nu e o figură de stil), am ajuns în Subotica.

Orășelul din nordul Serbiei cred că rezumă perfect ideea mea de localitate de provincie și cum ar trebui să fie ea. Am fost surprinsă să descopăr o atmosferă incredibilă, relaxată și caldă, clădiri cu o arhitectură impresionantă, care, deși aveau ceva vechime, arătau impecabil, iar toate astea datorită locuitorilor, niște oameni super …umani, modești, prietenoși, responsabili și…romantici! Pentru că unde altundeva elementul central al arhitecturii întregului oraș este INIMA?!

Așadar, recomandările din acest articol gravitează în jurul acestui superb oraș:

1. La pas prin Subotica

Reședința districtului Bačka de Nord în cadrul Provinciei Autonome Voivodina, din Serbia, este un oraș micuț, de numai 97.910 locuitori (conform recensământului din 2011) și care a fost pus la grea încercare de-a lungul istoriei. Iar asta este vizibil și în zilele noastre. Nu numai monumentele sunt dovezi ale faptelor din trecut, ci și clădirile orașului ce amintesc și în ziua de azi de popoarele care au pus stăpânire pe loc și i-au influențat destinul.

Cele mai multe clădiri importante sunt construite în stilul art nouveau. Una dintre acestea este chiar Primăria orașului Subotica. De afară pare un mare castel de turtă dulce, iar când am pășit în interior chiar am crezut că sunt într-un basm.

Sinagoga din Subotica este un alt exemplu de clădire superbă. Este fascinantă atenția la detalii pe care ahitecții și constructorii acelor vremuri au acordat-o fiecărui element al fiecărei clădiri.

Aș putea scrie pagini întregi încercând să vă povestesc cât de minunat este acest orășel din Serbia și tot n-aș reuși să îi menționez toate detaliile! Sfatul meu este să o luați la pas pe străzile orașului și să vă lăsați purtați de basm, pentru că pe bune cred că de acolo au pornit toate poveștile copilăriei noastre!

2. Palatul Raichle

Chiar dacă este tot o construcție din orașul Subotica, ea are nevoie de un capitol special. În primul rând pentru că este prima clădire pe care am văzut-o în Serbia și nu o să uit niciodată cât de greu mi-a fost să îmi găsesc cuvintele și să mă exprim: w-w-whoa-a-a-a! W-w-w-w-wh-what is t-t-t-t-th-tha-thaaaat?

Și în al doilea rând pentru că mi se pare dovada supremă de talent și iubire.
Let me tell you a story: Era începutul anilor 1900 și arhitectul Ferenc Raichle se muta din Budapesta în Subotica pentru a fi împreună cu marea lui iubire, pe care nu numai că a luat-o de nevastă, dar i-a construit și o incredibilă casă.
Și când zic casă, ma refer la un adevărat palat. Iar când zic incredibilă…zic chiar de basm! Art nouveau meets folclor, murano, ceramică  Zsolnay, ornamente florale și în formă de inimă, toate în perfectă armonie.
And the central piece – intrarea în formă de inimă!

Acum, clădirea asta genială găzduiește Galeria de Artă Modernă, iar în grădină și în sala de bal de pe vremuri este în zilele noastre un incredibil restaurant.

Unde am mâncat ceva super delicios, dar fiind atât de fascinată și cu mintea în basme, am uitat exact ce.

 

Good news is: i-am făcut o poză! Așa că dacă ajungeți pe acolo, arătați poza asta ospătarului.

You’ll thank me later!

 

3. Grădina Zoo din Palic

Ok, let’s make things clear! Nu sunt deloc de acord cu creșterea animalelor sălbatice în captivitate și ani de zile am evitat și m-am împotrivit oricărei vizite a vreunei grădini zoo.

Dar în Palic s-a întâmplat ceva. Să fi fost faptul că am fost cazați într-o vilă chiar în spatele grădinii zoo, să fi fost că am tot așteptat să aud un răget de leu (așa cum ne pregătiseră gazdele), să fi fost oamenii care mi-au dat încredere ca voi vedea un exemplu de „așa da”, să fi fost atmosfera relaxată sau să fi fost inimioarele care mă înconjurau, we may never know, daaar cert este că am acceptat să vizitez o grădină zoo.

