Ce să fac sâmbătă? E tot iarnă, e încă groaznic de frig și n-am chef de nimic…
Știu! Mă duc să învăț să merg cu motoru’!!!
And I did!
Și nu oricum, ci chiar la școală!
Lasă sprânceana jos că îți explic imediat.
Da, așa e, odată cu venirea frigului și a zăpezii, școlile moto din București își închid porțile, iar cursanții trebuie să aștepte venirea primăverii ca să mai învețe chestii noi cu motoru’. Daaaaar, Școala Moto Ami nu lasă vremea să îi stea în cale, așa că este prima școală din București care funcționează și pe timpul iernii, iar ședințele se țin într-o hală de 1500 mp din cadrul Faur.
Acolo am fost și eu. Când credeam că m-am rătăcit în imensa incintă Faur, am auzit sunetul salvator: vrrrruuum, vruuum!
Aveam ceva emoții, experiența de pasager pe motor nu te prea ajută atunci când tu ești cel care conduce! Știam cam pe unde sunt chestiile, dar asta nu înseamnă că știam și cum funcționează, știam ideea în teorie, dar nu și în pratică…Chiar și așa, când a fost să începem, m-am urcat pe motor fără nicio ezitare.
Și uite-mă pe motor, cricul era ridicat, cheia în contact, inspir, clipesc și răsucesc pe ON!
O oră și ceva mai încolo se ruga lumea de mine să mă opresc din plimbat!
Prima chestie dificilă, deși n-ai zice, pe care am învățat-o a fost să pornesc de pe loc. După ce mi-a murit motorul de câteva ori am reușit să eliberez ambreiajul în așa fel încât să am o mică, mică viteză care să mă ajute să ma deplasez până deprind cum e cu echilibrul.
Prima tura ever am facut-o cu instructorul alături. La jumatea traseului și-a dat seama că I really got this așa că m-a lăsat singurică și m-a supravegheat de la distanță.
După câteva ture, când am început cu scheme de genul „look mom, no hands„, instructorul a decis că e timpul să învăț să accelez…and the rest is history!
După două ore în care m-am plimbat eu pe mine cu motorul, am plecat de acolo super plină de energie, voie buna și eram gata să cuceresc lumea! Da, motorul chiar îți dă o stare aparte, știam asta, că doar d-aia nu ratez nicio ocazie de a mă plimba, dar atunci când conduci tu e și mai jmecher!
Vine vara, bine-mi pare, încep festivalurile! First stop: 3ZILE !!!
Doamnelor și domnilor, mămici și tatici, copii și bunici, vă aducem 3ZILE.A FRIENDLY MUSIC FESTIVAL, festivalul unde doar Grinch nu s-ar distra și bucura.
Club Quantic se va transforma timp de 3ZILE într-un loc dominat de energie pozitivă pe care o vom asigura prin tot ceea ce se va petrece.
Domeniul generos în care va avea loc acest eveniment va fi animat de muzică live, spații de joacă atât pentru cei mai mari, cât și pentru cei mici; va exista un market dedicat iubitorilor de tatuaje, o zonă dedicată shop-urilor unde vor fi prezente brand-uri urbane cu produse din zona de alternative fashion, brand-uri de streetwear, produse pentru body piercing, accesorii şi alte obiecte realizate manual.
Ce poți să faci 3ZILE?
Să stai în hamac, să te joci în aer liber, să-ți înnoiești garderoba, să nu-ți bați capul cu gătitul, să asculți un concert fain și mai vezi tu, că ai de unde să alegi.
Alexandra Ușurelu este probabil una dintre cele mai calde, umane și frumoase (inside & outside) artiste de la noi din țară. Am cunoscut-o anul trecut și de atunci nu înceteaz să mă mir cât de faină poate să fie!
Săptămâna trecută, când mă apucase panica a mai mare că mai aveam doar 12 ore și plecam spre Hotelul de Gheață unde aveam să dorm o noapte (am scris aici despre experiența asta), m-am întâlnit cu câteva prietene dragi la un ceai Thessa.
Pălăgrăveala ne-a fost întreruptă de provocarea Alexandrei: să scriem o poezie folosind niște expresii din melodiile ei. Ce a ieșit este incredibil! Poezii super romantice, înduioșătoare, unele amuzante și altele fără sens, adică a mea 🙂
Tot atunci am aflat și noutăți despre concertul care urmează, cât s-a muncit la el și cât de emotionați sunt toți. Eu una abia aștept să o ascult pe Alexandra într-un concert de așa mari proporții!
Poate nu știați, dar Alexandra Ușurelu va susține două concerte simfonice în aceeași zi pe scena Teatrului Național din București. “Am să fiu eu casa ta” este primul mare concert din acest an în care Alexandra va canta alaturi de orchestra sa de 24 de instrumentisti mai multe cântece de pe al doilea album al său, ce urmează a fi lansat anul viitor. Citește în continuare La un ceai cu Alexandra Usurelu→
Și-am fost să vedem cel mai nou film al lui Night Shyamalan – Split.
Filmul spune povestea lui Kevin, un bărbat care suferă de sindromul personalităților multiple. Din cele 23 de personalități care se bat să iasă la „lumină”, Barry pare să fie cel care deține controlul. Asta până când Dennis și Patricia își unesc forțele pentru a-și pune în aplicare planul de a crea încă o personalitate, Bestia! Reușesc oare ceilalți să oprescă apariția sa sau vor fi „acoperiți” de această nouă creatură? Evident, asta nu veți afla de la mine 🙂
Mi-a plăcut mult ritmul filmului, alert, nu îți lasă nicio clipă să respiri! Mi-a plăcut că a intrat direct în pâine… Fără bla bla-uri și introduceri inutile, filmul a început direct cu răpirea fetelor din parcarea unui mall. Nu știam nici cine sunt ele și nici cine e el. Abia apoi am început, ușor ușor, să facem cunoștință cu fiecare personaj, să descoperim detalii din trecutul lor și să înțelegem care e rolul fetelor și de ce au fost răpite tocmai ele. Citește în continuare [Cronică de film] Split→
De câțiva ani tot văd la tv reportaje de la Hotelul de Gheață de la Bâlea Lac și de fiecare dată nu prea reușeam să nu visez măcar o leac’, „poate la anul ajung și eu acolo”. Așa că anul ăsta când am fost întrebată dacă vreau să merg, am răspuns instantaneu cu un mare DA!
Am avut o lună de zile la dispoziție să mă pregătesc psihic, fizic și garderobă wise, dar chiar și așa, panica cea mare s-a instalat în seara de dinaintea plecării. Cu ce mă îmbrac pe drum? Ce adaug când ajung la destinație? Cu care bocanci să mă încalț? În ce o să dorm? Ce mănânc? Unde mă duc la șușu? Unde încarc telefonul? Cum fac să nu înghețe camera foto? Oare șoseaua e plină de zăpadă și gheață? Dacă ajung acolo și nu merge telecabina?
Așa ca să vă faceți o idee, astea sunt doar câteva din întrebările și grijile care nu m-au lăsat să dorm toată noaptea…
În dimineața plecării s-au aliniat toate planetele! Adică hainele! Din multitudinea de țoale groase împrumutate (pentru că sunt disperată), am ales pantalonii de ski ai Gabrielei, mănușile Dianei, geaca din Canada powered by Monica și, culmea, bocancii mei!
Dacă tot am ajuns la acest capitol, de altfel foarte important considering unde am mers și unde am dormit, hai să vă divulg rețeta supraviețuirii: 3 straturi de haine! O bluză pe corp, un polar și geacă, respectiv dres, colanți și pantalonii de ski. Ziua e de ajuns o căciulă, dar pentru somn la marele fix vine o cagulă.
Revenind la șirul poveștii…
Am plecat dintr-un București sufocat de zăpadă și cu orice colț de stradă transformat în patinoar și am ajuns în creierul munților unde asfaltul era curat și uscat ca vara!
După cum știți, Transfăgărășanul este închis pe perioada iernii. Partea din județul Argeș este închisă complet, iar în județul Sibiu se circulă până la telecabină, adică undeva la 15km de Câțișoara. Așadar singura cale de acces către Bâlea Lac pe timp de iarnă este cu telecabina de la Bâlea Cascadă.
După vreo 5 ore petrecute în mașină, am ajuns în sfârșit la momentul în care o lăsam să se odihnească. Ne-am echipat (a se citi „înfofolit bine”) și am mers la telecabină. Nici n-am clipit bine și am ajuns într-o mare de alb, our home for the next day.
Ne-am cazat și ne-am apucat să explorăm împrejurimile, care împrejurimi, let me just say this, nu aduc a nimic din ce știai tu de astă vară. Am încercat să identificăm pe unde ar fi șoseaua, unde e parcarea, unde stau cheșcheretele alea enervante, nothing, zăpadă și iar zapadă! Aș fi ratat și lacul dacă nu ne atrăgea atenția Mircea, acest păstrător al cheilor și secretelor de la Hotelul de Gheață: „acum practic stăm pe lac. Sub ăștia doi metri de zăpadă e lacul, care e inghețat. Cam juma de metru are gheața”.
După ce am pozat și apusul soarelui ne-am retras în cabană pentru un ceai cald și pentru o mică pauză de facebook. Chestia care mi se pare foarte tare este că ți se oferă și acces într-o cameră din cabană unde îți poți depozita bagajele, te poți schimba, spăla, încălzi, așa că am profitat de asta să ne mai ajustăm puțin garderoba and so on…
Ora 19 a venit și am fugit către restaurantul Hotelului de Gheață unde se servea cina! Aici chiar toate așteptările mele au fost super depășite! Mă așteptam la mâncare de cabană, ceva cartofi, mămăligă, cârnați, habar n-am, dar m-am trezit în farfurie cu somon, medalion de porc învelit în bacon, varză de bruxelles, o super supă cremă… Toate preparatele arătau incredibil că nu m-am putut abține să nu le pozez, toate au fost super delicioase și, culmea, calde!
Ne-am retras din nou la cabană să digerăm la căldurică și pentru o sesiune de decongelare, ca nah, cine stă afară noaptea la -15 grade să admire și să pozeze stelele are nevoie de mult ceai și de un calorifer în brațe!
Și uite așa a venit și momentul mult așteptat dar de care îmi era și cel mai frică…
În cabană, la căldurică, stau sacii de dormit puși la dispoziție de Hotelul de Gheață celor care se cazează acolo. Ne-am luat sacii și am pornit spre camera noastră din hotel. Am urmat instrucțiunile primite și am aranjat păturile, blănurile și sacii în ordinea recomandată de cei de la hotel, ne-am dat jos gecile și bocancii, ne-am pus cagulele pe cap și ne-am aruncat în sacii de dormit.
Pe la 3 dimineața m-am trezit pentru ca nu mai puteam de cald!!! Așa ca m-am decis să dau un strat de haine jos! Ne-am trezit la 8 dimi perfectly refreshed dacă vă vine sa credeți!
Probabil cea mai mișto senzație din toată experiența asta de dormit la -3 grade a fost aia când după ce m-am trezit am mai lenevit puțin pe spate și îmi pica chiciură pe fața descoperită…
And that was it! Probabil una dintre cele mai tari chestii pe care le-am făcut până acum!
Asta a fost experiența mea la Hotelul de Gheață de la Bâlea Lac, fără niciun tremurat, fără degerături, fără regrete, fără probleme, doar multe haine, povești și peisaje de neuitat!
Dacă vă bate gândul să vă luați o cameră la Hotelul de Gheață, nu mai amânați!
Daca nu vă bate gândul, well, ar trebui! Vi-o spune cea mai disperată persoană după vară, mare, soare și căldură!
Poate ați auzit, în jurul Bucureștiului se află un sistem de fortificații. Acesta a fost proiectat și construit sub îndrumarea generalului belgian Henri Alexis Brialmont, în numai 15 ani, între 1884 și 1899.
Pe toată lungimea de 70 de kilometri a centurii a fost construit un inel de fortificații menit să apere Capitala în cazul unor eventuale atacuri inamice. Proiectul, deși era considerat unul vital înaintea Primului Război Mondial, s-a dovedit a fi sortit eșecului, nefiind folosit niciodată.
Am început explorarea acestui sistem de fortificații anul trecut, pe o zi senină dar geroasă de ianuarie. Erau -10 grade afară și am pornit spre Fortul 1 Chitila, iar povestea acelei zile o puteți citi aici.
Un an mai târziu, la -15 grade am pornit către Fortul 13 Jilava. Acesta se află acum în incinta Penitenciarului Jilava și e nevoie de o programare pentru a vizita construcția. Ca și celelalte forturi, nici acesta nu a fost folosit în scopul pentru care a fost construit, dar se deosebește de celelalte și probabil v-a rămâne în istorie ca una din cele mai sinistre închisori.
E foarte greu să vorbești despre ce e acolo, ce a fost și ce simți când pășești în acele încăperi, așa că până mă adun să scriu despre această experiență vă las cu cateva fotografii.
„Neagra” – probabil una dintre încăperile care îți va trezi multe sentimente chiar și fără să îi cunoști istoria. Unul din motive este acel strat subțire de (ceea ce am numit eu) ceață, dar care te duce cu gândul la multe alte posibilități.
Mai multe fotografii în acest album.
Povestea completă vine în curând.
Dacă ați vizitat și voi Fortul 13, nu ezitați să povestiți într-un comentariu. Sunt curioasă ce impresie v-a lăsat și dacă era acea ceață în „Neagra” și când ați fost voi.
Also, așa e că locul ăsta merită să fie muzeu / memorial?
Asta chiar mi se pare cea mai funny chestie la inceput de an: Daca dupa sarbatori ai ramas doar cu like-urile, no biggie, KFC te hraneste cu un Smart Menu.
Ce trebuie sa faci?
Pai, basically greul l-ai tras in decembrie. Acum trebuie doar sa intri aici si sa te contectezi la facebook.
Super algoritmul aripioara iti scaneaza profilul si daca in decembrie ai primit peste 1250 de likeuri la postari, atunci te-ai facut cu un Smart Menu la KFC!
Misto sau ce?
Daca n-ati fost atat de apreciati luna trecuta, don’t be sad, KFC va asteapta si pe voi cu un Smart Menu, e 12,50lei 🙂
Si-am fost sa vedem filmul Jackie.
Let me just say this from the start, daca nu sunteti prea in tema cu anii ’60 in SUA sau cu viata familiei Kennedy nu o sa intelegi mai nimic din filmul asta! Ca JFK a fost impuscat stie toata lumea (cred), dar o sa va gasiti intrebandu-va cine e X sau Y, iar filmul nu o sa va ajute deloc.
Filmul urmareste drama uneia dintre cele mai indragite Prime Doamne a Statelor Unite ale Americii, Jacqueline Kennedy, pe parcursul a cateva zile dupa asasinarea președintelui John F. Kennedy.
Stiati ca au mai fost si alti presedinti americani asasinati? Eh bine, in probabil cele mai dificile momente, Jackie a reusit sa ia acele deciziile care au facut ca poporul american si intreaga lume sa il tina minte pe J.F. Kennedy for years to come.
Basically, filmul este o mare poveste in poveste in poveste si asta este singura sursa de dinamism. Filmul incepe odata cu sosirea unui jurnalist in casa in care locuia Jackie la ceva timp dupa moartea sotului ei. Fosta Prima Doamna se deschide mult in fata acestuia, ii spune povesti din culisele impresionantei Case Albe, ii impartaseste trairile sale dintre cele mai intime si ii arata o fata total necunoscuta de catre poporul american. Toate acestea ar fi rezultat intr-o poveste extraordinara…daca ziaristul ar fi avut voie sa publice vreunul din momentele ei de slabiciune, sau sa scrie despre momentele cand era nevoita sa zambeasca artificial sau despre faptul ca era o fumatoare cam inraita. Citește în continuare [Cronica de film] Jackie→
Trupa transilvăneană de Punk Acustic Folcloric Medieval, Ad Hoc, a întâmpinat sărbătorile de iarnă cu un cadou special pentru fani: lansarea, in data de 23 decembrie 2016, a single-ului „Furtuna I”, la un interval de numai doua luni de la primul material din cadrul acestei povesti: „Furtuna II”.
Versurile piesei sunt o adaptare după „Furtuna” de William Shakespeare și reprezintă o călătorie interioară, plină de aventuri.
Corbu: „Ordinea lansării pieselor nu este una întâmplătoare. Mai întâi a fost „Furtuna ll” și acum a venit rândul pentru „Furtuna l”, pentru că e ca în viață; indiferent de ce credem, lucrurile au un anumit sens și o anumită ordine organică ce le face să se manifeste în cel mai potrivit moment, fără ca cineva să poată interveni. Pe lângă asta, e foarte important să nu uităm de unde am plecat și de rădăcinile pe care le avem.” Citește în continuare Ad Hoc a lansat single-ul “Furtuna l”→
We use cookies to ensure that we give you the best experience on our website. If you continue to use this site we will assume that you are happy with it.OkPrivacy policy
