De regulă sunt un Grinch convins… până fix în ajunul Crăciunului când, subit, mă izbește febra împodobitului. Și tooot împodobesc până când e momentul să despodobesc. Totuși, anul ăsta am acceptat să văd un film „crăciunistic” cu mai bine de o lună înainte de the actual holiday. Am văzut Last Christmas / O nouă poveste de Crăciun și nu regret nici măcar o secundă!
La 35 de ani de când George Michael a lansat piesa care avea să devină una dintre cele mai cunoscute melodii ale sale, apare un film care poartă numele acesteia și care mai cuprinde și multe alte piese ale artistului.
Filmul Last Christmas începe ca orice comedie romantică, ea îl zărește pe el, iar timpul stă în loc. Adăugați la asta și un decor plin de luminițe și ornamente colorate, străzi ce răsună a Crăciun și o atmosferă de sărbătoare care lasă loc tuturor posibilităților și obțineți cadrul perfect al unei povești clasice de Crăciun.
Numai căăăă, ea, Kate (Emilia Clarke), este întruchiparea ghinionului și a lipsei de responsabilitate, reprezentantul suprem al deciziilor neinspirate și un Grinch deghizat în Elf, care, culmea, mai și lucrează într-un magazin cu tematică de sezon. Citește în continuare [Cronică de film] Last Christmas