Și așa am cunoscut primul papagal care m-a făcut să plâng!
(că boi am mai tot întâlnit…)

Grădina zoo din Palic chiar mi s-a părut mai mult decât decentă! Animalele erau ținute în condiții ok, aveau și ceva spațiu de mișcare, arătau sănătoase, era curat, se putea respira și chiar aveai ce vedea.

Nu o să vă povestesc senzația de picioare tăiate pe care am trăit-o atunci când leul alfa a venit la geam, la practic juma de metru de mine și nicio garanție că geamul ăla deja fisurat o să-l împiedice să aiba o Gulie la cină!

O să vă povestesc în schimb despre un papagal, African Grey, cu care am interacționat vreo 10 minute. Statea în cușca lui, alături de alți frați de-ai lui and we just clicked! Deși am încercat să vorbesc cu toți, numa’ el a răspuns la joc. Ne făcusem propriul limbaj și când unul din noi se îndepărta, celălalt îl striga: uuUuuu!

M-am distrat de câteva ori așa, dar la un moment dat a venit chiar timpul să plec (se închidea la zoo, știi ce zic?). I-am zis „pa”, i-am trimis bezele, nebunie mare ce să mai. Și plec! „Hai că nu mă strigă”, zic eu.
Două secunde mai târziu se aude uuUUuuu! M-am întors, a fost veselie mare! Ne-am mai jucat puțin, dar eu totuși trebuia să plec. Repetăm schema cu bezelele și mă îndrept spre ieșire…

Nu vă puteți imagina cât de mult a putut să strige după mine…
Și ce șiroaie de lacrimi s-au pornit pe obrajii mei…

Și iată de ce nu voi mai merge la zoo prea curând…

4. Nicio masă fără ćevapčići și pelinkovac

După ce vă chinuiți să citiți primul cuvânt, o să scrolați mai jos și o să vedeți că a meritat efortul! Sunt practic micii lor și puteți să le spuneți simplu cevapi.
Bine, poate tot mai simplu e să îi comazi pe românește, dar să știți că uneori prefer mititeii sârbești! Sunt mai aromați, fără a fi plini de usturoi, sunt mai ușori (adică light) și poți purta normal o conversație după masă.

Vin în porții de 5 sau 10, dar cumva chiar dacă ceri porția mică, oamenii ăia știu ce au acasă și-ți aduc tot 10… sau poate am eu o față specială!
Și nu o să-i contrazic!
Dap, ați ghicit, am mâncat aproape tot! Am lăsat (cu greu) un cevapi…ca gest!

În toată lumea exista Jagermeister și se bea în multe feluri și cu multe ocazii. Nu mă apuc să vă povestesc…
În Serbia oamenii beau Pelincovak! Tot o băutură din plante, tot de aceeași culoare, dar muuult mai bun ca Jager-ul! Aromă, miros și efecte secundare…totul e mai bun!

5. Vinski Dvor

Nu e neapărat locul meu preferat din Serbia, dar asta nu înseamnă că nu îi pot aprecia frumusețea. Iar celor lipsiți de fobii îl pot chiar recomanda, dar nu neapărat cu drag!
Vinski Dvsor este o vinărie, care oferă spații de cazare și un restaurant cu preparate locale pentru foarte multă lume sau un adevărat coșmar pentru mine (și frații mei de fobie).

Natura este elementul central al acestui loc, totul este construit în jurul viței de vie, iar clădirea, deși construită în stilul inconfundabil al locului, imbină elementele decorative în formă de inimă, cu struguri și funze de vie.

Atât de mare este legătura acestui hotel cu natura, încât și camerele sunt adevărate mini-grădini botanice, dar sunt și pline de păienjeni gigantici!

Așa că la prima oră a dimineții am fugit, în slow motion de nesomn și tremurând de groază!

Și iată-mă acum, făcând și recomandări de cazare: Villa Elizabet (poate vreți să auziți leii) sau apartamentul care are rețea electrică nou-nouță datorită Gulie, Jezero. Sper că ați văzut că au și inimioare în design.

În incheiere vă las cu o: